Este o procedură mai apropiată de nevoile reale ale părților

Atunci când apare un litigiu, cele mai cunoscute variante sunt:

• procesul în fața instanței judecătorești;

• medierea;

• arbitrajul.

Fiecare procedură are propriul rol. Nu există o soluție perfectă pentru toate situațiile.

Arbitrajul ad-hoc poate fi însă o alegere foarte bună atunci când părțile doresc o hotărâre obligatorie, dar și o procedură mai flexibilă, mai discretă și mai bine adaptată litigiului lor.

[VERIFICĂ DACĂ ARBITRAJUL ESTE POTRIVIT]

[AFLĂ CUM ÎNCEPE PROCEDURA]

Puteți participa la alegerea persoanei care soluționează litigiul

Într-un proces obișnuit, dosarul este repartizat unui judecător potrivit regulilor instanței.

Părțile nu aleg persoana care va soluționa cauza.

În arbitraj, părțile pot stabili cine va fi arbitrul sau cum va fi acesta desemnat.

Aceasta înseamnă că poate fi aleasă o persoană care:

• înțelege domeniul în care a apărut problema;

• are experiență juridică și profesională relevantă;

• poate analiza documente tehnice sau comerciale;

• are disponibilitatea necesară;

• poate conduce procedura într-un mod clar și organizat.

Arbitrul trebuie să fie independent și imparțial.

El nu devine reprezentantul persoanei care l-a propus și nu poate promite un anumit rezultat.

Pe înțelesul tuturor

Nu alegeți o persoană care „să țină cu dumneavoastră”, ci o persoană competentă și neutră, în care ambele părți pot avea încredere că va analiza corect cauza.

[AFLĂ CUM ESTE DESEMNAT ARBITRUL]

Procedura poate fi construită în funcție de problema concretă

Instanțele judecătorești trebuie să urmeze reguli procedurale generale, aplicabile unui număr foarte mare de dosare.

În arbitrajul ad-hoc, părțile și arbitrul pot stabili o procedură potrivită litigiului concret.

Pot fi stabilite, de exemplu:

• termene clare pentru depunerea documentelor;

• numărul etapelor scrise;

• modul de transmitere a actelor;

• desfășurarea ședințelor fizic sau online;

• necesitatea unei expertize;

• ordinea în care sunt analizate problemele;

• calendarul estimat al întregii proceduri.

Această flexibilitate poate elimina etapele care nu sunt utile și poate concentra discuția asupra problemelor care contează cu adevărat.

Comparativ cu instanța

În instanță, procedura este mai puțin flexibilă și depinde și de programul general al completului de judecată.

În arbitraj, calendarul poate fi construit mai direct în jurul cauzei și al disponibilității participanților.

Timpul poate fi gestionat mai bine

Unul dintre cele mai importante motive pentru care părțile aleg arbitrajul este posibilitatea de a stabili de la început un calendar procedural.

Părțile pot cunoaște:

• până când trebuie depusă cererea;

• când trebuie transmis răspunsul;

• când vor fi administrate probele;

• când va avea loc ședința;

• care este perioada estimată pentru pronunțarea hotărârii.

Arbitrajul nu înseamnă automat că orice litigiu va fi soluționat foarte repede.

O cauză complexă, cu multe documente, martori sau expertize, are nevoie de timp indiferent de procedura aleasă.

Avantajul real este că timpul poate fi organizat mai atent și că pot fi reduse amânările care nu sunt necesare.

Comparativ cu medierea

Medierea poate fi foarte rapidă dacă părțile ajung la un acord.

Dacă nu se ajunge la o înțelegere, litigiul rămâne însă nesoluționat și poate fi necesară începerea unui proces sau a unui arbitraj.

În arbitraj, la final se pronunță o hotărâre chiar dacă părțile nu reușesc să se împace.

Litigiul poate fi tratat cu mai multă discreție

Procesele aflate pe rolul instanțelor se desfășoară, în principiu, într-un cadru public.

În arbitraj, accesul la documente, ședințe și informații poate fi limitat la persoanele implicate în procedură.

Acest aspect poate fi important atunci când litigiul privește:

• prețuri și condiții comerciale;

• contracte importante;

• informații tehnice;

• strategii de afaceri;

• relații dintre parteneri;

• situații financiare;

• secrete comerciale;

• probleme care ar putea afecta reputația unei persoane sau a unei societăți.

Confidențialitatea nu trebuie doar presupusă.

Ea trebuie prevăzută și organizată prin regulile procedurii.

Comparativ cu instanța

Într-un proces judiciar, existența dosarului și anumite informații despre cauză pot deveni publice.

În arbitraj, părțile pot stabili reguli mai stricte privind accesul la documente și folosirea informațiilor obținute în procedură.

Problemele tehnice pot fi înțelese mai ușor

Unele litigii nu sunt doar juridice. Ele pot avea o componentă comercială, financiară, tehnică sau inginerească importantă.

De exemplu, un litigiu poate privi:

• executarea unei construcții;

• funcționarea unui echipament;

• livrarea unei instalații;

• calcularea unor penalități;

• respectarea unei specificații tehnice;

• calitatea unei lucrări;

• executarea unui contract din domeniul energiei;

• interpretarea unor documente comerciale complexe.

În arbitraj poate fi ales un arbitru care cunoaște domeniul sau care are experiență în cauze asemănătoare.

Acest lucru nu înseamnă că arbitrul poate decide fără probe.

Înseamnă că poate înțelege mai repede contextul și poate identifica mai clar problemele care trebuie lămurite.

Comparativ cu instanța

În instanță, problemele tehnice sunt lămurite adesea cu ajutorul experților.

Și în arbitraj pot fi necesare expertize, dar alegerea unui arbitru familiarizat cu domeniul poate face procedura mai bine orientată încă de la început.

Programarea poate fi mai flexibilă

În arbitraj, ședințele pot fi stabilite în funcție de natura cauzei și de disponibilitatea părților.

Acestea pot avea loc:

• la o dată stabilită de comun acord;

• fizic, într-un loc convenit;

• prin videoconferință;

• în format mixt;

• într-un interval care permite participarea persoanelor aflate în localități sau state diferite.

Această flexibilitate poate reduce deplasările și timpul pierdut.

Comparativ cu instanța

În instanță, data ședinței este stabilită de completul de judecată, în funcție de programul și volumul de activitate al instanței.

În arbitraj, programarea poate fi adaptată mai direct cauzei și participanților.

Pot fi evitate formalitățile care nu ajută la soluționarea cauzei

O procedură serioasă are nevoie de reguli.

Totuși, nu toate litigiile au nevoie de același număr de acte, ședințe sau termene.

În arbitraj se poate stabili:

• ca documentele să fie transmise electronic;

• ca anumite probleme să fie soluționate numai pe baza înscrisurilor;

• ca părțile să depună documentele într-o formă clară și organizată;

• ca ședințele să fie limitate la problemele cu adevărat contestate;

• ca probele repetitive sau fără legătură cu litigiul să nu fie administrate.

Beneficiul nu constă în renunțarea la dreptul la apărare, ci în folosirea unei proceduri proporționale cu problema care trebuie soluționată.

Costurile pot fi cunoscute și organizate din timp

Arbitrajul presupune costuri.

Părțile trebuie să ia în calcul:

• onorariul arbitrului;

• eventualele cheltuieli administrative;

• costul expertizelor;

• cheltuielile pentru ședințe;

• costurile reprezentării juridice;

• eventualele deplasări sau traduceri.

Avantajul este că multe dintre aceste costuri pot fi estimate și stabilite înainte sau la începutul procedurii.

Arbitrajul nu este întotdeauna mai ieftin decât procesul în instanță.

Pentru un litigiu de valoare redusă, costul arbitrului poate fi prea mare în raport cu miza cauzei.

Pentru un litigiu important, tehnic sau comercial, costul arbitrajului poate fi justificat prin:

• reducerea duratei;

• alegerea unei persoane competente;

• protejarea informațiilor;

• evitarea unor întârzieri;

• reducerea efectelor comerciale ale unui conflict prelungit.

Comparativ cu medierea

Medierea este, de regulă, mai puțin costisitoare dacă părțile ajung repede la un acord.

Dacă medierea nu reușește, cheltuielile sale se pot adăuga costurilor unui proces sau ale unui arbitraj început ulterior.

Cauza este urmărită de aceeași persoană

În cazul arbitrului unic, aceeași persoană:

• analizează cererea;

• citește apărarea;

• stabilește calendarul;

• soluționează cererile procedurale;

• urmărește administrarea probelor;

• conduce ședințele;

• pronunță hotărârea.

Această continuitate poate ajuta la înțelegerea aprofundată a cauzei și la evitarea reluării inutile a explicațiilor.

Arbitrul cunoaște evoluția dosarului de la început până la sfârșit.

La final se obține o hotărâre, nu doar o recomandare

Arbitrul nu încearcă doar să apropie pozițiile părților.

El trebuie să soluționeze litigiul și să pronunțe o hotărâre.

Aceasta este diferența principală față de mediere.

În mediere

Mediatorul ajută părțile să discute și să găsească o soluție acceptată de ambele.

Mediatorul nu poate obliga o parte să accepte o înțelegere și nu stabilește cine are dreptate.

Dacă una dintre părți nu este de acord, medierea se poate încheia fără soluționarea litigiului.

În arbitraj

Arbitrul ascultă ambele părți, analizează probele și pronunță o hotărâre.

Soluția nu depinde de acordul final al părților.

Arbitrajul este astfel potrivit atunci când părțile nu se mai pot înțelege, dar au nevoie de o soluție obligatorie.

Arbitraj, instanță sau mediere?

O comparație simplă

Procesul în instanță

Poate fi potrivit atunci când:

• nu există o convenție arbitrală;

• litigiul nu poate fi soluționat prin arbitraj;

• este necesară participarea obligatorie a unor terți;

• una dintre părți nu dorește arbitrajul și nu există o clauză arbitrală;

• este necesară intervenția directă a autorității judecătorești;

• costurile arbitrajului ar fi prea mari în raport cu valoarea cauzei.

Procesul urmează reguli legale clare, dar poate fi mai puțin flexibil și poate depinde de volumul de activitate al instanței.

Medierea

Poate fi potrivită atunci când:

• părțile încă pot negocia;

• doresc să păstreze relația;

• sunt dispuse să facă concesii;

• preferă o soluție stabilită chiar de ele;

• doresc să evite o confruntare juridică;

• litigiul poate fi închis printr-un acord reciproc.

Medierea nu poate produce o soluție dacă părțile nu ajung la o înțelegere.

Mediatorul nu decide cine câștigă și nu pronunță o hotărâre asupra litigiului.

Arbitrajul ad-hoc

Poate fi potrivit atunci când:

• există o convenție arbitrală valabilă;

• părțile doresc o hotărâre obligatorie;

• litigiul are o componentă comercială sau tehnică;

• alegerea arbitrului este importantă;

• confidențialitatea contează;

• este util un calendar adaptat;

• părțile doresc o procedură mai flexibilă;

• valoarea și complexitatea cauzei justifică aceste costuri.

Arbitrajul combină anumite avantaje ale unei proceduri private cu posibilitatea obținerii unei soluții obligatorii.

Comparație rapidă

De ce poate fi arbitrajul o alegere convingătoare?

Pentru că oferă control fără a renunța la o soluție obligatorie

Prin mediere, părțile au mult control asupra rezultatului, dar procedura poate eșua dacă nu ajung la un acord.

În instanță, părțile primesc o soluție obligatorie, dar au un control redus asupra persoanei care soluționează cauza și asupra calendarului.

Arbitrajul poate oferi o variantă de mijloc:

• părțile pot participa la alegerea arbitrului;

• pot adapta regulile;

• pot stabili un calendar;

• pot proteja informațiile sensibile;

• pot obține la final o hotărâre.

Acesta este avantajul esențial al arbitrajului ad-hoc: o procedură adaptată de părți, dar finalizată printr-o soluție obligatorie pronunțată de o persoană independentă.

Beneficiile nu sunt automate

Arbitrajul funcționează bine atunci când este pregătit corect.

Avantajele sale pot fi pierdute dacă:

• clauza arbitrală este neclară;

• arbitrul nu este disponibil;

• regulile procedurii nu sunt stabilite;

• părțile transmit documentele dezorganizat;

• sunt formulate cereri repetate și nejustificate;

• se aleg termene nerealiste;

• costurile nu sunt discutate de la început;

• una dintre părți încearcă să transforme arbitrul în propriul reprezentant.

Un arbitraj bine organizat poate fi clar, flexibil și eficient.

Un arbitraj organizat fără reguli suficiente poate deveni la fel de dificil ca orice alt litigiu.

Când merită analizată această variantă?

Arbitrajul ad-hoc merită luat în calcul mai ales atunci când litigiul:

• rezultă dintr-un contract;

• are o valoare importantă;

• conține aspecte tehnice;

• implică informații confidențiale;

• afectează o relație comercială;

• necesită o persoană cu experiență într-un anumit domeniu;

• implică părți din localități sau țări diferite;

• trebuie soluționat după un calendar mai ușor de urmărit.

[AFLĂ DACĂ LITIGIUL ESTE POTRIVIT PENTRU ARBITRAJ]

[VERIFICĂ DISPONIBILITATEA ARBITRULUI]

Concluzie

Mai multă flexibilitate, fără a renunța la o hotărâre

Arbitrajul ad-hoc nu este întotdeauna cea mai bună soluție și nu trebuie ales doar pentru că pare mai rapid sau mai discret.

El poate deveni însă o alternativă foarte valoroasă atunci când părțile au nevoie de:

• un arbitru ales în funcție de experiență;

• o procedură adaptată litigiului;

• un calendar mai ușor de organizat;

• protejarea informațiilor sensibile;

• o analiză competentă a problemelor tehnice sau comerciale;

• o hotărâre obligatorie la finalul procedurii.

Alegerea trebuie făcută în funcție de natura litigiului, valoarea acestuia, relația dintre părți, costurile estimate și existența unei convenții arbitrale valabile.

O întrebare simplă

Doriți doar ajutor pentru a ajunge la o înțelegere sau aveți nevoie de o persoană neutră care să analizeze cauza și să pronunțe o hotărâre?

Dacă părțile încă pot ajunge la un acord, medierea poate fi potrivită.

Dacă este necesară o soluție obligatorie, dar se dorește o procedură flexibilă și adaptată, arbitrajul ad-hoc poate reprezenta alegerea potrivită.

[PROPUNE DESEMNAREA ARBITRULUI]

[CITEȘTE DESPRE PROCEDURA ARBITRALĂ]

Notă importantă

Informațiile prezentate au caracter general.

Arbitrajul poate fi folosit numai în cazurile permise de lege și în baza unei convenții arbitrale valabile. Acceptarea unei desemnări depinde de verificarea disponibilității, a experienței necesare, a eventualelor conflicte de interese și a condițiilor mandatului arbitral.