Într-un arbitraj ad-hoc, trei alegeri trebuie delimitate cu precizie: sediul arbitrajului, limba procedurii și legea aplicabilă litigiului.
Aceste elemente nu sunt echivalente și nu produc aceleași efecte juridice.
Sediul arbitrajului determină cadrul juridic al procedurii și instanța judecătorească competentă să acorde sprijin tribunalului arbitral sau să exercite controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale.
Limba stabilește modul în care părțile, martorii, experții și arbitrul comunică în procedură.
Legea aplicabilă fondului stabilește regulile potrivit cărora vor fi analizate drepturile și obligațiile litigioase.
În arbitrajul cu arbitru unic, aceste alegeri trebuie făcute, pe cât posibil, chiar în convenția arbitrală.
O clauză care prevede numai că litigiile vor fi soluționate prin arbitraj, fără să clarifice sediul, limba, regulile procedurale și legea aplicabilă, lasă deschise probleme care pot fi soluționate ulterior de arbitrul unic sau, în caz de neînțelegere, de instanța competentă.
Sediul arbitrajului și locul audierilor
Sediul arbitrajului este legătura juridică dintre procedura arbitrală și ordinea juridică a unui anumit stat.
În terminologia internațională, această noțiune este desemnată prin expresia seat of arbitration și este asociată conceptului de lex arbitri, respectiv legea arbitrajului aplicabilă procedurii și controlului judecătoresc.
Codul de procedură civilă utilizează, în principal, expresia „sediul instanței arbitrale” în materia arbitrajului internațional și „locul arbitrajului” în materia arbitrajului intern.
Funcțional, aceste noțiuni indică punctul de localizare juridică a arbitrajului, nu doar locul fizic în care se desfășoară o anumită ședință.
Locul audierilor este spațiul concret în care arbitrul unic, părțile, martorii și experții participă la dezbateri.
El poate fi diferit de sediul juridic al arbitrajului.
Audierile pot avea loc într-un alt oraș, într-un alt stat, prin videoconferință sau într-un format mixt, dacă această modalitate este compatibilă cu convenția arbitrală, cu regulile procedurale și cu exigențele dreptului la apărare.
De exemplu, părțile pot stabili Bucureștiul ca sediu al arbitrajului, iar audierea martorilor poate avea loc la Cluj, la sediul unei părți sau online.
În această situație, locul concret al audierii nu schimbă, prin el însuși, sediul juridic al arbitrajului și nici instanța competentă pentru acțiunea în anulare.
Este important ca actele arbitrale să indice distinct sediul arbitrajului și, atunci când este relevant, locul efectiv al audierii.
Confundarea celor două noțiuni poate conduce la incertitudini privind competența instanței de sprijin și controlul ulterior al hotărârii.
Cum se stabilește sediul arbitrajului
În arbitrajul intern, părțile pot stabili prin convenția arbitrală sau printr-un act scris ulterior locul arbitrajului.
Acordul ulterior trebuie realizat cel mai târziu la momentul constituirii tribunalului arbitral.
În lipsa unei prevederi a părților, tribunalul arbitral poate stabili locul arbitrajului în cadrul regulilor procedurale pe care le consideră potrivite. În arbitrajul internațional, sediul instanței arbitrale este stabilit de părți sau de instituția arbitrală desemnată de acestea, iar în lipsă, de arbitri.
În arbitrajul ad-hoc cu arbitru unic, este preferabil ca sediul să fie indicat expres.
O formulare precum „arbitraj la București” este, de regulă, mai clară decât indicarea unei simple adrese pentru corespondență sau a unei săli de audiere.
Adresa la care se comunică actele, locul unde se păstrează dosarul sau locul unde se ține o audiere nu reprezintă în mod necesar sediul arbitrajului.
Pentru determinarea sediului trebuie analizată voința părților și funcția juridică pe care acestea au atribuit-o locului menționat.
De ce sediul arbitrajului este important
Sediul arbitrajului determină ordinea juridică în cadrul căreia procedura este încorporată.
Dacă sediul se află în România, dispozițiile române privind arbitrajul, inclusiv normele imperative din Codul de procedură civilă, constituie cadrul legal al procedurii, chiar dacă anumite audieri se desfășoară în alt loc.
Sediul determină, de asemenea, instanța de sprijin.
Pentru înlăturarea piedicilor din organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza tribunalul în circumscripția căruia are loc arbitrajul.
Sediul determină și instanța competentă să judece acțiunea în anulare.
În arbitrajul intern, competența revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
În consecință, alegerea sediului nu este o mențiune administrativă, ci produce efecte directe asupra controlului judecătoresc.
Controlul exercitat prin acțiunea în anulare este limitat la motivele prevăzute de lege.
El nu reprezintă o rejudecare obișnuită a fondului și nu permite instanței să înlocuiască aprecierea arbitrului unic asupra probelor numai pentru că ar fi ajuns la o altă concluzie.
Sediul și lex arbitri
Lex arbitri este legea statului sediului arbitrajului care reglementează arhitectura juridică a procedurii arbitrale.
Ea privește, între altele, constituirea tribunalului arbitral, sprijinul instanțelor, măsurile provizorii, administrarea probelor cu concursul instanței, acțiunea în anulare și efectele hotărârii arbitrale.
Lex arbitri nu este identică cu legea aplicabilă contractului și nici cu regulile procedurale detaliate stabilite de părți.
Părțile pot adopta reguli privind termenele, schimbul de documente, declarațiile martorilor sau audierile online, dar aceste reguli funcționează în interiorul cadrului obligatoriu al legii sediului.
De asemenea, lex arbitri nu se confundă cu regulamentul unei instituții arbitrale.
În arbitrajul ad-hoc, părțile pot stabili direct regulile sau pot împuternici arbitrul unic să le stabilească.
Alegerea unui sediu nu implică, prin ea însăși, alegerea unei anumite instituții arbitrale sau a unui anumit regulament instituțional.
Prin urmare, clauza trebuie să precizeze separat sediul arbitrajului și regulile procedurale.
Mențiunea „arbitrajul se va desfășura potrivit regulilor unei anumite proceduri” nu înlocuiește în mod necesar desemnarea sediului.
Instanța de sprijin și instanța de control
| Problemă | Relevanța sediului |
|---|---|
| Numirea arbitrului unic | În lipsa acordului părților, cererea poate fi adresată tribunalului de la sediul arbitrajului |
| Recuzarea arbitrului | Dacă părțile nu au stabilit procedura, tribunalul de la sediul arbitrajului se poate pronunța |
| Măsuri de sprijin | Tribunalul din circumscripția sediului poate interveni pentru înlăturarea piedicilor din procedură |
| Administrarea probelor | Instanța de la sediul arbitrajului poate acorda concursul necesar atunci când tribunalul arbitral nu are mijloace de constrângere |
| Acțiunea în anulare | Competența revine curții de apel din circumscripția în care a avut loc arbitrajul |
| Executarea hotărârii | Executarea silită urmează regulile aplicabile titlurilor executorii și poate implica instanța și executorul competent în funcție de bunurile urmărite |
Alegerea sediului arbitrajului
La alegerea sediului trebuie analizate legătura litigiului cu statul respectiv, disponibilitatea sprijinului judiciar, predictibilitatea normelor procedurale, limba procedurii și posibilitatea executării hotărârii în statele în care partea câștigătoare va urmări bunurile debitorului.
Pentru arbitrajul ad-hoc cu arbitru unic, un sediu din România poate simplifica aplicarea Codului de procedură civilă, comunicarea cu instanța de sprijin și exercitarea acțiunii în anulare.
Alegerea unui sediu străin poate atrage aplicarea legii arbitrale a statului respectiv și competența instanțelor sale asupra controlului hotărârii.
Locul sediului trebuie ales înainte de apariția litigiului cu suficientă atenție. După apariția litigiului, schimbarea sediului presupune acordul ambelor părți sau aplicarea mecanismului prevăzut de convenția arbitrală ori de regulile procedurale adoptate.
Limba arbitrajului
Limba arbitrajului este limba în care se desfășoară dezbaterile, se depun actele și se administrează probele, dacă părțile sau arbitrul unic nu stabilesc reguli diferite pentru anumite documente ori audieri.
În arbitrajul internațional, limba dezbaterii se stabilește prin convenția arbitrală.
Dacă părțile nu au făcut o alegere și nu ajung ulterior la un acord, dezbaterea se desfășoară în limba contractului din care s-a născut litigiul sau într-o limbă de circulație internațională stabilită de tribunalul arbitral.
În arbitrajul intern, Codul de procedură civilă nu impune aceeași regulă specială privind limba contractului, astfel că limba trebuie stabilită prin convenție sau de arbitrul unic, cu respectarea dreptului la apărare.
O alegere clară a limbii este importantă în special atunci când părțile au naționalități diferite, contractul este redactat bilingv sau documentele tehnice provin din mai multe jurisdicții.
Clauza poate stabili o limbă principală și poate permite depunerea documentelor într-o altă limbă, cu traducere numai la solicitarea arbitrului unic sau a celeilalte părți.
Traducătorul și documentele într-o altă limbă
Dacă o parte nu cunoaște limba dezbaterilor, tribunalul arbitral îi asigură, la cererea și pe cheltuiala sa, serviciile unui traducător.
Părțile pot participa la dezbateri și cu traducătorul lor.
Înaintea primei ședințe, trebuie stabilit dacă traducerea va fi simultană sau consecutivă și dacă va fi necesară traducerea integrală a tuturor documentelor.
Cerința unei traduceri integrale pentru întregul dosar poate produce întârzieri și costuri inutile, însă renunțarea totală la traducere poate afecta dreptul de a formula apărări.
Atunci când un document este decisiv pentru soluționarea litigiului, arbitrul unic trebuie să se asigure că partea adversă îl poate înțelege și contesta.
Acest lucru poate presupune traducerea documentului integral, a pasajelor relevante sau a unui rezumat verificabil, în funcție de circumstanțele cauzei.
În cazul martorilor și experților, traducerea trebuie să permită urmărirea întrebărilor și răspunsurilor și exercitarea efectivă a examinării încrucișate.
O deficiență de traducere care împiedică verificarea unei depoziții poate afecta contradictorialitatea.
Legea aplicabilă fondului litigiului
Legea aplicabilă fondului este legea potrivit căreia arbitrul unic va examina existența, întinderea și executarea drepturilor și obligațiilor deduse judecății.
Ea poate fi legea română, legea unui alt stat, o combinație de legi pentru aspecte distincte sau, în limitele permise, anumite reguli juridice transnaționale.
În arbitrajul internațional, tribunalul arbitral aplică legea stabilită de părți.
Dacă părțile nu au desemnat dreptul aplicabil, tribunalul arbitral aplică legea pe care o consideră adecvată, ținând seama de uzanțe și de regulile profesionale.
Alegerea legii fondului trebuie să fie exprimată clar.
Formulări precum „contractul este guvernat de legea română” indică, de regulă, legea aplicabilă contractului și fondului raportului juridic.
Ele nu trebuie interpretate automat ca alegere a sediului arbitrajului sau a instanțelor române pentru controlul hotărârii.
În sens invers, formularea „arbitrajul va avea sediul la București” nu înseamnă că părțile au ales legea română pentru fondul litigiului.
Sediul indică localizarea juridică a procedurii, nu răspunsul la toate problemele de drept material.
Arbitrul unic poate soluționa litigiul în echitate numai dacă părțile l-au autorizat expres.
Simpla mențiune că arbitrul va decide „în mod echitabil” nu trebuie confundată cu o autorizare clară de a înlătura legea aplicabilă și de a soluționa cauza ex aequo et bono.
Legea aplicabilă contractului și normele imperative
Într-un litigiu contractual cu element de extraneitate, alegerea legii aplicabile contractului se realizează potrivit regulilor dreptului internațional privat și, în materia obligațiilor contractuale, potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.
Părțile pot alege legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părți a acestuia.
Alegerea poate fi expresă sau poate rezulta în mod neîndoielnic din contract ori din circumstanțele cauzei.
Legea aleasă nu înlătură automat normele imperative care se aplică independent de legea contractului.
Arbitrul unic trebuie să verifice, după caz, normele de ordine publică, normele imperative ale sediului arbitrajului și normele imperative ale statului cu care situația prezintă o legătură relevantă.
De aceea, clauza privind legea aplicabilă trebuie formulată împreună cu o analiză a domeniului reglementat.
Legea aleasă pentru obligațiile contractuale nu soluționează în mod necesar problemele privind capacitatea părților, validitatea convenției arbitrale, procedura arbitrală, măsurile provizorii sau executarea hotărârii.
Legea aplicabilă convenției arbitrale
Convenția arbitrală este autonomă față de contractul principal.
Faptul că una dintre părți contestă validitatea contractului principal nu conduce automat la lipsirea de efecte a clauzei compromisorii.
În arbitrajul internațional, condițiile de fond ale convenției arbitrale sunt îndeplinite dacă aceasta respectă una dintre legile relevante prevăzute de Codul de procedură civilă: legea aleasă de părți, legea care guvernează obiectul litigiului, legea aplicabilă contractului care conține clauza sau legea română.
Prin urmare, legea convenției arbitrale poate fi distinctă de legea fondului și de legea sediului.
Pentru reducerea incertitudinii, părțile pot indica expres legea aplicabilă convenției arbitrale, legea aplicabilă contractului și sediul arbitrajului.
În lipsa unei alegeri clare, arbitrul unic sau instanța sesizată cu o problemă privind convenția arbitrală va trebui să determine legea relevantă prin aplicarea regulilor conflictuale și a dispozițiilor speciale privind arbitrajul.
Distincția dintre cele trei legi
| Element | Întrebarea la care răspunde | Exemplu |
|---|---|---|
| Legea sediului sau lex arbitri | Ce reguli juridice guvernează procedura și controlul judecătoresc? | Legea română, dacă sediul arbitrajului este în România |
| Legea procedurală aleasă | Cum se desfășoară concret arbitrajul? | Reguli privind termenele, probele, declarațiile martorilor și audierile |
| Legea fondului | Ce drepturi și obligații au părțile? | Legea română sau legea unui alt stat aleasă pentru contract |
| Legea convenției arbitrale | Este valabil și opozabil acordul de a arbitra? | Legea aleasă de părți sau una dintre legile prevăzute de Cod |
Erori frecvente în redactarea clauzei
O primă eroare este folosirea expresiei „locul arbitrajului” pentru a indica doar adresa la care va avea loc audierea.
Dacă părțile intenționează să aleagă sediul juridic, formularea trebuie să fie lipsită de ambiguitate.
O a doua eroare este considerarea limbii contractului ca fiind automat limba arbitrajului.
În arbitrajul internațional, Codul oferă o regulă subsidiară privind limba contractului, însă părțile pot face o alegere expresă diferită.
O a treia eroare este confundarea legii române ca lege a fondului cu legea română ca lege a arbitrajului.
Un contract poate fi guvernat de legea germană, cu sediul arbitrajului în România și cu limba engleză a procedurii.
O a patra eroare este alegerea unor reguli procedurale fără verificarea compatibilității lor cu legea sediului.
Regulile convenite trebuie aplicate în limitele ordinii publice, ale dispozițiilor imperative și ale dreptului la apărare.
O a cincea eroare este omiterea legii aplicabile convenției arbitrale.
În contractele internaționale, această omisiune poate genera o controversă separată privind existența, întinderea sau validitatea acordului de arbitrare.
Clauză orientativă
|
Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv orice litigiu privind existența, validitatea, interpretarea, executarea, încetarea sau desființarea acestuia, va fi soluționat definitiv prin arbitraj ad-hoc de un arbitru unic. Sediul juridic al arbitrajului va fi în București, România. Părțile vor avea posibilitatea de a stabili prin acord scris reguli procedurale suplimentare privind termenele, comunicarea actelor, administrarea probelor, declarațiile scrise ale martorilor, expertizele și audierile online. În lipsa unui acord, procedura va fi stabilită de arbitrul unic cu respectarea Codului de procedură civilă, a ordinii publice, a dispozițiilor imperative și a principiilor contradictorialității și egalității părților. Prezentul contract va fi guvernat și interpretat potrivit legii române. |
Concluzie
Sediul arbitrajului este localizarea juridică a procedurii și nu trebuie confundat cu sala, orașul sau platforma online prin care se desfășoară o audiere.
Audierile pot avea loc în altă parte sau la distanță, fără schimbarea sediului, dacă regulile procedurale și dreptul la apărare sunt respectate.
Sediul determină legea arbitrajului, instanța de sprijin și curtea de apel competentă să judece acțiunea în anulare.
În arbitrajul intern, alegerea locului arbitrajului determină în mod direct această competență.
Limba procedurii trebuie stabilită distinct de sediu și de legea fondului.
În arbitrajul internațional, în lipsa acordului părților, se aplică regula subsidiară privind limba contractului sau o limbă de circulație internațională stabilită de tribunalul arbitral.
Legea fondului stabilește drepturile și obligațiile părților, în timp ce legea convenției arbitrale determină validitatea acordului de arbitrare.
Aceste legi pot fi diferite de legea sediului și trebuie tratate separat în convenția arbitrală.
O clauză arbitrală bine redactată trebuie să indice fără ambiguitate sediul juridic, limba procedurii, legea aplicabilă fondului, legea convenției arbitrale, regulile procedurale și posibilitatea desfășurării audierilor într-un loc diferit sau online.