Supraarbitrul este al treilea membru al unui tribunal arbitral format din trei arbitri.
El intervine numai în arbitrajul colegial și nu există în procedura soluționată de un arbitru unic.
Într-un tribunal arbitral de trei membri, fiecare parte desemnează câte un arbitru, iar cei doi arbitri desemnați aleg supraarbitrul.
Acest mecanism combină desemnarea paritară cu necesitatea constituirii unui tribunal impar și permite adoptarea hotărârii cu majoritate de voturi.
Supraarbitrul nu reprezintă partea care nu l-a desemnat și nu are obligația de a adopta o poziție intermediară între cei doi arbitri.
După acceptarea însărcinării, supraarbitrul are aceeași obligație de independență și imparțialitate ca ceilalți membri ai tribunalului arbitral.
Când este necesar un supraarbitru
Supraarbitrul este necesar atunci când părțile aleg soluționarea litigiului de către un tribunal arbitral format din trei arbitri sau atunci când această componență rezultă din regula legală aplicabilă în lipsa unei prevederi contractuale.
Dacă părțile aleg un arbitru unic, nu există supraarbitru și nu are loc o deliberare colegială.
Arbitrul unic exercită singur atribuțiile tribunalului arbitral și pronunță hotărârea în condițiile convenției arbitrale și ale legii.
O convenție arbitrală care menționează simultan un arbitru unic și un supraarbitru este contradictorie.
Pentru evitarea unei asemenea situații, clauza trebuie să indice în mod clar dacă litigiul va fi soluționat individual sau de un tribunal colegial.
Desemnarea supraarbitrului
Potrivit regulii legale generale, fiecare parte desemnează câte un arbitru, iar cei doi arbitri desemnați aleg supraarbitrul.
Părțile pot stabili prin convenție o altă modalitate de desemnare, cu respectarea egalității lor și a condițiilor imperative privind independența și imparțialitatea tribunalului arbitral.
Desemnarea supraarbitrului trebuie să fie urmată de acceptarea însărcinării.
Persoana aleasă nu dobândește calitatea de membru al tribunalului arbitral numai prin faptul că a fost indicată de cei doi arbitri.
Ea trebuie să accepte în scris misiunea și să comunice acceptarea părților.
În arbitrajul ad-hoc, cei doi arbitri desemnați trebuie să aleagă supraarbitrul și un supleant al acestuia în termen de 10 zile de la ultima acceptare a însărcinării, dacă părțile nu au stabilit un alt termen compatibil cu legea.
| Etapa | Persoana competentă | Consecința |
|---|---|---|
| Desemnarea arbitrilor principali | Fiecare parte desemnează câte un arbitru | Tribunalul arbitral este constituit parțial |
| Acceptarea însărcinării | Fiecare arbitru desemnat | Arbitrul își asumă în scris misiunea |
| Desemnarea supraarbitrului | Cei doi arbitri desemnați | Tribunalul arbitral este completat prin alegerea celui de-al treilea membru |
| Acceptarea supraarbitrului | Persoana aleasă | Se poate produce constituirea tribunalului arbitral |
| Desemnarea supleantului | Cei doi arbitri desemnați | Este prevenit blocajul în cazul imposibilității supraarbitrului |
Termenul pentru desemnarea supraarbitrului
Termenul pentru desemnarea supraarbitrului curge de la ultima acceptare a însărcinării de către cei doi arbitri desemnați de părți.
Această precizare este importantă deoarece desemnarea arbitrilor și acceptarea însărcinării sunt etape distincte.
Faptul că o parte și-a indicat arbitrul nu înseamnă că tribunalul arbitral este constituit.
Este necesară acceptarea misiunii de către arbitrul desemnat, apoi alegerea și acceptarea supraarbitrului.
Tribunalul arbitral se consideră constituit la data acceptării însărcinării de către arbitrul unic sau, în cazul unui tribunal colegial, la data ultimei acceptări de către arbitru ori supraarbitru.
Data acceptării este data expedierii comunicării către părți.
Momentul constituirii tribunalului este relevant pentru calculul termenului de soluționare a arbitrajului.
Dacă părțile nu au stabilit altfel, hotărârea arbitrală trebuie pronunțată în termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, calculat de la constituirea tribunalului arbitral.
Ce se întâmplă dacă cei doi arbitri nu ajung la un acord
Dacă cei doi arbitri desemnați nu ajung la un acord asupra persoanei supraarbitrului, tribunalul arbitral nu poate fi constituit în forma prevăzută de convenție.
Același blocaj poate apărea dacă unul dintre arbitri refuză să participe la alegerea supraarbitrului sau nu răspunde în termen.
În această situație, partea interesată poate sesiza tribunalul competent de la locul arbitrajului pentru numirea supraarbitrului.
Instanța intervine pentru a suplini lipsa acordului dintre coarbitri, nu pentru a soluționa litigiul arbitral.
Cererea este soluționată de urgență, potrivit regulilor ordonanței președințiale, cu citarea părților.
Încheierea se pronunță în termen de 10 zile de la sesizare și nu este supusă niciunei căi de atac.
Instanța verifică existența convenției arbitrale, alegerea arbitrajului ad-hoc, desemnarea celor doi arbitri, acceptarea însărcinării, expirarea termenului pentru alegerea supraarbitrului și existența blocajului. Instanța nu verifică temeinicia pretențiilor și nu anticipează soluția asupra fondului.
În lipsa unei reguli contractuale mai precise, instanța va numi o persoană care îndeplinește condițiile legale, eventualele condiții de calificare stabilite de părți și cerințele de independență și imparțialitate.
Instanța nu este obligată să aleagă una dintre persoanele propuse de coarbitri, dar poate ține seama de propunerile acestora dacă ele sunt compatibile cu convenția și cu exigențele legale.
| În cazul în care cei doi arbitri desemnați nu ajung la un acord asupra persoanei supraarbitrului în termen de 10 zile de la ultima acceptare a însărcinării, oricare dintre părți va putea solicita tribunalului competent de la locul arbitrajului să procedeze la numirea supraarbitrului. Numirea judiciară va completa mecanismul de constituire a tribunalului arbitral și nu va modifica caracterul ad-hoc al arbitrajului. |
„Bazinul” din care poate fi ales supraarbitrul
Codul de procedură civilă nu instituie un registru național obligatoriu și nu prevede că supraarbitrul trebuie ales dintr-o listă oficială.
În arbitrajul ad-hoc, poate fi desemnată orice persoană fizică având capacitate deplină de exercițiu și îndeplinind condițiile suplimentare prevăzute de convenția arbitrală.
În funcție de natura litigiului, părțile pot conveni ca supraarbitrul să aibă experiență într-un anumit domeniu, o anumită calificare profesională sau cunoștințe privind dreptul aplicabil, industria relevantă ori limba procedurii.
Listele publice de arbitri, registrele profesionale și recomandările unor organizații pot fi utilizate ca surse de identificare a candidaților, dar nu au caracter obligatoriu în arbitrajul ad-hoc decât dacă părțile au stabilit expres acest lucru.
Instanța nu alege supraarbitrul în funcție de orientarea sa presupusă asupra fondului și nu selectează o persoană considerată favorabilă uneia dintre părți. Relevante sunt aptitudinea obiectivă, calificarea, disponibilitatea și lipsa unor împrejurări care afectează independența sau imparțialitatea.
Rolul supraarbitrului în tribunalul arbitral
Supraarbitrul este membru al tribunalului arbitral și participă la examinarea cauzei, la administrarea probelor, la deliberare și la adoptarea hotărârii.
El nu este un observator și nu are doar un rol administrativ.
Convenția arbitrală poate prevedea că supraarbitrul este și președintele tribunalului arbitral. În această calitate, el poate coordona activitatea tribunalului, poate conduce audierile și poate asigura legătura procedurală dintre tribunal și părți.
Atribuțiile de coordonare nu îi conferă supraarbitrului o poziție de autoritate absolută asupra celorlalți arbitri.
El nu poate exclude un coarbitru de la deliberare, nu poate ignora punctul de vedere al acestuia și nu poate pronunța singur hotărârea decât dacă o regulă procedurală valabilă prevede o soluție specială pentru imposibilitatea formării majorității.
Supraarbitrul poate avea atribuții privind stabilirea calendarului procedural, organizarea audierilor, gestionarea comunicărilor, formularea proiectului de hotărâre sau coordonarea redactării acesteia. Întinderea acestor atribuții rezultă din convenția arbitrală și din regulile procedurale aplicabile.
Supraarbitrul și deliberarea
Deliberarea tribunalului arbitral are loc în secret.
Fiecare arbitru participă la deliberare, iar supraarbitrul are un singur vot, la fel ca fiecare dintre ceilalți doi arbitri.
În regimul general al arbitrajului, hotărârea se ia cu majoritate de voturi.
Într-un tribunal format din trei arbitri, soluția trebuie, prin urmare, să fie susținută de cel puțin doi membri.
Supraarbitrul nu are automat un vot dublu și nu poate decide singur doar pentru că deține funcția de președinte al tribunalului.
Funcția de președinte și dreptul de vot sunt chestiuni distincte.
Supraarbitrul poate contribui la structurarea deliberării și la identificarea aspectelor asupra cărora există acord sau dezacord.
El poate propune soluții de redactare sau de sistematizare a argumentelor, dar hotărârea trebuie să reflecte procesul deliberativ al tribunalului și majoritatea necesară.
Ce se întâmplă când nu există majoritate
Într-un tribunal de trei arbitri, apariția unor opinii diferite nu înseamnă automat că procedura este blocată.
Arbitrii trebuie să continue deliberarea și să încerce să formuleze o soluție comună sau să identifice o soluție susținută de majoritatea cerută.
Convenția arbitrală poate prevedea reguli pentru situația în care nu se formează majoritatea, cu condiția ca acestea să fie clare și compatibile cu dreptul la un proces echitabil, egalitatea părților și obligația tribunalului de a delibera în mod real.
În lipsa unei reguli speciale, supraarbitrul nu dobândește, prin simplul fapt că este președinte, competența de a soluționa unilateral litigiul.
O asemenea competență trebuie să rezulte în mod clar din regulile procedurale aplicabile și să nu afecteze garanțiile fundamentale ale procedurii arbitrale.
Opinia separată a unui arbitru poate fi menționată în hotărârea arbitrală, fără ca existența sa să afecteze validitatea hotărârii, dacă aceasta a fost adoptată cu majoritatea necesară.
Independența și imparțialitatea supraarbitrului
Supraarbitrul trebuie să fie independent și imparțial față de ambele părți și față de obiectul litigiului.
Faptul că a fost ales de cei doi arbitri nu îl transformă într-un arbitru comun al acestora și nu îl scutește de obligația de a face dezvăluiri relevante.
Înainte de acceptarea însărcinării, supraarbitrul trebuie să verifice existența unor relații personale, profesionale, comerciale sau financiare care pot pune la îndoială independența sa.
Este relevantă și existența unor relații anterioare cu părțile, reprezentanții acestora, avocații sau ceilalți arbitri.
În cazul în care există împrejurări care pot genera o îndoială legitimă asupra imparțialității, acestea trebuie comunicate părților.
Supraarbitrul poate fi recuzat în condițiile legii și ale convenției arbitrale.
Cererea de recuzare trebuie formulată în termenul procedural aplicabil, calculat de la data la care partea a cunoscut numirea sau cauza de recuzare.
Înlocuirea supraarbitrului
Supraarbitrul poate fi înlocuit în caz de recuzare, abținere, revocare, renunțare, deces sau imposibilitate de îndeplinire a misiunii.
Dacă a fost desemnat un supleant, acesta poate prelua misiunea după acceptarea sa și după constatarea împrejurării care îl împiedică pe supraarbitrul principal să continue procedura.
În lipsa unui supleant sau dacă supleantul nu poate accepta însărcinarea, supraarbitrul va fi înlocuit potrivit mecanismului folosit pentru desemnarea sa.
În arbitrajul ad-hoc, acest mecanism poate presupune o nouă alegere de către cei doi arbitri sau sesizarea tribunalului competent.
Înlocuirea supraarbitrului poate influența actele de procedură deja efectuate.
Pentru prevenirea disputelor, convenția arbitrală poate stabili dacă procedura continuă de la stadiul existent sau dacă anumite acte trebuie refăcute pentru protejarea dreptului la apărare.
Clauza arbitrală privind supraarbitrul
O clauză arbitrală clară trebuie să indice numărul arbitrilor, modalitatea de desemnare, termenul pentru alegerea supraarbitrului, supleantul acestuia și soluția aplicabilă în cazul lipsei de acord.
|
Tribunalul arbitral va fi format din trei arbitri. Supraarbitrul va fi o persoană fizică având capacitate deplină de exercițiu, experiență profesională relevantă pentru obiectul litigiului și independență și imparțialitate față de părți. |
Dacă supraarbitrul urmează să exercite și funcția de președinte al tribunalului arbitral, acest lucru trebuie prevăzut expres. Convenția poate stabili atribuțiile sale de coordonare, fără a-i conferi un vot superior sau dreptul de a exclude coarbitrii de la deliberare.
Diferența dintre supraarbitru și arbitru unic
Supraarbitrul este membru al unui tribunal colegial și participă la deliberare împreună cu ceilalți doi arbitri. Arbitrul unic este singurul membru al tribunalului arbitral și nu are atribuții de coordonare a altor arbitri.
| Aspect | Supraarbitru | Arbitru unic |
|---|---|---|
| Componența tribunalului | Face parte dintr-un tribunal de trei arbitri | Soluționează singur litigiul |
| Desemnarea | Este ales de cei doi arbitri desemnați de părți | Este desemnat de părți sau numit potrivit mecanismului convenit |
| Votul | Are un singur vot | Adoptă singur hotărârea |
| Deliberarea | Participă la deliberarea colegială | Nu există deliberare colegială |
| Funcția de președinte | Poate fi prevăzută prin convenție | Nu există o funcție distinctă de președinte |
| Blocajul specific | Lipsa acordului celor doi arbitri asupra persoanei sale | Lipsa acordului părților asupra persoanei sale |
Concluzie
Supraarbitrul este al treilea membru al tribunalului arbitral format din trei arbitri.
El este ales de cei doi arbitri desemnați de părți, participă la examinarea cauzei și la deliberare și are un singur vot în adoptarea hotărârii.
Dacă cei doi arbitri nu ajung la un acord asupra supraarbitrului, partea interesată poate sesiza tribunalul competent de la locul arbitrajului. Instanța înlătură blocajul prin numirea unei persoane eligibile, independente și imparțiale, fără să soluționeze fondul litigiului și fără să schimbe forma arbitrajului convenită de părți.
În arbitrajul ad-hoc, convenția trebuie să prevadă cât mai precis termenul pentru alegerea supraarbitrului, criteriile de calificare, supleantul, funcția de președinte, procedura în caz de dezacord și mecanismul de înlocuire.
Cu cât aceste elemente sunt mai clare, cu atât este mai redus riscul blocării constituirii tribunalului arbitral sau al contestării ulterioare a hotărârii.