Arbitraj Ad-Hoc

Cum se scrie o clauză cu desemnarea arbitrului prin acordul ulterior al părților

Art. X - Clauza compromisorie

(1) Orice litigiu decurgând din prezentul Contract sau în legătură cu acesta va fi soluționat pe calea arbitrajului ad-hoc de către un arbitru unic.

(2) În termen de 10 zile de la primirea notificării prin care una dintre părți comunică celeilalte intenția de a iniția arbitrajul, părțile vor încerca să desemneze prin acord comun arbitrul unic. Dacă părțile nu ajung la un acord în acest termen sau dacă una dintre părți refuză să participe la desemnare, arbitrul unic va fi desemnat, la cererea părții interesate, de către tribunalul în circumscripția căruia are loc arbitrajul, în condițiile art. 561 din Codul de procedură civilă.

(2) Locul arbitrajului va fi [localitatea, România], iar limba arbitrajului va fi [limba română/limba engleză]. Procedura se va desfășura potrivit Regulilor de procedură arbitrală aplicabile în cazul arbitrului unic, în versiunea ediția 1, versiunea 0, din 22.07.2026, comunicate și acceptate de părți și anexate prezentului Contract, completate cu dispozițiile Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă.

(2) Tribunalul arbitral va soluționa litigiul în temeiul legii [indicați legea aplicabilă]. Hotărârea arbitrală va fi definitivă și obligatorie pentru părți.

Inapoi la intrebari frecvente