Independența și imparțialitatea arbitrului reprezintă condiții esențiale pentru validitatea procedurii arbitrale.
În arbitrajul ad-hoc, aceste garanții sunt asigurate prin obligația arbitrului de dezvăluire, prin abținere, prin recuzare și, atunci când este necesar, prin înlocuirea arbitrului.
Regulile sunt relevante în mod special în cazul arbitrului unic.
Dacă arbitrul unic este recuzat sau se abține, procedura nu poate continua în aceeași componență.
Este necesară verificarea motivului invocat și, dacă acesta este admis sau arbitrul nu mai poate exercita misiunea, reconstituirea tribunalului arbitral potrivit mecanismului de numire aplicabil.
Recuzarea și abținerea
Recuzarea este cererea formulată de una dintre părți prin care se solicită înlăturarea arbitrului atunci când există împrejurări care pun la îndoială independența sau imparțialitatea sa ori când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de convenția arbitrală.
Abținerea este demersul voluntar al arbitrului care constată existența unei împrejurări ce îl împiedică să exercite misiunea în condiții de independență și imparțialitate.
Arbitrul trebuie să se abțină atunci când există un motiv relevant și poate formula abținerea chiar dacă părțile nu au depus o cerere de recuzare.
Recuzarea și abținerea au aceeași finalitate, respectiv protejarea neutralității tribunalului arbitral, dar pornesc de la persoane diferite.
Recuzarea este inițiată de parte, iar abținerea de arbitru.
Motivele de recuzare
Arbitrul poate fi recuzat pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute pentru judecători și pentru motivele speciale prevăzute de Codul de procedură civilă în materia arbitrajului.
Constituie motive speciale de recuzare neîndeplinirea condițiilor de calificare sau a altor condiții privind arbitrii, atunci când aceste condiții au fost stabilite prin convenția arbitrală.
Dacă părțile au prevăzut că arbitrul trebuie să aibă o anumită profesie, experiență sau calificare, nerespectarea acelei condiții poate fundamenta recuzarea.
Arbitrul poate fi recuzat și atunci când o persoană juridică al cărei asociat este sau în ale cărei organe de conducere se află are un interes în cauză.
Un alt motiv îl reprezintă existența unor raporturi de muncă sau de serviciu ori a unor legături comerciale directe cu una dintre părți, cu o societate controlată de una dintre părți sau cu o societate aflată sub control comun cu aceasta.
Recuzarea poate fi justificată și de faptul că arbitrul a prestat consultanță uneia dintre părți, a asistat-o sau a reprezentat-o ori a depus mărturie într-o fază precedentă a litigiului.
| Motiv | Relevanța pentru recuzare |
|---|---|
| Neîndeplinirea calificării convenite | Arbitrul nu respectă cerințele profesionale sau tehnice stabilite de părți |
| Interesul unei persoane juridice | O persoană juridică legată de arbitru are un interes în soluționarea cauzei |
| Raporturi de muncă sau de serviciu | Arbitrul are sau a avut o legătură profesională relevantă cu una dintre părți |
| Legături comerciale directe | Arbitrul are relații comerciale cu una dintre părți sau cu entități controlate de aceasta |
| Consultanță, asistență sau reprezentare | Arbitrul a consiliat, asistat sau reprezentat una dintre părți în legătură cu litigiul sau cu o fază anterioară |
| Opinia exprimată anterior asupra cauzei | Poate fi relevantă dacă indică o poziție prejudecată și concretă față de obiectul litigiului |
Nu orice relație profesională sau socială determină automat recuzarea.
Împrejurarea trebuie analizată prin raportare la natura, intensitatea și proximitatea legăturii față de părți și de obiectul litigiului.
Criteriul practic este existența unei îndoieli legitime asupra independenței sau imparțialității arbitrului.
Obligația arbitrului de a dezvălui cauza de recuzare
Arbitrul care cunoaște existența unei cauze de recuzare trebuie să informeze părțile și, în cazul unui tribunal colegial, pe ceilalți arbitri, înainte de acceptarea însărcinării.
Dacă împrejurarea apare sau devine cunoscută după acceptare, arbitrul trebuie să o comunice de îndată.
Obligația de dezvăluire este, prin urmare, continuă și se menține pe toată durata misiunii arbitrale.
În arbitrajul cu arbitru unic, informarea trebuie transmisă direct ambelor părți.
Arbitrul nu poate considera că desemnarea sa de către părți îl scutește de obligația de transparență.
Acordul asupra persoanei arbitrului nu echivalează cu renunțarea generală la dreptul de a invoca ulterior o cauză de recuzare.
Dezvăluirea trebuie să fie suficient de precisă pentru ca părțile să poată aprecia relevanța împrejurării.
O formulă generică, precum „există anumite relații profesionale”, poate fi insuficientă dacă nu permite identificarea naturii și intensității relației.
Consecințele dezvăluirii
Dezvăluirea unei împrejurări nu conduce automat la înlăturarea arbitrului.
Părțile trebuie să aibă posibilitatea de a aprecia informația și de a decide dacă formulează o cerere de recuzare.
Totuși, arbitrul care a dezvăluit existența unei cauze de recuzare nu poate participa la judecarea litigiului decât dacă părțile, informate în condițiile legii, comunică în scris că nu înțeleg să ceară recuzarea.
Chiar dacă părțile comunică în scris că nu solicită recuzarea, arbitrul are dreptul să se abțină.
Abținerea nu echivalează cu recunoașterea definitivă a existenței unei cauze de recuzare, ci reprezintă decizia arbitrului de a nu continua misiunea în condițiile date.
Abținerea produce efecte la data formulării sale, fără nicio altă formalitate. În cazul arbitrului unic, această dată este importantă deoarece, din acel moment, persoana respectivă nu mai poate administra cauza în calitate de arbitru unic.
Termenul pentru formularea recuzării
Recuzarea trebuie formulată, sub sancțiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data la care partea a cunoscut numirea arbitrului sau, după caz, de la data la care a cunoscut cauza de recuzare.
Termenul nu curge în mod necesar de la data acceptării misiunii.
Dacă motivul de recuzare devine cunoscut ulterior, termenul se calculează de la momentul cunoașterii acelei împrejurări.
Partea care a desemnat arbitrul nu îl poate recuza pentru o cauză existentă și cunoscută la momentul desemnării.
Recuzarea este posibilă numai pentru o cauză survenită ulterior sau pentru o cauză de care partea a luat cunoștință după numire.
Regula împiedică folosirea recuzării ca instrument de retragere discreționară a unei desemnări deja făcute.
Ea nu împiedică însă recuzarea dacă, după numire, apare o împrejurare nouă sau este descoperit un fapt anterior necunoscut părții.
Procedura de soluționare a recuzării
Cererea de recuzare trebuie să identifice arbitrul vizat, cauza de recuzare și elementele de fapt pe care se întemeiază.
Cererea trebuie însoțită, atunci când este posibil, de înscrisurile care dovedesc împrejurarea invocată.
În arbitrajul ad-hoc, cererea se soluționează de tribunalul competent de la locul arbitrajului.
Instanța citează părțile și arbitrul recuzat și se pronunță în termen de 10 zile de la sesizare.
Soluția se pronunță prin încheiere, iar încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
Instanța nu soluționează fondul litigiului și nu verifică temeinicia pretențiilor arbitrale.
Ea analizează existența cauzei de recuzare și efectul acesteia asupra aptitudinii arbitrului de a exercita misiunea.
În cazul arbitrului unic, instanța trebuie să stabilească dacă împrejurarea invocată creează o îndoială legitimă asupra independenței sau imparțialității ori dacă persoana nu îndeplinește condițiile prevăzute în convenția arbitrală.
În cazul în care recuzarea este respinsă, arbitrul unic își poate continua misiunea, cu respectarea celorlalte reguli procedurale.
În cazul în care recuzarea este admisă, arbitrul trebuie înlocuit potrivit mecanismului aplicabil numirii sale.
Recuzarea nu este un mijloc de contestare a măsurilor arbitrului
Nemulțumirea față de o măsură procedurală sau față de o opinie exprimată în cursul dezbaterilor nu constituie, prin ea însăși, un motiv de recuzare.
Recuzarea nu poate fi utilizată pentru a îndepărta un arbitru deoarece a respins o cerere de probatoriu, a stabilit un termen procedural, a calificat o apărare ca tardivă sau a adoptat o măsură care nu este favorabilă uneia dintre părți.
Un motiv de recuzare trebuie să privească independența, imparțialitatea, incompatibilitatea sau calificarea arbitrului.
Dezacordul cu modul în care arbitrul conduce procedura trebuie valorificat prin mijloacele procedurale aplicabile, nu printr-o cerere de recuzare lipsită de temei.
Înlocuirea arbitrului
Arbitrul este înlocuit în caz de recuzare admisă, abținere, revocare, renunțare, deces sau în orice altă situație în care este împiedicat să își îndeplinească misiunea.
Înlocuirea se realizează potrivit dispozițiilor stabilite pentru numirea arbitrului.
Dacă părțile au prevăzut un arbitru supleant, acesta poate prelua misiunea, cu condiția să accepte însărcinarea și să îndeplinească cerințele de independență, imparțialitate și calificare.
În cazul arbitrului unic desemnat nominal în convenția arbitrală, părțile pot indica direct și supleantul.
Dacă nici arbitrul principal, nici supleantul nu pot exercita misiunea, trebuie aplicat mecanismul subsidiar prevăzut în convenție sau de Codul de procedură civilă.
| Pentru cazul în care arbitrul unic nu acceptă însărcinarea, se abține, este recuzat, renunță la misiune, decedează sau este împiedicat să o îndeplinească, părțile îl desemnează pe domnul/doamna [nume complet] ca arbitru supleant. Dacă arbitrul supleant nu poate accepta sau nu poate îndeplini misiunea, arbitrul unic va fi înlocuit potrivit procedurii aplicabile numirii sale. În lipsa unui acord al părților, partea interesată va putea solicita tribunalului competent de la locul arbitrajului să procedeze la numire. |
Reconstituirea tribunalului arbitral
Reconstituirea tribunalului arbitral presupune înlocuirea membrului care nu mai poate exercita misiunea și continuarea procedurii în noua componență.
În cazul arbitrului unic, reconstituirea înseamnă desemnarea și acceptarea unui nou arbitru unic.
În cazul unui tribunal format din trei arbitri, înlocuirea poate privi arbitrul desemnat de una dintre părți sau supraarbitrul.
Noul arbitru trebuie să fie desemnat potrivit mecanismului care a fost aplicabil persoanei înlocuite.
Dacă există supleant, acesta este utilizat în condițiile convenției arbitrale.
Dacă supleantul nu este disponibil, numirea se reia potrivit regulilor inițiale.
În lipsa cooperării părții competente sau a unui acord între arbitri, partea interesată poate sesiza tribunalul pentru realizarea numirii.
| Situația | Soluția procedurală |
|---|---|
| Recuzarea este respinsă | Arbitrul își continuă misiunea |
| Recuzarea este admisă | Arbitrul este înlocuit potrivit mecanismului de numire |
| Arbitrul formulează abținere | Abținerea produce efecte la data formulării și se declanșează procedura de înlocuire |
| Arbitrul renunță sau decedează | Se utilizează supleantul sau se face o nouă numire |
| Supleantul nu poate exercita misiunea | Arbitrul este înlocuit potrivit regulilor aplicabile numirii sale |
| Nu există acord asupra înlocuitorului | Partea interesată poate sesiza tribunalul competent pentru numire |
Efectele înlocuirii asupra actelor de procedură
Înlocuirea arbitrului nu determină automat desființarea tuturor actelor de procedură deja îndeplinite.
Codul de procedură civilă stabilește mecanismul de înlocuire, dar nu prevede că fiecare act efectuat anterior trebuie reluat în mod obligatoriu.
În arbitrajul cu arbitru unic, noul arbitru trebuie să aibă acces la întregul dosar și la actele efectuate anterior.
El trebuie să verifice stadiul procedurii și să decidă, cu respectarea dreptului la apărare și a contradictorialității, dacă anumite acte trebuie refăcute sau completate.
Reluarea automată a tuturor actelor ar putea afecta durata și eficiența arbitrajului. În schimb, continuarea procedurii fără nicio posibilitate de reexaminare poate afecta dreptul părților de a fi ascultate, mai ales dacă arbitrul înlocuit a administrat probe esențiale sau a desfășurat dezbateri importante.
În cazul unui tribunal colegial, noul arbitru trebuie să poată cunoaște în mod efectiv materialul probator și susținerile părților.
Dacă este necesar pentru protejarea dreptului la apărare, tribunalul poate dispune refacerea anumitor audieri, readministrarea unor probe sau acordarea unui termen pentru observații asupra actelor deja efectuate.
Decizia privind actele care trebuie refăcute trebuie consemnată și motivată.
O parte care consideră că înlocuirea a produs o vătămare procesuală trebuie să invoce neregularitatea la momentul procedural prevăzut de lege, nu să aștepte pronunțarea hotărârii arbitrale.
Invocarea neregularităților în timpul arbitrajului
Excepțiile privind constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen la care partea a fost legal citată trebuie ridicate cel mai târziu la acel termen, dacă nu a fost stabilit un termen mai scurt.
Neregularitatea unui act de procedură se acoperă dacă nu este invocată la termenul la care s-a produs sau, dacă partea a lipsit, la primul termen la care a fost prezentă ori legal citată după producerea neregularității și înainte de formularea concluziilor pe fond.
Regula este importantă și în cazul înlocuirii arbitrului. Partea care consideră că noul arbitru nu îndeplinește condițiile convenite, că tribunalul a fost reconstituit nelegal sau că anumite acte trebuiau refăcute trebuie să formuleze obiecția în timp util.
Dacă neregularitatea privind constituirea tribunalului nu a fost invocată în condițiile legii, ea nu mai poate fi valorificată ulterior ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale, cu excepția situațiilor și limitelor prevăzute de Codul de procedură civilă.
Înlocuirea și acțiunea în anulare
Hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare dacă tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală.
Această cauză de anulare poate privi și înlocuirea nelegală a unui arbitru.
Nu orice neregularitate conduce însă automat la anularea hotărârii.
Trebuie analizate convenția arbitrală, natura încălcării, momentul la care partea a cunoscut problema și conduita procesuală adoptată în timpul arbitrajului.
Partea care participă la procedură fără să formuleze obiecții poate fi decăzută din dreptul de a invoca ulterior anumite neregularități.
De aceea, opoziția față de componența tribunalului sau față de refuzul de a reface un act de procedură trebuie consemnată în scris și formulată înainte de dezbaterile asupra fondului.
Particularități pentru arbitrul unic
În cazul arbitrului unic, recuzarea, abținerea sau imposibilitatea de exercitare a misiunii au efecte mai directe decât într-un tribunal colegial.
Nu există alți arbitri care să continue administrarea cauzei sau să participe la deliberare.
Procedura trebuie, prin urmare, să conțină un mecanism clar de înlocuire.
Este util ca anexa la contract să prevadă arbitrul supleant, condițiile în care acesta preia misiunea, modalitatea de calcul a termenelor și competența tribunalului de a proceda la numire în lipsa unui acord.
În cazul în care arbitrul unic este desemnat nominal prin convenția arbitrală, înlocuirea sa nu poate fi făcută unilateral de una dintre părți decât dacă acest mecanism a fost prevăzut valabil în convenție.
În caz contrar, trebuie utilizată procedura stabilită pentru desemnarea inițială.
| Orice cerere de recuzare a arbitrului unic va fi formulată în termenul prevăzut de lege de la data la care partea a cunoscut numirea sau cauza de recuzare. Formularea cererii nu constituie, prin ea însăși, o renunțare la convenția arbitrală și nu permite uneia dintre părți să desemneze unilateral un alt arbitru. În cazul admiterii recuzării sau al abținerii arbitrului unic, acesta va fi înlocuit potrivit mecanismului prevăzut în prezenta convenție, cu respectarea dreptului părților de a fi ascultate asupra actelor de procedură deja îndeplinite. |
Concluzie
Recuzarea poate fi formulată atunci când există motive de incompatibilitate, lipsă de independență sau imparțialitate ori neîndeplinirea condițiilor de calificare stabilite prin convenția arbitrală.
Cererea trebuie formulată în termen de 10 zile de la cunoașterea numirii sau a cauzei de recuzare.
Abținerea este inițiată de arbitru și produce efecte la data formulării.
Arbitrul are obligația de a dezvălui cauza de recuzare înainte de acceptarea misiunii sau de îndată ce o cunoaște ulterior.
Cererea de recuzare se soluționează de tribunalul competent de la locul arbitrajului, cu citarea părților și a arbitrului, prin încheiere nesupusă căilor de atac.
Dacă recuzarea este admisă sau arbitrul se abține, acesta este înlocuit potrivit mecanismului utilizat pentru numirea sa.
Înlocuirea nu impune automat reluarea tuturor actelor de procedură.
Noul arbitru sau tribunalul arbitral reconstituit trebuie să evalueze dacă refacerea unor acte este necesară pentru protejarea dreptului la apărare și a contradictorialității.
Orice obiecție privind componența tribunalului sau actele deja îndeplinite trebuie ridicată în timp util, deoarece neregularitățile neinvocate pot fi acoperite sau pot deveni imposibil de valorificat ulterior prin acțiune în anulare.