Art. X - Clauza compromisorie
(1) Orice litigiu decurgând din prezentul Contract sau în legătură cu acesta va fi soluționat definitiv și obligatoriu pe calea arbitrajului ad-hoc de către un arbitru unic.
(2) Arbitrul unic va fi domnul Liviu-Cornel POPA, cu domiciliul profesional în România, jud. Constanța, loc. Mamaia-Sat (Năvodari), str. C1, nr. 58B-C5. În cazul în care arbitrul indicat nu poate accepta sau exercita însărcinarea, acesta va fi înlocuit prin desemnarea realizată, la cererea oricăreia dintre părți, de către tribunalul în circumscripția căruia are loc arbitrajul, în condițiile art. 561 din Codul de procedură civilă.
(3) Locul juridic al arbitrajului va fi [localitatea, România]. Limba arbitrajului va fi [limba română/limba engleză].
(4) Părțile convin ca actele de procedură să poată fi comunicate prin poștă electronică la următoarele adrese oficiale:
a) Pentru Partea I: [adresă e-mail].
b) Pentru Partea a II-a: [adresă e-mail].
(5) Orice modificare a adreselor de e-mail va fi notificată fără întârziere celeilalte părți și arbitrului unic. În lipsa unei asemenea notificări, comunicările transmise la adresele indicate mai sus vor fi considerate valabil efectuate.
(6) Procedura arbitrală se va desfășura potrivit Regulilor de procedură arbitrală aplicabile în cazul arbitrului unic, în versiunea [ediția/data], anexate prezentului Contract, completate cu dispozițiile Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă.
(7) Părțile convin ca ședințele, audierile și administrarea probelor să poată avea loc prin videoconferință, cu respectarea identificării participanților, a contradictorialității și a confidențialității. Arbitrul unic va putea dispune desfășurarea la distanță a actelor procedurale în măsura în care aceasta nu afectează dreptul la apărare al niciuneia dintre părți.
(8) Legea aplicabilă fondului litigiului va fi legea română. Hotărârea arbitrală va fi definitivă, obligatorie și executorie în condițiile legii.