Când poate arbitrul unic să soluționeze litigiul potrivit echității, bunei-credințe și circumstanțelor concrete ale cauzei
Arbitrajul în echitate este forma de arbitraj în care arbitrul unic nu soluționează litigiul exclusiv prin aplicarea mecanică a normelor de drept, ci poate ține seama, în limitele autorizării primite, de echitatea soluției, de circumstanțele concrete ale raportului dintre părți și de exigențele bunei-credințe.
Alegerea arbitrajului în echitate nu rezultă automat din alegerea arbitrajului ad-hoc și nici din desemnarea unui arbitru unic.
Este necesar acordul expres al părților.
Dacă părțile nu au autorizat în mod clar soluționarea în echitate, regula este soluționarea litigiului în temeiul contractului principal și al normelor de drept aplicabile.
Arbitrajul în echitate nu reprezintă o soluționare discreționară, lipsită de reguli.
Arbitrul unic rămâne ținut de convenția arbitrală, de limitele învestirii, de dreptul părților de a fi ascultate, de contradictorialitate, de egalitatea părților, de ordinea publică, de bunele moravuri și de dispozițiile imperative ale legii.
|
Regula esențială: Echitatea poate modifica perspectiva din care sunt evaluate faptele și soluția, dar nu transformă arbitrul unic într-un decident fără limite și nu înlocuiește acordul părților. |
Ce înseamnă arbitrajul în echitate
În arbitrajul în drept, arbitrul unic stabilește soluția prin interpretarea și aplicarea normelor juridice relevante, a contractului și, după caz, a uzanțelor ori a regulilor profesionale aplicabile.
În arbitrajul în echitate, arbitrul unic poate utiliza un cadru mai flexibil de evaluare.
El poate analiza dacă aplicarea strictă a unei reguli contractuale, în circumstanțele concrete ale cauzei, ar conduce la un rezultat vădit disproporționat, contrar scopului urmărit de părți sau incompatibil cu exigențele bunei-credințe.
Folosirea echității nu permite ignorarea faptelor sau a probelor.
Dimpotrivă, cu cât soluția se îndepărtează mai mult de rezultatul care ar decurge din aplicarea strictă a regulii juridice, cu atât este mai important ca arbitrul unic să explice în hotărâre circumstanțele concrete care justifică soluția.
| Element | Arbitraj în drept | Arbitraj în echitate |
|---|---|---|
| Temeiul principal al soluției | Normele juridice aplicabile și contractul | Contractul, cadrul juridic și criteriile de echitate autorizate de părți |
| Rolul circumstanțelor concrete | Contribuie la interpretarea și aplicarea normei | Poate avea o pondere mai mare în ajustarea soluției la situația concretă |
| Necesitatea autorizării speciale | Nu este necesară pentru soluționarea obișnuită în drept | Este necesar acordul expres al părților |
| Motivarea | Trebuie să indice motivele de fapt și de drept | Trebuie să indice și motivele de echitate care susțin soluția |
| Limitele | Convenția arbitrală și normele juridice aplicabile | Convenția arbitrală, dreptul la apărare, ordinea publică, bunele moravuri și normele imperative |
De ce este necesar acordul expres al părților
Arbitrajul este întemeiat pe voința părților.
Alegând arbitrajul, părțile stabilesc nu numai forumul de soluționare, ci pot stabili și cadrul în care arbitrul unic va judeca litigiul.
Soluționarea în echitate schimbă mandatul conferit arbitrului unic.
De aceea, ea nu poate fi prezumată din faptul că părțile au ales o procedură flexibilă, că au renunțat la anumite formalități sau că au permis arbitrului să stabilească regulile de procedură.
De asemenea, acordul expres nu trebuie confundat cu o simplă trimitere la „corectitudine”, „bună-credință”, „practici comerciale” sau „soluționarea amiabilă”.
Aceste elemente pot fi relevante și într-un arbitraj în drept, fără să însemne automat că părțile au autorizat arbitrajul în echitate.
| Formulare sau împrejurare | Semnificație probabilă | Risc de interpretare |
|---|---|---|
| „Litigiul va fi soluționat în echitate” | Indică direct opțiunea părților | Trebuie verificat dacă persoanele care au semnat aveau autoritatea necesară |
| „Arbitrul va decide ex aequo et bono” | Poate indica autorizarea soluționării în echitate | Este recomandabil să fie precizat în limba și terminologia convenției |
| „Arbitrul va avea în vedere buna-credință și uzanțele comerciale” | Poate constitui un criteriu de interpretare în drept | Nu dovedește, prin el însuși, autorizarea expresă a echității |
| „Arbitrul va soluționa cauza după cum consideră just” | Poate sugera o marjă de apreciere | Este neclar dacă se urmărește arbitraj în echitate sau doar libertate procedurală |
| Arbitru unic desemnat fără mențiune privind echitatea | Indică doar forma de constituire a tribunalului arbitral | Nu autorizează automat soluționarea în echitate |
Unde trebuie să apară autorizarea
Autorizarea poate fi prevăzută în clauza compromisorie, în compromis sau într-un acord ulterior al părților, dacă acesta este valabil și poate fi dovedit.
În arbitrajul ad-hoc, este recomandabil ca alegerea echității să fie formulată într-un înscris clar, înainte de constituirea arbitrului unic sau cel târziu în etapa în care părțile stabilesc cadrul procedurii.
O mențiune introdusă unilateral de reclamant în cererea de arbitrare nu este suficientă dacă pârâtul nu o acceptă expres sau dacă nu rezultă un acord valabil al părților.
De asemenea, tăcerea pârâtului ori participarea la un prim termen nu trebuie tratată automat ca autorizare a arbitrajului în echitate.
Dacă există o neclaritate, arbitrul unic trebuie să o soluționeze înainte de analiza fondului, după ascultarea ambelor părți.
Stabilirea cadrului aplicabil numai în hotărârea finală poate genera o problemă de competență sau de respectare a limitelor mandatului.
| Moment | Acțiune utilă | Scop |
|---|---|---|
| La redactarea contractului | Introducerea unei clauze clare privind soluționarea în echitate | Prevenirea incertitudinii asupra mandatului arbitrului |
| După apariția litigiului | Încheierea unui compromis care precizează expres alegerea echității | Adaptarea convenției la litigiul concret |
| La constituirea arbitrului unic | Confirmarea în scris a dreptului aplicabil și a autorizării echității | Fixarea cadrului de judecată înaintea administrării probelor |
| La primul termen | Clarificarea unei obiecții privind natura arbitrajului | Evitarea soluționării fondului sub un mandat contestat |
| În calendarul procedural | Menționarea criteriilor de echitate și a limitelor autorizării | Stabilirea unei proceduri previzibile pentru părți |
Arbitrajul în echitate nu este arbitrajul fără reguli
Autorizarea echității privește în principal modul de soluționare a fondului.
Ea nu elimină regulile privind constituirea tribunalului arbitral, comunicarea actelor, formularea pretențiilor, administrarea probelor, contradictorialitatea sau dreptul părților de a fi ascultate.
Arbitrul unic nu poate respinge o probă relevantă doar pentru că dorește să soluționeze rapid litigiul în echitate.
Nu poate introduce în analiză fapte neinvocate, nu poate acorda o prestație care nu a fost cerută și nu poate modifica unilateral convenția arbitrală.
Echitatea nu înlătură nici obligația de a respecta dispozițiile imperative aplicabile raportului juridic.
O soluție nu devine legală numai pentru că este prezentată ca fiind echitabilă.
Criteriul echității trebuie utilizat în interiorul limitelor juridice ale litigiului.
| Aspect care rămâne aplicabil | De ce nu este înlăturat de alegerea echității |
|---|---|
| Convenția arbitrală | Definește existența, întinderea și limitele competenței arbitrului unic |
| Obiectul cererii | Arbitrul unic nu poate soluționa pretenții care nu au fost deduse arbitrajului |
| Dreptul la apărare | Fiecare parte trebuie să poată cunoaște și combate susținerile adversarului |
| Probele | Soluția trebuie să se bazeze pe fapte și elemente de probă administrate în procedură |
| Normele imperative | Echitatea nu poate valida o soluție contrară unei interdicții legale imperative |
| Ordinea publică și bunele moravuri | Hotărârea arbitrală nu poate produce un rezultat incompatibil cu aceste limite |
Ce poate analiza arbitrul unic prin prisma echității
În funcție de autorizarea primită și de natura litigiului, arbitrul unic poate analiza dacă aplicarea unei clauze sau a unei remedii contractuale corespunde scopului economic și juridic al contractului, dacă părțile au cooperat loial și dacă măsura solicitată este proporțională cu conduita imputată.
Într-un litigiu privind executarea succesivă a unui contract, pot fi relevante durata raportului contractual, executarea parțială, beneficiul obținut de creditor, încercările de remediere și conduita ambelor părți după apariția neînțelegerii.
Într-un litigiu privind plata unor penalități, arbitrul unic poate examina circumstanțele concrete ale întârzierii, conduita creditorului, plățile parțiale, caracterul proporțional al pretenției și scopul clauzei, fără ca această analiză să permită ignorarea dispozițiilor legale aplicabile.
| Temă | Întrebări relevante pentru analiza în echitate |
|---|---|
| Scopul contractului | Ce rezultat economic urmăreau părțile și cum se raportează soluția solicitată la acest rezultat? |
| Conduita părților | Au cooperat părțile pentru executare sau au contribuit ambele la apariția litigiului? |
| Executarea parțială | A primit creditorul un beneficiu concret și relevant din prestația executată? |
| Proporționalitatea | Remediul solicitat este proporțional cu încălcarea și cu consecințele sale? |
| Încrederea legitimă | Conduita unei părți a creat celeilalte o așteptare rezonabilă privind executarea sau renunțarea la un drept? |
| Remedierea | Partea pretins prejudiciată a oferit posibilitatea de remediere, atunci când natura raportului o permitea? |
Exemple de situații în care echitatea poate fi relevantă
| Situație | Posibilă analiză în echitate | Limită |
|---|---|---|
| Executarea substanțială a contractului | Evaluarea beneficiului primit de creditor și a proporționalității remediei | Nu se presupune automat că obligația restantă este lipsită de consecințe |
| Întârziere cauzată de conduita ambelor părți | Analiza contribuției fiecărei părți la întârziere | Faptele trebuie dovedite și delimitate temporal |
| Clauză contractuală aplicată într-o situație neprevăzută | Interpretarea clauzei prin raportare la scopul contractului și la circumstanțe | Nu se poate rescrie contractul sub pretextul echității |
| Remediu disproporționat față de încălcare | Analiza efectului concret al măsurii asupra părții obligate | Disproporționalitatea trebuie justificată prin fapte, nu doar afirmată |
| Cooperarea defectuoasă a părților | Repartizarea consecințelor în funcție de contribuția reală la eșecul executării | Nu se poate transforma echitatea într-o prezumție de culpă comună |
| Plăți sau prestații succesive | Analiza efectului economic al executării parțiale | Trebuie respectate regulile contractuale și legale aplicabile plății |
Ce nu poate face arbitrul unic în echitate
Arbitrul unic nu poate utiliza echitatea pentru a înlătura o condiție de validitate a convenției arbitrale, pentru a soluționa un litigiu nearbitrabil sau pentru a obliga o persoană care nu a consimțit la arbitraj.
De asemenea, nu poate transforma o obligație contractuală într-o obligație diferită, nu poate acorda despăgubiri în lipsa unei pretenții și nu poate ignora o dispoziție legală imperativă numai pentru că aplicarea ei ar părea severă într-un caz concret.
| Solicitare sau conduită | De ce depășește limitele echității |
|---|---|
| Soluționarea unui litigiu fără convenție arbitrală | Echitatea nu înlocuiește consimțământul la arbitraj |
| Înlăturarea unei norme imperative | Autorizarea echității nu are prioritate față de legea imperativă |
| Acordarea unei sume care nu a fost solicitată | Arbitrul unic ar depăși limitele învestirii |
| Ignorarea completă a contractului | Echitatea operează în cadrul raportului juridic dedus arbitrajului |
| Hotărârea bazată pe considerente personale | Echitatea trebuie raportată la circumstanțele cauzei și la autorizarea părților |
| Refuzul de a administra o probă relevantă | Flexibilitatea nu înlătură dreptul la apărare și contradictorialitatea |
Echitatea și interpretarea contractului
Într-un arbitraj în echitate, contractul rămâne punctul de plecare.
Arbitrul unic trebuie să identifice obligațiile asumate, mecanismul de executare, repartizarea riscurilor și remediile prevăzute de părți.
Diferența constă în faptul că analiza nu se oprește la sensul literal al unei clauze, atunci când autorizarea echității permite evaluarea efectului concret al acesteia.
Arbitrul unic poate examina conduita ulterioară, practicile dintre părți, modul în care a fost executat contractul și scopul economic urmărit.
Această metodă nu autorizează însă înlocuirea voinței comune a părților cu preferința personală a arbitrului.
Cu cât clauza este mai clară și repartizarea riscului mai explicită, cu atât este mai dificil de susținut că echitatea permite înlăturarea efectului ei, în lipsa unor circumstanțe excepționale și dovedite.
| Întrebare de interpretare | Relevanță în arbitrajul în echitate |
|---|---|
| Ce au prevăzut literal părțile? | Stabilește punctul de plecare al analizei |
| Care a fost scopul clauzei? | Permite verificarea rezultatului urmărit prin inserarea clauzei |
| Cum au executat părțile clauza? | Poate indica înțelegerea practică a obligațiilor |
| Ce circumstanțe au apărut ulterior? | Pot explica de ce aplicarea automată a clauzei produce un rezultat disproporționat |
| Există o regulă imperativă? | Limitează concluzia pe care arbitrul o poate adopta |
| Care este soluția proporțională? | Orientează stabilirea remediului în raport cu încălcarea concretă |
Sarcina probei în arbitrajul în echitate
Alegerea echității nu înseamnă că partea este scutită de dovedirea faptelor pe care își întemeiază pretențiile sau apărările.
Partea care invocă o circumstanță de echitate trebuie să o individualizeze și să o susțină prin probe.
Nu este suficientă afirmația că soluția adversarului este „nedreaptă”.
Partea trebuie să arate ce efect concret produce aplicarea regulii, care este disproporția invocată, ce conduită a avut fiecare parte și ce rezultat alternativ solicită.
| Susținere | Elemente care trebuie dovedite |
|---|---|
| Executare substanțială | Prestațiile efectuate, beneficiul primit și partea rămasă neexecutată |
| Contribuție comună la prejudiciu | Acțiunile și omisiunile concrete ale fiecărei părți |
| Remediu disproporționat | Efectul financiar sau operațional al remediei și raportul cu încălcarea |
| Încredere legitimă | Comunicările, conduita repetată și circumstanțele care au creat așteptarea invocată |
| Imposibilitate sau dificultate de executare | Cauza, durata, notificările și măsurile luate pentru limitarea consecințelor |
| Renunțare sau acceptare implicită | Fapte neechivoce care pot susține concluzia invocată |
Administrarea probelor
În arbitrajul în echitate se administrează aceleași categorii generale de probe ca în celelalte forme de arbitraj, în condițiile stabilite de părți și de arbitrul unic.
Pot fi relevante înscrisurile, explicațiile părților, interogatoriul, martorii, expertizele, cercetarea la fața locului și datele electronice, dacă sunt admisibile și utile.
Particularitatea constă în obiectul probării.
Pe lângă existența încălcării și întinderea prejudiciului, părțile pot fi interesate să dovedească scopul contractual, practica anterioară dintre ele, proporționalitatea unei sancțiuni, contribuția reciprocă la apariția situației sau efectul concret al unei soluții.
| Mijloc de probă | Ce poate clarifica în arbitrajul în echitate |
|---|---|
| Contractul și anexele | Obligațiile asumate, repartizarea riscurilor și scopul mecanismului contractual |
| Corespondența dintre părți | Conduita ulterioară, avertizările, negocierile și încercările de remediere |
| Interogatoriul | Fapte personale privind executarea, primirea prestațiilor și comunicările |
| Martorii | Împrejurări percepute direct privind colaborarea și apariția litigiului |
| Expertiza | Impactul tehnic, financiar sau economic al încălcării și al remediei solicitate |
| Datele contabile | Plăți, costuri, beneficii, pierderi și efectele executării parțiale |
Arbitrajul în echitate și soluția amiabilă
Arbitrajul în echitate nu este o mediere și nu presupune că arbitrul unic trebuie să obțină un compromis între părți.
Arbitrul unic soluționează litigiul printr-o hotărâre, în timp ce mediatorul sprijină părțile să ajungă la o înțelegere proprie.
Cu toate acestea, cadrul echității poate favoriza o soluție care ține seama de interesele economice reale și de posibilitatea de continuare a relației contractuale, dacă părțile au autorizat o asemenea analiză și dacă soluția rămâne în limitele cererilor formulate.
| Arbitraj în echitate | Medieri sau negocieri |
|---|---|
| Arbitrul unic pronunță o hotărâre | Părțile decid dacă acceptă și în ce condiții înțelegerea |
| Este necesară autorizarea în convenția arbitrală | Se bazează pe participarea voluntară la negociere sau mediere |
| Soluția este obligatorie după comunicarea hotărârii | Rezultatul depinde de acordul părților |
| Se administrează probe și se soluționează pretenții | Accentul cade pe identificarea unei soluții acceptate de părți |
Redactarea clauzei de arbitraj în echitate
O clauză care autorizează arbitrajul în echitate trebuie să fie compatibilă cu restul convenției arbitrale.
Ea trebuie corelată cu desemnarea arbitrului unic, locul arbitrajului, limba procedurii, regulile aplicabile și modul de soluționare a cheltuielilor.
Este util ca părțile să precizeze dacă autorizarea privește întregul litigiu sau numai anumite aspecte, cum ar fi stabilirea unui remediu, evaluarea prejudiciului sau interpretarea unei anumite clauze.
O formulare limitată poate reduce riscul ca părțile să aibă așteptări diferite asupra mandatului arbitrului unic.
| Componentă a clauzei | Întrebare de redactare |
|---|---|
| Autorizarea | Este menționat expres că arbitrul poate soluționa litigiul în echitate? |
| Întinderea | Privește echitatea toate pretențiile sau doar anumite aspecte? |
| Arbitrul unic | Este clar cine îl numește și cum este înlocuit? |
| Procedura | Ce reguli se aplică și cum sunt completate lacunele? |
| Limitele | Este clar că rămân aplicabile ordinea publică și dispozițiile imperative? |
| Motivarea | Este prevăzută obligația de a explica motivele de echitate? |
| Remediile | Este clară natura obligațiilor care pot fi dispuse? |
O formulare orientativă, care trebuie adaptată contractului și raportului juridic concret, poate fi următoarea:
| Părțile convin ca orice litigiu care decurge din prezentul contract sau este în legătură cu acesta să fie soluționat de un arbitru unic, autorizat să statueze în echitate, în limitele convenției arbitrale, ale ordinii publice, ale bunelor moravuri și ale dispozițiilor imperative ale legii. |
Această formulare nu trebuie preluată automat. Ea nu stabilește, de una singură, toate elementele necesare unei convenții arbitrale și nu înlocuiește analiza regulilor privind forma, obiectul, desemnarea arbitrului și arbitrabilitatea litigiului.
Procedura în arbitrajul ad-hoc în echitate
În arbitrajul ad-hoc, părțile pot stabili regulile procedurale direct, prin referire la un regulament sau prin împuternicirea arbitrului unic să organizeze procedura.
În lipsa unor reguli suficiente, se aplică dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă, în măsura în care sunt compatibile cu natura arbitrajului.
Alegerea echității privește criteriul de soluționare a fondului și nu elimină necesitatea unui calendar procedural.
Este recomandabil ca arbitrul unic să precizeze în actul de organizare a procedurii dacă autorizarea echității este necontestată, care sunt limitele sale și ce aspecte trebuie dovedite de părți.
| Etapă procedurală | Aspecte de stabilit în arbitrajul în echitate |
|---|---|
| Constituirea arbitrului unic | Existența și întinderea autorizării pentru soluționarea în echitate |
| Prima comunicare procedurală | Regulile aplicabile și termenul pentru ridicarea obiecțiilor |
| Cererea de arbitrare | Pretențiile, temeiul factual și rezultatul echitabil solicitat |
| Întâmpinarea | Faptele contestate, apărarea juridică și circumstanțele de echitate invocate |
| Administrarea probelor | Probe privind executarea, conduita, proporționalitatea și impactul remediei |
| Dezbaterile | Posibilitatea ambelor părți de a se pronunța asupra criteriilor de echitate |
| Hotărârea | Motivarea faptică, juridică și, distinct, motivarea de echitate |
Excepția privind lipsa autorizării
Dacă una dintre părți susține că arbitrul unic nu a fost autorizat să judece în echitate, problema trebuie ridicată cât mai devreme în procedură.
Arbitrul unic trebuie să stabilească dacă există un acord expres, dacă acesta acoperă litigiul și dacă formularea convenției este compatibilă cu modul în care a fost sesizat.
Participarea la procedură fără obiecții poate avea consecințe asupra posibilității de a invoca ulterior anumite neregularități, în funcție de momentul în care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască problema și de regulile aplicabile.
Nu este însă prudent ca arbitrul unic să presupună renunțarea la obiecție numai din lipsa unei reacții, atunci când problema afectează însăși natura mandatului său.
| Situație | Acțiune procedurală recomandată |
|---|---|
| Clauza nu menționează echitatea | Partea care dorește echitatea trebuie să indice temeiul unui acord expres distinct |
| Reclamantul invocă echitatea, iar pârâtul o contestă | Arbitrul unic trebuie să soluționeze mai întâi întinderea autorizării |
| Există două documente contradictorii | Trebuie analizată voința comună și cronologia actelor |
| Acordul privind echitatea este limitat | Arbitrul unic trebuie să distingă aspectele acoperite de cele soluționate în drept |
| Obiecția este formulată tardiv | Se verifică dacă partea a cunoscut motivul și dacă neregularitatea a fost acoperită |
Motivarea hotărârii pronunțate în echitate
Hotărârea pronunțată în echitate trebuie să explice nu numai situația de fapt și normele relevante, ci și motivele de echitate care justifică soluția.
Această cerință este importantă deoarece părțile trebuie să poată înțelege cum a fost folosită autorizarea și care sunt circumstanțele concrete ce au determinat rezultatul.
Motivarea trebuie să distingă între norma juridică aplicată, clauza contractuală interpretată și considerentele de echitate care au orientat soluția.
O formulare generică de tipul „soluția este echitabilă” nu explică raționamentul și nu permite verificarea respectării mandatului arbitral.
| Parte a motivării | Întrebarea la care trebuie să răspundă |
|---|---|
| Autorizarea | Pe ce acord expres se întemeiază soluționarea în echitate? |
| Faptele | Care sunt circumstanțele concrete stabilite prin probe? |
| Contractul | Ce obligații și remedii au prevăzut părțile? |
| Regula juridică | Care ar fi cadrul juridic relevant pentru soluționarea litigiului? |
| Criteriul de echitate | Ce considerente de proporționalitate, bună-credință sau echilibru contractual sunt relevante? |
| Aplicarea | De ce aceste considerente justifică soluția concretă, nu doar o soluție abstractă? |
| Limitele | De ce soluția nu contravine convenției, normelor imperative sau ordinii publice? |
Dispozitivul hotărârii în echitate
Dispozitivul hotărârii trebuie să fie clar și executabil indiferent dacă soluția a fost pronunțată în drept sau în echitate.
Echitatea nu justifică formulări vagi precum „partea va acționa corect”, „părțile vor restabili echilibrul” sau „pârâtul va repara situația într-o manieră echitabilă”.
Arbitrul unic trebuie să precizeze obligația concretă, partea căreia îi revine, termenul de executare și, atunci când este necesar, modalitatea de executare. Dacă soluția presupune o reducere, o repartizare sau o compensare, calculul trebuie să poată fi verificat.
| Formulare neclară | Formulare mai precisă |
|---|---|
| „Pârâtul va plăti o sumă echitabilă.” | „Pârâtul va plăti suma de [sumă], reprezentând [componentă], în termen de [termen].” |
| „Părțile vor suporta proporțional prejudiciul.” | „Reclamantul va suporta [procent], iar pârâtul [procent] din suma determinată prin [metoda de calcul].” |
| „Penalitățile se reduc într-o manieră rezonabilă.” | „Penalitățile se stabilesc la cuantumul de [sumă] pentru perioada [perioadă], potrivit calculului anexat.” |
| „Pârâtul va remedia situația.” | „Pârâtul va efectua următoarele operațiuni: [descriere], până la data de [data].” |
Cheltuielile arbitrale
Și repartizarea cheltuielilor arbitrale poate fi influențată de circumstanțele concrete ale litigiului, dacă regulile aplicabile și limitele autorizării permit o asemenea analiză.
Arbitrul unic trebuie să explice însă de ce o anumită repartizare este justificată.
Faptul că o parte câștigă formal un capăt de cerere nu înseamnă, în orice situație, că întreaga conduită procesuală a celeilalte părți a fost nejustificată.
Pot fi relevante admiterea parțială, contribuția ambelor părți la apariția litigiului, refuzul nejustificat al unei soluții de remediere sau formularea unor pretenții vădit excesive.
| Aspect | Întrebare relevantă |
|---|---|
| Rezultatul litigiului | Cine a obținut protecția solicitată și în ce proporție? |
| Conduita procesuală | A existat o conduită care a generat costuri inutile? |
| Complexitatea cauzei | Cheltuielile au fost necesare pentru administrarea probelor și pentru apărare? |
| Proporționalitatea | Cuantumul cheltuielilor este rezonabil în raport cu obiectul și dificultatea litigiului? |
| Contribuția reciprocă | Au contribuit ambele părți la apariția sau prelungirea litigiului? |
Arbitrajul în echitate și măsurile urgente
Autorizarea arbitrajului în echitate nu extinde automat competența arbitrului unic în materia măsurilor urgente.
Măsurile provizorii, asigurătorii, conservarea probelor și sprijinul instanței rămân guvernate de regulile procedurale aplicabile și de limitele competenței arbitrale.
Arbitrul unic poate ține seama de necesitatea protejării temporare a relației contractuale sau a unui bun, dar o măsură urgentă trebuie să fie concretă, proporțională și justificată printr-un risc actual.
În cazul executării forțate sau al efectelor față de terți, poate fi necesară intervenția instanței, indiferent dacă fondul este soluționat în drept sau în echitate.
| Chestiune | Efectul autorizării echității | Limită |
|---|---|---|
| Evaluarea proporționalității măsurii | Poate fi analizată și prin prisma circumstanțelor concrete | Trebuie respectate condițiile legale ale măsurii |
| Conservarea unei probe | Poate fi justificată de necesitatea unei soluții echitabile și informate | Nu înlocuiește procedura legală de asigurare a probelor |
| Sechestru sau poprire | Poate proteja eficiența rezultatului arbitrajului | Executarea și efectele față de terți pot necesita instanța |
| Obligație temporară între părți | Poate fi stabilită în limitele competenței arbitrale | Nu poate anticipa definitiv soluția asupra fondului |
Controlul hotărârii pronunțate în echitate
Hotărârea pronunțată în echitate este supusă aceluiași regim general al hotărârilor arbitrale, inclusiv în ceea ce privește comunicarea, caracterul definitiv și obligatoriu, executarea și acțiunea în anulare.
Instanța sesizată cu acțiunea în anulare nu este chemată să înlocuiască aprecierea arbitrului unic asupra echității soluției cu propria apreciere.
Controlul privește motivele limitativ prevăzute de lege, precum lipsa convenției arbitrale, depășirea limitelor învestirii, constituirea nelegală a tribunalului arbitral, încălcarea dreptului la apărare, lipsa motivării sau încălcarea ordinii publice ori a dispozițiilor imperative.
O parte nu poate obține anularea doar prin susținerea că arbitrul unic a ales o soluție mai puțin echitabilă decât cea pe care ar fi preferat-o.
Pentru a deveni relevantă în acțiunea în anulare, critica trebuie legată de un motiv legal, de depășirea mandatului sau de o încălcare procedurală ori de ordine publică.
| Critică | Relevanță posibilă | Ce trebuie demonstrat |
|---|---|---|
| Nu exista acord expres pentru echitate | Poate ridica problema limitelor mandatului arbitral | Conținutul convenției, actele ulterioare și conduita procedurală a părților |
| Arbitrul a soluționat un aspect neacoperit de autorizare | Poate fi analizată ca depășire a învestirii | Compararea autorizării cu obiectul concret al soluției |
| Hotărârea nu explică motivele de echitate | Poate ridica problema motivării insuficiente | Imposibilitatea de a identifica raționamentul și legătura cu dispozitivul |
| Soluția este pur și simplu considerată nedreaptă | Nu este suficientă, prin ea însăși, pentru anulare | Trebuie identificat un motiv legal distinct |
| Soluția contravine unei norme imperative | Poate fi relevantă pentru controlul de legalitate | Identificarea normei și a contradicției concrete |
| Arbitrul a ignorat o probă relevantă | Poate fi relevantă numai dacă afectează efectiv dreptul la apărare sau o garanție procedurală | Importanța probei, solicitarea formulată și impactul procedural |
Arbitrajul în echitate și autoritatea de lucru judecat
După comunicare, hotărârea arbitrală pronunțată în echitate este definitivă și obligatorie în aceleași condiții generale ca hotărârea arbitrală pronunțată în drept.
Soluția produce efecte între părțile arbitrajului și privește obiectul asupra căruia arbitrul unic a fost învestit.
Echitatea nu extinde efectele hotărârii la persoane care nu au fost părți și nu permite soluționarea unor raporturi juridice străine de convenția arbitrală.
Dacă hotărârea conține obligații care afectează direct un terț, trebuie verificat temeiul juridic și posibilitatea executării lor față de acel terț.
| Efect | Aplicare |
|---|---|
| Între părți | Soluția este obligatorie în limitele dispozitivului |
| Asupra obiectului arbitrajului | Privește pretențiile și apărările care au fost supuse arbitrului unic |
| Față de terți | Nu produce automat obligații pentru persoane care nu au consimțit la arbitraj |
| În executare | Dispozitivul trebuie să fie clar și să respecte procedura legală de executare |
| În acțiunea în anulare | Controlul rămâne limitat la motivele prevăzute de lege |
Greșeli frecvente
| Greșeală | De ce este problematică | Abordare recomandată |
|---|---|---|
| Presupunerea că arbitrajul ad-hoc este automat în echitate | Confundă forma arbitrajului cu criteriul de soluționare a fondului | Verificați existența acordului expres |
| Folosirea unor formulări generale despre corectitudine | Nu rezultă suficient de clar mandatul de a statua în echitate | Precizați expres alegerea echității |
| Invocarea echității numai în concluziile finale | Cealaltă parte nu a avut posibilitatea să combată cadrul de soluționare | Clarificați criteriul aplicabil la începutul procedurii |
| Confundarea echității cu medierea | Arbitrul unic trebuie să pronunțe o hotărâre, nu doar să faciliteze o înțelegere | Delimitați funcția jurisdicțională de negociere |
| Ignorarea contractului | Se pierde punctul de plecare al raportului juridic | Analizați clauzele, scopul și executarea contractului |
| Motivarea prin expresia „soluție echitabilă” | Nu explică de ce soluția este justificată | Indicați faptele, criteriile și legătura cu dispozitivul |
| Acordarea unei prestații necerute | Echitatea nu înlătură limitele învestirii | Verificați petitul și cererile admise |
| Reducerea automată a unei obligații contractuale | Nu orice obligație severă este contrară echității | Justificați concret disproporția și limitele legale |
| Considerarea echității ca remediu pentru lipsa probelor | Arbitrul nu poate înlocui dovada cu o impresie de echitate | Dovediți circumstanțele pe care se întemeiază soluția |
Verificare practică pentru partea care propune arbitrajul în echitate
| Întrebare | Ce trebuie verificat |
|---|---|
| Există un acord expres? | Clauza sau documentul ulterior trebuie să indice neechivoc autorizarea echității |
| Este valabilă convenția arbitrală? | Trebuie verificată forma, capacitatea părților, arbitrabilitatea și desemnarea arbitrului |
| Ce rezultat echitabil se solicită? | Partea trebuie să formuleze un petit concret, nu doar o critică de injustiție |
| Ce circumstanțe susțin echitatea? | Conduita părților, executarea, prejudiciul și proporționalitatea trebuie dovedite |
| Există norme imperative? | Trebuie delimitat ceea ce poate fi negociat de ceea ce nu poate fi înlăturat |
| Ce probe sunt necesare? | Trebuie propuse probe privind atât încălcarea, cât și circumstanțele de echitate |
| Care este riscul procedural? | Partea adversă poate contesta lipsa autorizării sau depășirea mandatului |
Verificare practică pentru arbitrul unic
| Aspect | Întrebarea de control |
|---|---|
| Mandatul | Există acordul expres al ambelor părți pentru soluționarea în echitate? |
| Întinderea | Autorizarea privește întregul litigiu sau numai anumite pretenții? |
| Procedura | Părțile au cunoscut și au putut combate criteriile utilizate? |
| Faptele | Circumstanțele invocate în numele echității sunt dovedite? |
| Contractul | Soluția respectă punctul de plecare și repartizarea riscurilor asumate? |
| Limitele legale | Soluția respectă ordinea publică, bunele moravuri și normele imperative? |
| Motivarea | Sunt explicate distinct motivele de fapt, de drept și de echitate? |
| Dispozitivul | Obligațiile sunt clare, determinate și executabile? |
Concluzie
Arbitrajul în echitate poate fi util atunci când părțile doresc ca litigiul să fie soluționat nu numai prin aplicarea strictă a normelor juridice, ci și prin raportare la circumstanțele concrete, la scopul contractului, la buna-credință și la proporționalitatea remediei.
El presupune însă acordul expres al părților.
Alegerea arbitrului unic, flexibilitatea arbitrajului ad-hoc sau menționarea generală a bunei-credințe nu echivalează, prin ele însele, cu autorizarea soluționării în echitate.
În procedură, părțile trebuie să își formuleze clar pretențiile, să dovedească faptele și circumstanțele de echitate și să respecte regulile privind contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Arbitrul unic trebuie să păstreze legătura cu contractul și cu obiectul arbitrajului, să respecte normele imperative și să motiveze distinct criteriile care au determinat soluția.
Hotărârea pronunțată în echitate este definitivă și obligatorie după comunicare și poate fi executată sau atacată în condițiile generale aplicabile hotărârilor arbitrale.
Controlul instanței nu urmărește să stabilească dacă soluția a fost cea mai echitabilă, ci dacă arbitrul unic a avut mandatul necesar și a respectat limitele legale și procedurale ale acestuia.
