Cum se desfășoară, în mod concret, soluționarea unui litigiu

Arbitrajul ad-hoc nu înseamnă că două persoane trimit câteva documente unui arbitru, iar acesta decide imediat cine are dreptate.

Este o procedură juridică organizată, în care ambele părți trebuie să aibă posibilitatea:

• să cunoască pretențiile celeilalte părți;

• să își prezinte propria poziție;

• să depună documente și alte probe;

• să răspundă argumentelor formulate împotriva lor;

• să participe la dezbaterea problemelor importante;

• să primească o hotărâre motivată.

Diferența față de un proces obișnuit este că, în arbitrajul ad-hoc, părțile pot participa la alegerea arbitrului și pot adapta o parte importantă a procedurii la nevoile reale ale litigiului.

Codul de procedură civilă permite părților să stabilească regulile aplicabile arbitrajului sau să îl împuternicească pe arbitru să le stabilească, însă procedura trebuie să respecte legea, egalitatea părților, dreptul la apărare și celelalte principii fundamentale ale procesului civil.

VERIFICĂ DACĂ POATE FI FOLOSIT ARBITRAJUL

Procedura, pe scurt

De la apariția litigiului până la hotărârea arbitrală

1. Se verifică dacă există dreptul de a folosi arbitrajul.

2. Se identifică acordul prin care părțile au ales arbitrajul.

3. Este propus și desemnat arbitrul.

4. Sunt verificate independența și eventualele conflicte de interese.

5. Sunt stabilite regulile, termenele și costurile procedurii.

6. Reclamantul formulează cererea de arbitrare.

7. Pârâtul își prezintă apărarea.

8. Sunt analizate documentele și celelalte probe.

9. Are loc dezbaterea litigiului.

10. Arbitrul pronunță hotărârea arbitrală.

Etapa 1

Se verifică dacă litigiul poate fi soluționat prin arbitraj

Primul pas nu este alegerea arbitrului și nici trimiterea cererii.

Mai întâi trebuie verificat dacă arbitrajul poate fi folosit în situația respectivă.

În principal, trebuie lămurite următoarele întrebări:

• există o convenție arbitrală?

• convenția este valabilă?

• litigiul intră în domeniul acelei convenții?

• persoanele care au încheiat convenția aveau dreptul să o facă?

• problema respectivă poate fi soluționată prin arbitraj?

• a fost ales arbitrajul ad-hoc sau arbitrajul unei instituții permanente?

• convenția indică un arbitru, un număr de arbitri sau o modalitate de desemnare?

• există reguli procedurale deja stabilite?

Nu toate litigiile pot fi soluționate prin arbitraj. Codul de procedură civilă exclude, între altele, litigiile privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie și drepturile asupra cărora părțile nu pot dispune.

Pe înțelesul tuturor

Arbitrajul funcționează numai atunci când legea permite și când există un acord valabil între părți.

Simplul fapt că una dintre părți dorește arbitrajul nu este întotdeauna suficient.

Comparativ cu instanța

O persoană se poate adresa instanței competente chiar dacă cealaltă parte nu dorește procesul.

Arbitrajul se bazează, ca regulă, pe acordul părților exprimat prin convenția arbitrală.

Comparativ cu medierea

Medierea presupune participarea voluntară și disponibilitatea părților de a încerca să ajungă la o înțelegere.

Arbitrajul poate continua pentru soluționarea litigiului chiar dacă părțile nu mai sunt dispuse să facă concesii, cu condiția existenței unei convenții arbitrale valabile.

VERIFICĂ EXISTENȚA CONVENȚIEI ARBITRALE

Etapa 2

Se identifică acordul prin care a fost ales arbitrajul

Acordul privind arbitrajul poartă denumirea de convenție arbitrală.

Aceasta poate fi încheiată înainte sau după apariția litigiului.

Clauza compromisorie

Clauza compromisorie este introdusă într-un contract înainte de apariția litigiului.

Un exemplu simplificat ar putea fi:

Orice litigiu rezultat din prezentul contract va fi soluționat prin arbitraj ad-hoc.

O asemenea formulare poate fi însă insuficientă dacă nu arată clar:

• numărul arbitrilor;

• modalitatea de desemnare;

• locul arbitrajului;

• regulile aplicabile;

• limba procedurii;

• modul de suportare a cheltuielilor.

Compromisul arbitral

Compromisul este încheiat după apariția litigiului.

Părțile cunosc deja problema și convin să o încredințeze unui arbitru unic sau unui tribunal arbitral.

Pentru arbitrajul ad-hoc, compromisul trebuie să identifice obiectul litigiului și arbitrul ori modalitatea de desemnare a acestuia.

Pe înțelesul tuturor

Clauza compromisorie spune:

„Dacă vom avea o problemă în viitor, o vom soluționa prin arbitraj.”

Compromisul spune:

„Avem deja această problemă și suntem de acord să o soluționăm prin arbitraj.”

Etapa 3

Se propune și se desemnează arbitrul

După verificarea convenției arbitrale trebuie stabilit cine va soluționa litigiul.

Procedura poate fi condusă de:

• un arbitru unic;

• trei arbitri;

• un alt număr impar de arbitri, dacă legea și convenția permit acest lucru.

În cauzele mai puțin complexe, arbitrul unic poate oferi o procedură mai simplă din punct de vedere administrativ.

În cauzele importante sau foarte complexe, părțile pot prefera un tribunal format din mai mulți arbitri.

Dacă este ales un arbitru unic

Părțile pot conveni împreună asupra persoanei arbitrului.

Arbitrul unic:

• conduce procedura;

• stabilește măsurile procedurale;

• analizează cererile și apărările;

• administrează probele;

• conduce ședințele;

• pronunță hotărârea.

Dacă tribunalul are mai mulți arbitri

Într-o formulă obișnuită cu trei arbitri:

• o parte propune sau desemnează un arbitru;

• cealaltă parte propune sau desemnează un arbitru;

• cei doi arbitri sau părțile participă la desemnarea supraarbitrului.

Arbitrul desemnat de o parte nu este avocatul și nu este reprezentantul acelei părți.

Fiecare arbitru trebuie să fie independent și imparțial.

Dacă părțile nu se înțeleg

Convenția arbitrală poate prevedea un mecanism pentru depășirea blocajului.

În anumite situații, partea interesată poate solicita instanței competente să desemneze arbitrul sau supraarbitrul atunci când mecanismul convenit nu funcționează.

Comparativ cu instanța

În instanță, judecătorul este stabilit prin repartizarea dosarului, potrivit regulilor sistemului judiciar.

În arbitraj, părțile pot participa direct la alegerea persoanei care va soluționa cauza.

Comparativ cu medierea

Și mediatorul poate fi ales de părți.

Diferența este că mediatorul nu decide cine are dreptate și nu poate impune o soluție. Arbitrul analizează cauza și pronunță o hotărâre.

[PROPUNE DESEMNAREA CA ARBITRU UNIC]

[PROPUNE DESEMNAREA ÎNTR-UN TRIBUNAL ARBITRAL]

Etapa 4

Arbitrul verifică independența și conflictele de interese

Înainte de acceptarea desemnării, arbitrul trebuie să cunoască identitatea:

• părților;

• reprezentanților legali;

• avocaților;

• societăților legate de părți;

• martorilor sau experților deja cunoscuți;

• celorlalți arbitri propuși.

Aceste informații sunt necesare pentru verificarea unor posibile relații sau interese care ar putea afecta independența arbitrului.

Pot fi relevante, de exemplu:

• relații profesionale anterioare;

• raporturi contractuale;

• legături personale apropiate;

• interese financiare;

• implicarea anterioară în același litigiu;

• exprimarea unei opinii concrete asupra cauzei;

• alte împrejurări care ar putea crea îndoieli justificate.

Ce se întâmplă dacă există o posibilă problemă?

Arbitrul trebuie să analizeze dacă:

• poate accepta însărcinarea;

• trebuie să refuze desemnarea;

• este necesar să comunice părților o anumită împrejurare;

• părțile trebuie să primească posibilitatea de a formula observații.

Pe înțelesul tuturor

Arbitrul nu trebuie doar să fie neutru.

Trebuie să nu existe motive serioase pentru care o persoană rezonabilă ar putea crede că arbitrul favorizează una dintre părți.

Comunicarea înaintea acceptării

În etapa verificărilor preliminare pot fi transmise:

• numele persoanelor implicate;

• obiectul general al litigiului;

• valoarea aproximativă;

• clauza arbitrală;

• calendarul estimat;

• locul și limba arbitrajului;

• informațiile necesare stabilirii onorariului.

Nu trebuie transmise unilateral:

• întreaga strategie juridică;

• argumente confidențiale privind fondul;

• explicații despre motivul pentru care o parte trebuie să câștige;

• documente pe care cealaltă parte nu le cunoaște;

• solicitări privind soluția care ar trebui pronunțată.

[CITEȘTE REGULILE DE COMUNICARE CU ARBITRUL]

Etapa 5

Arbitrul acceptă sau refuză însărcinarea

Nominalizarea unei persoane nu înseamnă că aceasta a devenit automat arbitru.

Înainte de acceptare trebuie lămurite:

• existența unui temei arbitral;

• rolul pentru care este propusă persoana;

• independența și imparțialitatea;

• experiența necesară;

• disponibilitatea de timp;

• limba arbitrajului;

• locul procedurii;

• calendarul estimat;

• onorariul;

• cheltuielile;

• regulile de comunicare;

• condițiile administrative.

Acceptarea trebuie să fie clară și comunicată părților în forma necesară procedurii.

De ce poate refuza arbitrul?

O persoană propusă poate refuza însărcinarea dacă:

• nu dispune de timpul necesar;

• există un conflict de interese;

• litigiul depășește domeniul său de experiență;

• condițiile mandatului nu sunt suficient de clare;

• nu există un acord privind costurile;

• convenția arbitrală ridică probleme importante;

• există împrejurări care ar putea afecta încrederea în neutralitatea procedurii.

Notă importantă

Transmiterea unei solicitări prin site-ul arbitraj-adhoc.ro nu reprezintă acceptarea mandatului arbitral.

[VERIFICĂ DISPONIBILITATEA ARBITRULUI]

Etapa 6

Sunt stabilite regulile procedurii

După constituirea tribunalului arbitral trebuie stabilit modul concret în care se va desfășura cauza.

Această etapă poate avea loc prin:

• corespondență scrisă;

• o conferință procedurală online;

• o întâlnire fizică;

• un ordin procedural;

• un act semnat de părți și arbitru.

Părțile pot stabili direct regulile sau îl pot împuternici pe arbitru să le stabilească. Libertatea de organizare nu poate înlătura dispozițiile obligatorii ale legii și garanțiile fundamentale ale unei proceduri echitabile.

Ce se stabilește la început?

Calendarul

Se fixează termene pentru:

• cererea de arbitrare;

• întâmpinare;

• eventualele cereri reconvenționale;

• răspunsurile suplimentare;

• depunerea documentelor;

• propunerea martorilor;

• expertize;

• ședința de arbitrare;

• concluziile finale;

• pronunțarea hotărârii.

Comunicarea

Se stabilește:

• ce adresă de e-mail este folosită;

• dacă documentele se trimit și fizic;

• cum se dovedește primirea;

• în ce format se depun înscrisurile;

• cum sunt denumite și numerotate fișierele;

• cine trebuie inclus în corespondență.

Forma ședințelor

Ședințele pot fi:

• fizice;

• online;

• hibride;

• înlocuite, pentru anumite probleme, de analiza documentelor scrise.

Limba procedurii

Trebuie stabilită limba în care sunt redactate actele și desfășurate dezbaterile.

Pentru documentele redactate în altă limbă poate fi necesară traducerea.

Confidențialitatea

Se poate stabili:

• cine are acces la dosar;

• ce informații sunt confidențiale;

• cum sunt protejate documentele;

• dacă hotărârea poate fi publicată;

• ce obligații au martorii și experții;

• în ce situații informațiile pot fi divulgate.

Costurile

Se clarifică:

• onorariul arbitrului;

• avansurile necesare;

• costurile expertizelor;

• cheltuielile ședințelor;

• costurile traducerilor;

• modul în care sunt avansate sumele;

• modul în care cheltuielile vor fi repartizate la final.

Etapa 7

Reclamantul depune cererea de arbitrare

Persoana care formulează pretențiile poartă denumirea de reclamant.

Cererea de arbitrare trebuie să arate clar:

• cine sunt părțile;

• care este convenția arbitrală;

• ce s-a întâmplat;

• ce obligații au fost încălcate;

• ce solicită reclamantul;

• cum a fost calculată suma cerută;

• care sunt argumentele juridice;

• ce probe susțin pretențiile;

• cine suportă, în opinia reclamantului, cheltuielile.

Ce înseamnă o cerere clară?

O cerere clară nu trebuie să fie neapărat foarte lungă.

Ea trebuie să permită pârâtului și arbitrului să înțeleagă:

• care este problema;

• ce sumă sau măsură se solicită;

• din ce contract rezultă;

• care sunt faptele importante;

• ce documente susțin afirmațiile;

• cum a fost calculat prejudiciul.

Documentele pot include

• contractul;

• actele adiționale;

• facturile;

• ordinele de plată;

• corespondența;

• notificările;

• procesele-verbale;

• rapoartele tehnice;

• fotografiile;

• calculele;

• alte documente relevante.

Comparativ cu medierea

În mediere, partea nu trebuie neapărat să construiască de la început o cerere juridică completă, deoarece scopul principal este negocierea unei soluții.

În arbitraj trebuie formulate pretenții suficient de clare pentru ca arbitrul să le poată soluționa.

Etapa 8

Pârâtul primește cererea și formulează apărarea

Persoana împotriva căreia sunt formulate pretențiile poartă denumirea de pârât.

Pârâtul trebuie să primească cererea și documentele în timp util.

Prin întâmpinare, acesta poate:

• recunoaște anumite fapte;

• contesta alte fapte;

• respinge total sau parțial pretențiile;

• explica propria versiune;

• invoca necompetența tribunalului arbitral;

• contesta valabilitatea convenției arbitrale;

• invoca prescripția;

• propune probe;

• solicita audierea martorilor;

• formula pretenții proprii împotriva reclamantului.

Cererea reconvențională

Dacă pârâtul are propriile pretenții rezultate din raportul juridic relevant, acestea pot fi formulate printr-o cerere reconvențională, în condițiile stabilite prin regulile procedurii.

Pe înțelesul tuturor

Arbitrul nu decide numai pe baza documentelor reclamantului.

Pârâtul trebuie să aibă posibilitatea reală de a răspunde și de a prezenta propriile probe.

Etapa 9

Tribunalul arbitral își verifică propria competență

Înainte de analiza completă a fondului, arbitrul trebuie să verifice dacă are dreptul să soluționeze litigiul.

Pot apărea întrebări precum:

• există cu adevărat o convenție arbitrală?

• convenția este valabilă?

• clauza acoperă litigiul respectiv?

• părțile din arbitraj sunt cele legate de convenție?

• arbitrul a fost desemnat corect?

• cererea depășește limitele convenției?

• litigiul este arbitrabil?

Codul de procedură civilă prevede că tribunalul arbitral își verifică propria competență la primul termen la care procedura este legal îndeplinită.

De ce este importantă această verificare?

Dacă arbitrul soluționează un litigiu fără o convenție arbitrală valabilă sau în afara limitelor mandatului său, hotărârea poate fi expusă anulării.

Comparativ cu instanța

Și instanța judecătorească își verifică propria competență.

Diferența este că, în arbitraj, competența provine în principal din convenția arbitrală și din lege.

Etapa 10

Sunt stabilite problemele care trebuie cu adevărat soluționate

Litigiile devin adesea mai lungi deoarece părțile discută despre numeroase fapte care nu mai sunt, în realitate, contestate.

Arbitrul poate solicita părților să clarifice:

• ce fapte sunt recunoscute;

• ce fapte sunt contestate;

• ce clauze contractuale sunt interpretate diferit;

• ce sume sunt acceptate;

• ce calcule sunt contestate;

• ce probe mai sunt necesare;

• care sunt întrebările juridice esențiale.

Exemplu

Reclamantul solicită plata a 500.000 de lei.

Pârâtul poate recunoaște existența contractului și livrarea produselor, dar poate contesta:

• calitatea produselor;

• data scadenței;

• valoarea penalităților;

• existența prejudiciului;

• modul în care a fost calculată suma.

Procedura trebuie concentrată asupra problemelor contestate, nu asupra faptelor pe care ambele părți le acceptă.

Avantajul practic

Această clarificare poate reduce:

• numărul documentelor inutile;

• timpul ședințelor;

• costurile expertizelor;

• întrebările fără legătură cu soluția;

• riscul ca problema principală să fie pierdută într-un volum mare de informații.

Etapa 11

Sunt administrate probele

Arbitrul nu poate decide numai pe baza impresiilor sau a afirmațiilor unei părți.

Faptele importante trebuie dovedite.

Înscrisurile

Cele mai multe litigii comerciale și contractuale se bazează pe documente precum:

• contracte;

• acte adiționale;

• comenzi;

• facturi;

• extrase de cont;

• procese-verbale;

• notificări;

• e-mailuri;

• rapoarte;

• documente tehnice;

• situații de lucrări;

• recepții;

• fotografii;

• înregistrări sau date electronice admisibile.

Martorii

Martorii pot explica:

• ce s-a discutat;

• ce s-a executat;

• cine a participat;

• când a fost observată o problemă;

• cum au reacționat părțile;

• ce împrejurări nu rezultă suficient din documente.

Expertiza

Expertiza poate fi necesară când litigiul conține probleme care necesită cunoștințe de specialitate.

De exemplu:

• calitatea unei construcții;

• funcționarea unui echipament;

• conformitatea unei instalații;

• calculul unui prejudiciu;

• evaluarea unor lucrări;

• analiza financiar-contabilă;

• cauza unei defecțiuni;

• interpretarea unor date tehnice.

Interogatoriul sau declarațiile părților

Arbitrul poate solicita explicații directe asupra unor aspecte neclare, în condițiile regulilor stabilite.

Depunerea probelor

Regulile procedurii ar trebui să prevadă:

• termenul de depunere;

• forma documentelor;

• traducerile necesare;

• modul de numerotare;

• posibilitatea contestării;

• consecințele depunerii cu întârziere;

• protecția informațiilor confidențiale.

Comparativ cu instanța

În instanță, probele sunt administrate potrivit regulilor generale ale procedurii civile.

În arbitraj, modul concret de prezentare și analiză poate fi adaptat mai mult la natura cauzei, fără a elimina dreptul celeilalte părți de a cunoaște și combate proba.

Etapa 12

Pot fi luate măsuri urgente

Uneori, litigiul nu poate aștepta până la pronunțarea hotărârii finale.

Poate fi necesară:

• conservarea unui bun;

• oprirea temporară a unei acțiuni;

• păstrarea unei probe;

• constatarea urgentă a unei stări de fapt;

• indisponibilizarea unor bunuri;

• protejarea unei situații până la soluționarea cauzei.

În cursul arbitrajului, anumite măsuri provizorii și asigurătorii pot fi dispuse de tribunalul arbitral, iar în situațiile prevăzute de lege poate fi necesar sprijinul instanței judecătorești.

Pe înțelesul tuturor

Arbitrajul nu înseamnă că instanțele dispar complet din orice situație.

Instanța poate avea un rol de sprijin în anumite probleme pe care arbitrul nu le poate rezolva singur sau care necesită autoritatea statului.

Etapa 13

Are loc ședința de arbitrare

Ședința este momentul în care părțile își prezintă oral pozițiile, dacă natura cauzei impune sau justifică o dezbatere orală.

Ședința poate avea loc:

• fizic;

• prin videoconferință;

• în format hibrid;

• într-o singură zi;

• în mai multe zile;

• în mai multe etape.

Ce se întâmplă în ședință?

În funcție de cauză:

• arbitrul prezintă modul de desfășurare;

• se verifică participarea persoanelor;

• sunt clarificate cererile;

• părțile își prezintă pozițiile;

• sunt audiați martorii;

• sunt ascultați experții;

• sunt analizate documentele importante;

• arbitrul adresează întrebări;

• părțile răspund argumentelor adverse;

• sunt formulate concluzii.

Este obligatoriu avocatul?

Asistența juridică poate fi foarte utilă, mai ales în cauzele complexe, dar necesitatea și forma reprezentării trebuie analizate în funcție de natura litigiului, valoarea sa și regulile aplicabile.

Arbitrul nu poate deveni consultantul juridic al uneia dintre părți.

Ședința nu este o negociere

Arbitrul poate încuraja clarificarea problemelor și poate lua act de o eventuală înțelegere, dar rolul său principal este soluționarea litigiului.

Comparativ cu medierea

În mediere, discuția urmărește găsirea unei soluții acceptate de ambele părți.

În arbitraj, ședința urmărește prezentarea și verificarea argumentelor și probelor, pentru ca arbitrul să poată pronunța o hotărâre.

Etapa 14

Părțile formulează concluziile finale

După administrarea probelor, părțile pot primi posibilitatea de a prezenta concluziile finale.

Acestea pot fi:

• orale;

• scrise;

• atât orale, cât și scrise.

Concluziile ar trebui să arate clar:

• ce s-a dovedit;

• ce nu s-a dovedit;

• care documente sunt decisive;

• cum trebuie interpretat contractul;

• ce norme sunt aplicabile;

• ce soluție se solicită;

• cum trebuie repartizate cheltuielile.

De ce sunt importante?

Concluziile finale nu ar trebui să repete pur și simplu toate documentele depuse.

Ele trebuie să ajute arbitrul să vadă:

• care este poziția finală a fiecărei părți;

• ce puncte au rămas în dispută;

• ce rezultat solicită fiecare parte;

• pe ce dovezi se bazează acel rezultat.

Etapa 15

Dezbaterile sunt închise

După ce arbitrul consideră că părțile au avut posibilitatea de a-și prezenta cauza și că probele necesare au fost administrate, dezbaterile pot fi declarate închise.

Din acel moment, ca regulă, nu mai trebuie transmise unilateral:

• documente noi;

• explicații suplimentare;

• argumente noi;

• mesaje personale către arbitru;

• solicitări privind soluția.

Dacă arbitrul constată că o problemă trebuie lămurită, poate solicita explicații suplimentare ambelor părți, în condiții de egalitate.

Etapa 16

Arbitrul analizează cauza și pronunță hotărârea

După închiderea dezbaterilor, arbitrul analizează:

• convenția arbitrală;

• cererile formulate;

• apărările;

• contractul;

• probele;

• declarațiile;

• expertizele;

• normele juridice aplicabile;

• cheltuielile solicitate.

Hotărârea nu trebuie să fie rezultatul unei preferințe personale.

Ea trebuie să se bazeze pe cauza prezentată în procedură.

Ce poate decide arbitrul?

În funcție de cererile formulate și de limitele convenției arbitrale, arbitrul poate:

• admite integral cererea;

• admite cererea numai în parte;

• respinge cererea;

• admite sau respinge cererea reconvențională;

• obliga la plata unei sume;

• stabili existența sau inexistența unei obligații;

• dispune măsuri permise de lege;

• repartiza cheltuielile arbitrale;

• soluționa celelalte cereri aflate în competența sa.

Ce cuprinde hotărârea?

Hotărârea arbitrală trebuie redactată în scris și trebuie să prezinte, între altele:

• părțile;

• tribunalul arbitral;

• convenția arbitrală;

• obiectul litigiului;

• susținerile esențiale;

• motivele de fapt și de drept;

• soluția;

• cheltuielile;

• data și locul pronunțării;

• semnătura arbitrului sau arbitrilor.

Pe înțelesul tuturor

Hotărârea trebuie să explice nu doar cine a câștigat, ci și de ce a fost adoptată acea soluție.

Etapa 17

Hotărârea este comunicată părților

Hotărârea trebuie comunicată ambelor părți prin modalitatea stabilită de lege și de regulile procedurii.

Data comunicării este importantă deoarece de aceasta pot depinde:

• executarea obligației;

• solicitarea îndreptării unor erori;

• cererea de lămurire;

• cererea de completare;

• termenul pentru acțiunea în anulare;

• alte măsuri prevăzute de lege.

Părțile trebuie să păstreze dovada primirii hotărârii.

Etapa 18

Hotărârea poate fi îndreptată, lămurită sau completată

După comunicare, pot fi observate:

• greșeli de calcul;

• greșeli de scriere;

• erori materiale;

• formulări care necesită lămurire;

• cereri asupra cărora arbitrul a omis să se pronunțe.

Aceste situații nu înseamnă rejudecarea întregului litigiu.

Ele permit, în condițiile legii, corectarea, explicarea sau completarea hotărârii.

Etapa 19

Hotărârea trebuie respectată

Partea împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea trebuie să o execute de bunăvoie, imediat sau în termenul stabilit în cuprinsul ei.

Dacă obligația nu este îndeplinită voluntar, hotărârea arbitrală poate fi pusă în executare în condițiile legii. Codul de procedură civilă prevede că hotărârea arbitrală este adusă la îndeplinire de bunăvoie și reglementează executarea sa silită.

Comparativ cu medierea

Mediatorul nu pronunță o hotărâre asupra litigiului.

Dacă medierea reușește, rezultatul este înțelegerea părților.

Dacă medierea eșuează sau una dintre părți renunță, persoana interesată se poate adresa instanței ori tribunalului arbitral competent.

Comparativ cu procesul judiciar

Atât hotărârea judecătorească, cât și hotărârea arbitrală pot constitui temei pentru executarea obligației.

Diferențele apar în modul de organizare a procedurii și în căile prin care hotărârea poate fi contestată.

Etapa 20

Hotărârea arbitrală nu are un apel obișnuit asupra fondului

În mod obișnuit, partea nemulțumită nu poate cere unei alte instanțe să reanalizeze întreaga cauză doar pentru că apreciază diferit probele sau contractul.

Hotărârea poate fi atacată prin acțiune în anulare, numai pentru motivele prevăzute de lege.

Aceste motive pot privi, de exemplu:

• faptul că litigiul nu putea fi arbitrat;

• inexistența sau nevalabilitatea convenției arbitrale;

• constituirea necorespunzătoare a tribunalului arbitral;

• lipsa unei citări corespunzătoare;

• depășirea limitelor convenției arbitrale;

• încălcarea unor cerințe esențiale privind hotărârea;

• încălcarea ordinii publice sau a unor dispoziții obligatorii.

Acțiunea în anulare nu reprezintă, ca regulă, o nouă judecată completă a fondului, ci un control limitat la motivele stabilite de lege.

Avantaj sau limită?

Poate fi privită în ambele moduri.

Este un avantaj deoarece:

• litigiul nu trece, în mod obișnuit, prin mai multe rejudecări succesive;

• soluția poate deveni stabilă mai repede;

• costurile unei căi ordinare de atac pot fi evitate.

Este o limită deoarece:

• o eventuală apreciere greșită a unor probe nu poate fi corectată întotdeauna printr-un apel obișnuit;

• alegerea arbitrului și organizarea procedurii trebuie făcute cu mare atenție.

Ce se întâmplă dacă părțile ajung la o înțelegere?

Părțile se pot înțelege și după începerea arbitrajului.

În funcție de situație, acestea pot:

• solicita suspendarea procedurii pentru negocieri;

• încheia o tranzacție;

• renunța la anumite pretenții;

• solicita consemnarea înțelegerii;

• cere încetarea procedurii;

• continua arbitrajul numai pentru problemele rămase în litigiu.

Arbitrajul nu trebuie folosit pentru a împiedica o soluție amiabilă rezonabilă.

Diferența față de mediere

În mediere, ajungerea la un acord este scopul principal.

În arbitraj, înțelegerea este posibilă, dar dacă aceasta nu apare, arbitrul trebuie să soluționeze cauza prin hotărâre.

Ce se întâmplă dacă una dintre părți refuză să participe?

Existența convenției arbitrale nu poate fi înlăturată pur și simplu prin refuzul unei părți de a răspunde.

Totuși, arbitrul trebuie să verifice cu atenție:

• dacă actele au fost comunicate corect;

• dacă partea cunoaște procedura;

• dacă i-a fost acordat un termen rezonabil;

• dacă absența are un motiv justificat;

• dacă dreptul la apărare a fost respectat.

Lipsa unei părți nu înseamnă că afirmațiile celeilalte sunt automat adevărate.

Partea prezentă trebuie să își dovedească pretențiile.

Comparativ cu medierea

Medierea nu poate produce o soluție negociată dacă una dintre părți refuză să participe sau să accepte un acord.

În arbitraj, procedura poate ajunge la o hotărâre dacă sunt îndeplinite condițiile legale și procedurale.

Cât durează procedura?

Nu există o durată identică pentru toate litigiile.

Timpul necesar depinde de:

• complexitatea cauzei;

• numărul părților;

• valoarea litigiului;

• volumul documentelor;

• existența unei expertize;

• numărul martorilor;

• disponibilitatea participanților;

• respectarea termenelor;

• cererile suplimentare;

• cooperarea procedurală;

• eventualele probleme privind competența.

Un litigiu simplu

Poate presupune:

• o cerere;

• o întâmpinare;

• un schimb limitat de documente;

• o singură ședință;

• concluzii finale;

• hotărârea.

Un litigiu complex

Poate necesita:

• mai multe schimburi de acte;

• mii de pagini de documente;

• expertize tehnice;

• audierea mai multor martori;

• mai multe ședințe;

• traduceri;

• soluționarea unor probleme procedurale distincte.

Mesaj corect pentru părți

Arbitrajul poate oferi un calendar mai controlabil.

Nu poate garanta că orice cauză va fi soluționată într-un termen foarte scurt.

Cât costă procedura?

Costurile pot include:

• onorariul arbitrului;

• onorariile avocaților;

• expertizele;

• traducerile;

• deplasările;

• închirierea unei săli;

• platformele tehnice;

• curieratul;

• alte cheltuieli necesare.

Onorariul arbitrului poate depinde de:

• valoarea litigiului;

• complexitatea juridică;

• complexitatea tehnică;

• numărul părților;

• volumul estimat de muncă;

• numărul ședințelor;

• limba procedurii;

• urgența;

• calitatea de arbitru unic sau membru al tribunalului arbitral.

Cine plătește la început?

Regulile procedurii trebuie să stabilească:

• valoarea avansului;

• partea care îl achită;

• termenul plății;

• consecințele neplății;

• regularizarea finală.

Cine suportă costurile la final?

Arbitrul poate ține seama de:

• rezultatul litigiului;

• conduita părților;

• caracterul justificat al cheltuielilor;

• regulile convenite;

• măsura în care fiecare parte a câștigat sau a pierdut.

Comparativ cu instanța

În instanță se achită taxele și celelalte cheltuieli prevăzute de lege, însă judecătorul nu este plătit direct de părți.

În arbitraj, părțile suportă onorariul arbitrului.

Comparativ cu medierea

Medierea poate costa mai puțin dacă se ajunge repede la un acord.

Dacă nu se ajunge la o înțelegere, părțile pot suporta ulterior și costurile procesului sau arbitrajului.

Procedura în fața arbitrului unic

Atunci când litigiul este soluționat de un arbitru unic:

• comunicarea administrativă poate fi mai simplă;

• calendarul poate fi stabilit mai ușor;

• nu este necesară coordonarea mai multor arbitri;

• onorariul poate fi mai redus decât în cazul unui tribunal cu trei membri;

• aceeași persoană urmărește cauza de la început până la sfârșit;

• hotărârea nu necesită deliberarea între mai mulți arbitri.

Arbitrul unic trebuie să îndeplinească singur toate responsabilitățile tribunalului arbitral.

Această variantă poate fi potrivită atunci când valoarea, complexitatea și importanța cauzei nu justifică formarea unui tribunal cu mai mulți membri.

[VERIFICĂ DISPONIBILITATEA PENTRU DESEMNAREA CA ARBITRU UNIC]

Procedura în fața unui tribunal cu mai mulți arbitri

Atunci când tribunalul este format din mai mulți arbitri:

• problemele pot fi analizate din mai multe perspective;

• experiențele profesionale ale arbitrilor se pot completa;

• deliberarea poate fi utilă în cauzele foarte complexe;

• organizarea calendarului poate necesita mai mult timp;

• costurile sunt, de regulă, mai ridicate;

• deciziile sunt adoptate potrivit regulilor aplicabile tribunalului.

Fiecare arbitru este independent.

Arbitrul propus de o parte nu primește instrucțiuni de la aceasta și nu îi comunică separat modul în care se desfășoară deliberarea.

[VERIFICĂ DISPONIBILITATEA PENTRU DESEMNAREA CA MEMBRU AL TRIBUNALULUI ARBITRAL]

Arbitraj, instanță sau mediere?

Diferențele de procedură, explicate simplu

Ce trebuie pregătit înainte de începerea procedurii?

Pentru o analiză inițială pot fi necesare:

• contractul;

• clauza arbitrală;

• actele adiționale;

• datele de identificare ale părților;

• o descriere scurtă a problemei;

• valoarea aproximativă a pretențiilor;

• notificările transmise;

• răspunsurile primite;

• informații despre alte proceduri începute;

• termenul până la care este necesară desemnarea;

• limba și locul arbitrajului, dacă sunt stabilite;

• numele reprezentanților și avocaților;

• numele altor persoane relevante pentru verificarea conflictelor de interese.

Ce nu trebuie trimis unilateral arbitrului?

Înaintea stabilirii cadrului procedural nu trebuie trimise:

• argumente secrete privind fondul;

• documente care nu vor fi comunicate celeilalte părți;

• solicitări privind soluția dorită;

• aprecieri denigratoare fără legătură cu verificările preliminare;

• informații confidențiale care nu sunt necesare verificării disponibilității.

Cum poate începe procedura prin arbitraj-adhoc.ro?

1. Transmiteți informațiile generale

Completați datele necesare pentru:

• identificarea părților;

• verificarea convenției arbitrale;

• înțelegerea generală a naturii litigiului;

• verificarea conflictelor de interese;

• estimarea disponibilității;

• stabilirea condițiilor preliminare.

[COMPLETEAZĂ FIȘA PRELIMINARĂ]

2. Este verificată disponibilitatea

Se analizează:

• calendarul estimat;

• complexitatea cauzei;

• rolul propus;

• termenul solicitat;

• existența altor angajamente;

• posibilitatea alocării timpului necesar.

[VERIFICĂ DISPONIBILITATEA]

3. Sunt verificate incompatibilitățile

Pentru această verificare sunt necesare numele tuturor persoanelor și entităților relevante.

Dacă există o împrejurare care trebuie comunicată, aceasta va fi tratată înainte de acceptarea însărcinării.

4. Sunt clarificate condițiile mandatului

Se analizează:

• convenția arbitrală;

• regulile procedurii;

• limba;

• locul arbitrajului;

• durata estimată;

• onorariul;

• cheltuielile;

• comunicarea;

• condițiile administrative.

5. Este comunicată acceptarea sau refuzul

Procedura poate continua în fața persoanei propuse numai după acceptarea clară a însărcinării.

Un mesaj automat, o confirmare de primire sau o discuție preliminară nu reprezintă acceptarea mandatului.

[TRANSMITE PROPUNEREA DE DESEMNARE]

[DESCARCĂ LISTA INFORMAȚIILOR NECESARE]

O procedură corectă trebuie să fie clară de la început

Arbitrajul ad-hoc oferă flexibilitate, dar această flexibilitate trebuie organizată.

O procedură bine pregătită presupune:

• o convenție arbitrală valabilă;

• un arbitru independent;

• reguli clare;

• termene realiste;

• costuri cunoscute;

• comunicare egală cu ambele părți;

• probe administrate în mod corect;

• o hotărâre motivată.

Libertatea procedurală nu înseamnă lipsa disciplinei.

Din contră, arbitrajul funcționează cel mai bine atunci când fiecare etapă este stabilită clar și respectată de toți participanții.

Concluzie

De la conflict la o soluție obligatorie

Procedura arbitrală ad-hoc poate fi mai flexibilă decât procesul judiciar și poate conduce la o hotărâre chiar dacă părțile nu reușesc să ajungă la o înțelegere prin negociere sau mediere.

Ea oferă posibilitatea:

• alegerii arbitrului;

• adaptării calendarului;

• stabilirii regulilor potrivite cauzei;

• administrării organizate a probelor;

• protejării informațiilor sensibile;

• obținerii unei hotărâri obligatorii.

Aceste avantaje apar numai dacă procedura este construită riguros, iar arbitrul își exercită misiunea cu independență, imparțialitate și respect pentru dreptul la apărare.

[AFLĂ DACĂ POATE ÎNCEPE PROCEDURA]

[VERIFICĂ DISPONIBILITATEA ARBITRULUI]

CITEȘTE DESPRE AVANTAJE

Notă importantă

Informațiile prezentate au caracter general și explicativ.

Ele nu reprezintă consultanță juridică acordată uneia dintre părți, nu înlocuiesc analiza convenției arbitrale și nu constituie acceptarea unei desemnări.

Desfășurarea concretă a fiecărui arbitraj depinde de:

• legea aplicabilă;

• convenția arbitrală;

• regulile stabilite de părți;

• natura litigiului;

• măsurile adoptate de tribunalul arbitral;

• împrejurările concrete ale cauzei.

Site-ul arbitraj-adhoc.ro prezintă activitatea unei persoane disponibile pentru desemnarea în calitate de arbitru unic sau de membru al unui tribunal arbitral și nu reprezintă o instituție permanentă de arbitraj.