Expertiza tehnică poate fi necesară atunci când soluționarea unor împrejurări de fapt presupune cunoștințe de specialitate sau o analiză tehnică documentată, metodologică și contradictorie, chiar dacă arbitrul unic are experiență în domeniul relevant.
În arbitrajul ad-hoc cu arbitru unic, expertiza poate clarifica aspecte tehnice, contabile, financiare, inginerești, informatice sau de evaluare, fără să transfere expertului competența de a soluționa litigiul.
Expertul analizează împrejurări de fapt și formulează concluzii de specialitate.
Arbitrul unic stabilește consecințele juridice ale acestor concluzii, interpretează contractul, califică neexecutarea obligațiilor și pronunță soluția asupra pretențiilor părților.
Rolul expertizei în arbitraj
Tribunalul arbitral poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.
Fiecare parte are sarcina de a dovedi faptele pe care își întemeiază pretenția sau apărarea, iar expertiza este unul dintre mijloacele prin care aceste fapte pot fi lămurite.
Expertiza tehnică poate avea ca obiect, de exemplu, determinarea lucrărilor efectiv executate, stabilirea conformității unei lucrări cu proiectul, identificarea defectelor, calcularea costurilor de remediere, verificarea unei situații de lucrări sau stabilirea prejudiciului.
În litigiile financiare, expertiza poate privi verificarea contabilității, calculul debitului, al dobânzilor și al penalităților, identificarea plăților efectuate sau determinarea impactului economic al unei conduite.
În litigiile informatice, expertiza poate analiza integritatea unor fișiere, funcționarea unui sistem, datele dintr-o bază de date, logurile, securitatea unei aplicații sau cauzele unei întreruperi tehnice.
Expertiza nu este necesară pentru orice afirmație tehnică.
Arbitrul unic trebuie să verifice dacă aspectul invocat poate fi lămurit prin înscrisuri, explicațiile părților sau alte probe mai simple.
Expertiza trebuie să fie proporțională cu valoarea și complexitatea litigiului.
Expertul desemnat de tribunalul arbitral
Expertul desemnat de tribunalul arbitral este specialistul chemat să ofere o opinie tehnică independentă asupra obiectivelor stabilite în procedură.
El nu reprezintă niciuna dintre părți și nu primește instrucțiuni privind rezultatul expertizei.
În arbitrajul cu arbitru unic, desemnarea expertului revine arbitrului unic, dacă părțile nu au stabilit o altă procedură.
Părțile pot fi consultate cu privire la persoana expertului, calificarea acestuia, obiective, termen și onorariu.
Expertul trebuie să își declare independența și să informeze tribunalul arbitral despre orice relație sau împrejurare care poate pune la îndoială imparțialitatea sa.
Părțile pot invoca motive de recuzare potrivit regulilor aplicabile expertizei și procedurii arbitrale.
În procedura de drept comun, experții pot fi recuzați pentru aceleași motive ca judecătorii, iar recuzarea trebuie formulată, de regulă, în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul exista la acel moment.
În arbitraj, acest termen se aplică atunci când părțile au adoptat regulile corespunzătoare sau arbitrul unic a stabilit aplicarea lor, cu respectarea dreptului la apărare.
Expertul desemnat de tribunal trebuie să primească acces egal la informațiile relevante și să nu comunice separat cu una dintre părți cu privire la fondul expertizei, în afara cadrului procedural stabilit.
Expertul-parte
Expertul-parte este specialistul ales de una dintre părți pentru a o asista în formularea și susținerea poziției tehnice.
El nu are aceeași poziție de neutralitate ca expertul desemnat de tribunalul arbitral.
În terminologia Codului de procedură civilă, experții aleși de părți și încuviințați de tribunal participă în calitate de consilieri ai părților.
Ei pot oferi explicații, pot formula întrebări și observații și, dacă este cazul, pot întocmi un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.
Expertul-parte nu poate fi confundat cu un expert independent al tribunalului arbitral.
Raportul său este un mijloc de susținere a poziției părții care l-a ales, iar arbitrul unic trebuie să îl evalueze împreună cu raportul expertului desemnat de tribunal și cu celelalte probe.
Expertul-parte poate avea un rol important înaintea formulării obiectivelor.
El poate identifica erorile metodologice din raportul advers, poate verifica ipotezele de calcul și poate propune întrebări tehnice relevante.
Acest rol nu îl transformă într-un reprezentant juridic al părții.
| Element | Expertul tribunalului arbitral | Expertul-parte |
|---|---|---|
| Desemnarea | Este desemnat de tribunalul arbitral, potrivit regulilor aplicabile | Este ales și contractat de partea interesată |
| Poziția procedurală | Oferă o opinie tehnică independentă tribunalului | Asistă partea și susține poziția sa tehnică |
| Obiectivele | Sunt stabilite de tribunal după consultarea părților | Poate propune obiective, întrebări și observații |
| Raportul | Este depus la dosarul arbitral ca raport al tribunalului | Poate fi depus ca raport separat al expertului ales de parte |
| Contradictorialitatea | Trebuie să asigure acces egal și posibilitatea de observații | Raportul este supus criticii celeilalte părți și arbitrului unic |
| Răspunderea procedurală | Trebuie să respecte obiectivele, termenul și independența | Trebuie să își fundamenteze tehnic opinia și să respecte regulile procedurii |
Formularea obiectivelor expertizei
Obiectivele reprezintă întrebările tehnice la care expertul trebuie să răspundă.
Ele determină întinderea lucrării, documentele analizate, metodologia și costurile expertizei.
Un obiectiv corect trebuie să privească o împrejurare de fapt, să fie precis și verificabil.
El trebuie să indice ce anume se solicită expertului să constate sau să calculeze și, atunci când este necesar, perioada, documentele și metoda de analiză.
Obiectivele nu trebuie să solicite expertului să interpreteze contractul, să stabilească existența culpei juridice, să decidă dacă o parte a încălcat legea sau să pronunțe concluzii asupra admisibilității unei pretenții.
Este util ca obiectivele să fie formulate în legătură directă cu elementele care trebuie dovedite.
Dacă reclamantul solicită costuri de remediere, obiectivele trebuie să privească defectele, cauzele tehnice, lucrările necesare, cantitățile și costurile rezonabile, nu existența răspunderii contractuale în ansamblu.
| Obiectiv vulnerabil | Obiectiv formulat adecvat |
|---|---|
| Să se stabilească dacă pârâtul este vinovat pentru executarea defectuoasă | Să se identifice deficiențele tehnice ale lucrării și să se indice cauzele tehnice ale acestora |
| Să se stabilească dacă reclamantul are dreptul la despăgubiri | Să se determine costurile necesare pentru remedierea deficiențelor constatate |
| Să se interpreteze clauza privind prețul | Să se verifice dacă facturile corespund cantităților și tarifelor prevăzute în documentele contractuale |
| Să se stabilească încălcarea contractului | Să se verifice dacă prestațiile efectuate corespund specificațiilor tehnice și termenelor documentate |
| Să se stabilească dacă pretenția este întemeiată | Să se recalculeze soldul, ținând seama de plățile efectuate, facturile emise și documentele de recepție |
Obiectivele privind cauzalitatea
Expertul poate analiza legătura tehnică dintre un fapt și un rezultat.
De exemplu, poate stabili dacă o infiltrație este compatibilă cu o anumită deficiență de execuție sau dacă o avarie este explicată de o eroare de proiectare.
Arbitrul unic stabilește însă legătura de cauzalitate juridică, culpa și întinderea răspunderii.
Expertul nu poate decide dacă fapta reprezintă neexecutarea unei obligații contractuale și nici dacă sunt îndeplinite toate condițiile acordării daunelor.
Obiectivele trebuie să distingă între cauzele tehnice posibile și concluzia juridică asupra imputabilității. Această separare previne transformarea expertului într-un judecător tehnic al litigiului.
Numirea și acceptarea expertului
Încheierea sau actul procedural prin care este numit expertul trebuie să indice obiectivele, termenul de efectuare a lucrării, termenul de depunere a raportului și modalitatea de stabilire și plată a onorariului.
Arbitrul unic trebuie să stabilească cine avansează costul expertizei.
În lipsa unei reguli convenite, avansul poate fi repartizat între părți, urmând ca hotărârea arbitrală să stabilească suportarea finală a cheltuielilor.
Expertul trebuie să confirme acceptarea însărcinării și să comunice, dacă este cazul, estimarea costului și a duratei lucrării.
Dacă nu poate efectua expertiza în termenul stabilit, trebuie să informeze tribunalul arbitral și părțile înainte de expirarea termenului.
Un expert care nu participă, refuză nejustificat lucrarea sau depășește termenul fără motiv poate fi înlocuit.
În arbitrajul ad-hoc, arbitrul unic trebuie să prevadă consecințele întârzierii asupra calendarului procedural și asupra termenului de pronunțare a hotărârii arbitrale.
Ce este expertul în arbitraj
Expertul este persoana care deține cunoștințe de specialitate într-un anumit domeniu și care formulează constatări sau concluzii tehnice, contabile, financiare, inginerești, informatice ori de altă natură asupra unor împrejurări de fapt relevante pentru soluționarea litigiului.
Expertul nu soluționează litigiul și nu stabilește consecințele juridice ale faptelor analizate.
El nu interpretează contractul, nu stabilește existența culpei juridice și nu decide dacă o parte este obligată la plata unei sume.
Aceste atribuții aparțin arbitrului unic.
În arbitraj trebuie făcută distincția între expertul tehnic judiciar autorizat și expertul desemnat în cadrul procedurii arbitrale.
Expertul tehnic judiciar are o calitate profesională dobândită și evidențiată potrivit legislației privind expertiza tehnică judiciară.
Expertul desemnat de tribunalul arbitral este însă persoana aleasă pentru competența și experiența sa relevantă în raport cu obiectul litigiului.
Dispozițiile speciale privind arbitrajul nu impun, în orice situație, ca expertul tribunalului arbitral să fie înscris în tabelul experților tehnici judiciari.
Părțile pot stabili o asemenea cerință, pot impune o anumită calificare sau pot conveni desemnarea unui specialist cu experiență dovedită într-un domeniu determinat.
Cine desemnează expertul
În arbitrajul ad-hoc cu arbitru unic, expertul tribunalului este desemnat de arbitrul unic, dacă părțile nu au stabilit o altă procedură.
Înaintea desemnării, părțile pot fi consultate cu privire la calificarea, experiența, independența, imparțialitatea și onorariul persoanei propuse.
Actul de numire trebuie să indice identitatea expertului, specializarea sa, obiectivele expertizei, documentele care pot fi analizate, termenul de efectuare a lucrării și modalitatea de comunicare a raportului.
Expertul-parte este specialistul ales de una dintre părți pentru a o consilia asupra aspectelor tehnice ale litigiului.
El poate formula observații, poate participa la lucrările expertului tribunalului și poate întocmi un raport separat.
El nu este însă expertul tribunalului și nu are aceeași poziție de neutralitate.
Acceptarea expertului de către cealaltă parte
Cealaltă parte nu este obligată să recunoască concluziile expertului și nu trebuie să își dea acordul asupra raportului.
Ea poate contesta calificarea, independența, imparțialitatea, metodologia, documentele utilizate și concluziile raportului.
Acceptarea persoanei expertului și acceptarea concluziilor raportului sunt aspecte distincte.
Partea poate să nu formuleze obiecții față de persoana desemnată, dar să conteste ulterior raportul prin observații, întrebări, cererea de lămurire sau completare, raport al expertului-parte ori cererea unei noi expertize.
Obiecțiile privind desemnarea, calificarea sau independența expertului trebuie formulate la primul moment procedural în care partea le poate cunoaște și invoca.
Necontestarea în timp util poate afecta dreptul de a invoca ulterior anumite neregularități, dar nu transformă raportul într-o probă obligatorie și nu îl împiedică pe arbitrul unic să îi evalueze critic concluziile.
Expertul și valoarea raportului
Arbitrul unic nu este ținut automat de concluziile expertului.
Raportul trebuie analizat împreună cu înscrisurile, declarațiile, celelalte expertize și explicațiile părților.
Calitatea raportului depinde de calificarea expertului, claritatea obiectivelor, metodologia utilizată, documentele examinate, caracterul verificabil al calculelor și răspunsul la observațiile părților.
O parte poate accepta participarea expertului la procedură fără să accepte rezultatul expertizei.
În mod corespunzător, arbitrul unic poate utiliza anumite constatări tehnice ale raportului și poate înlătura concluziile care depășesc obiectivele sau intră în domeniul aprecierii juridice.
Administrarea expertizei
Expertiza se administrează în cadrul stabilit de arbitrul unic, cu respectarea egalității părților și a dreptului fiecăreia de a participa la lucrările relevante.
Dacă este necesară o cercetare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, acestea trebuie informate cu privire la ziua, ora și locul efectuării lucrării.
Părțile trebuie să poată participa, să ofere explicații și să formuleze observații cu privire la materialul tehnic analizat.
În cazul aplicării corespunzătoare a regulilor generale privind expertiza, citația pentru lucrarea la fața locului trebuie comunicată cu cel puțin 5 zile înainte, iar dovada comunicării trebuie păstrată la dosarul arbitral.
Expertul poate solicita documente, date și explicații necesare lucrării, dar nu poate extinde unilateral obiectivele.
Dacă documentele necesare sunt deținute de una dintre părți, arbitrul unic poate ordona prezentarea lor.
Refuzul unei părți de a pune la dispoziție documente sau de a permite accesul la obiectul expertizei poate avea consecințe asupra aprecierii probelor.
Tribunalul arbitral nu dispune însă de aceleași mijloace coercitive ca instanța de drept comun.
Pentru măsuri de constrângere sau sancțiuni față de expert, partea interesată poate solicita sprijinul tribunalului competent de la locul arbitrajului.
Raportul de expertiză
Raportul trebuie să cuprindă constatările, metodologia utilizată, documentele examinate, calculele efectuate și concluziile motivate pentru fiecare obiectiv.
Un raport care reproduce susținerile unei părți fără analiză proprie nu îndeplinește funcția unei expertize tehnice.
Expertul trebuie să arate de ce acceptă sau respinge datele utilizate, care sunt ipotezele de calcul și care sunt limitele concluziilor.
În cazul mai multor experți, dacă aceștia au opinii diferite, lucrarea trebuie să prezinte opinia motivată a fiecăruia.
Diferențele nu trebuie mascate printr-o concluzie comună neexplicată.
Raportul trebuie comunicat ambelor părți și arbitrului unic într-un termen care să permită formularea de observații și întrebări.
În aplicarea corespunzătoare a regulii generale, raportul se depune cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru dezbateri, dacă părțile sau arbitrul unic nu au stabilit un alt calendar compatibil cu dreptul la apărare.
Obiecțiunile la raport
Obiecțiunile trebuie să fie concrete.
Partea trebuie să indice obiectivul la care se referă, eroarea tehnică sau metodologică, documentul ignorat și răspunsul care ar trebui solicitat expertului.
Nu este suficientă afirmația că raportul este „greșit” sau „favorabil celeilalte părți”.
Obiecțiunea trebuie să explice dacă există o eroare de calcul, o premisă neconfirmată, o omisiune, o contradicție, o depășire a obiectivelor sau o concluzie care nu rezultă din datele analizate.
Arbitrul unic poate solicita expertului lămurirea sau completarea raportului.
Lămurirea este adecvată atunci când raportul este neclar, contradictoriu sau insuficient explicat.
Completarea este necesară atunci când expertul nu a răspuns unuia dintre obiective sau nu a analizat un document relevant.
Solicitarea de lămuriri sau completări trebuie formulată, ca regulă, la primul termen după depunerea raportului.
Dacă au fost formulate obiecțiuni și expertul a transmis răspunsuri sau un raport suplimentar, partea trebuie să invoce neclaritățile rămase la termenul imediat următor.
Contraexpertiza și noua expertiză
Contraexpertiza este utilizată în practică pentru a verifica sau contesta concluziile raportului inițial.
În procedura arbitrală, ea poate lua forma unui raport al expertului-parte, a unei solicitări de completare sau a unei noi expertize realizate de un alt expert.
Un raport al expertului-parte nu produce automat înlocuirea expertizei desemnate de tribunal.
El reprezintă o probă supusă evaluării contradictorii și trebuie să explice concret motivele pentru care raportul inițial este contestat.
O nouă expertiză poate fi dispusă pentru motive temeinice, atunci când raportul inițial este grav neclar, incomplet, contradictoriu, întemeiat pe date eronate sau infirmat de alte probe tehnice relevante.
Noua expertiză nu trebuie solicitată numai pentru că partea nu este de acord cu rezultatul primei lucrări.
Dezacordul trebuie transformat într-o critică tehnică verificabilă, care să arate de ce raportul nu poate fundamenta în mod fiabil soluția.
În aplicarea corespunzătoare a regulilor generale, cererea de efectuare a unei noi expertize trebuie motivată la primul termen după depunerea raportului.
Dacă au fost formulate obiecțiuni, cererea se formulează la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecțiuni sau a raportului suplimentar.
| Demers procedural | Scop | Când este adecvat |
|---|---|---|
| Obiecțiuni | Contestarea punctuală a raportului | Există erori sau omisiuni identificabile |
| Lămuriri | Clarificarea unei concluzii sau metode | Raportul este neclar sau ambiguu |
| Completarea raportului | Răspunsul la obiective sau documente omise | Expertul nu a analizat integral obiectivele |
| Raport al expertului-parte | Prezentarea unei analize tehnice alternative | Partea are nevoie de o critică specializată a raportului |
| Noua expertiză | Refacerea lucrării de către alt expert | Există motive temeinice care afectează fiabilitatea primei expertize |
Evaluarea concluziilor tehnice de către arbitrul unic
Arbitrul unic nu este ținut automat de concluziile expertului.
Aprecierea probelor se face potrivit intimei convingeri, prin raportare la ansamblul materialului probator.
Totuși, arbitrul nu poate înlătura concluziile tehnice printr-o simplă afirmație.
Dacă raportul este clar, complet și coerent, iar partea adversă nu aduce o critică tehnică serioasă, concluziile sale pot avea o greutate probatorie importantă.
Arbitrul unic trebuie să analizeze calificarea expertului, obiectivele stabilite, documentele utilizate, metodologia, răspunsurile la obiecțiuni și compatibilitatea concluziilor cu celelalte probe.
Un raport poate fi înlăturat, integral sau parțial, dacă se bazează pe premise nedovedite, ignoră documente decisive, conține erori de calcul, depășește obiectivele sau intră în contradicție cu probe directe și necontestate.
Arbitrul unic poate accepta numai anumite concluzii ale raportului.
De exemplu, poate reține determinarea cantităților sau a costurilor tehnice, dar poate respinge concluzia expertului privind existența unei obligații juridice sau a culpei contractuale.
Expertiza și sarcina probei
Expertiza nu transferă sarcina probei către expert.
Partea care solicită acordarea unor sume trebuie să demonstreze elementele pretenției, iar expertiza poate lămuri numai aspectele pentru care sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Dacă documentele necesare calculului nu sunt depuse de partea care le deține, expertul nu poate suplini lipsa lor prin estimări nefundamentate, decât dacă obiectivele și metodologia permit o evaluare bazată pe date indirecte.
Partea care invocă un prejudiciu trebuie să furnizeze expertului documentele și datele care permit cuantificarea acestuia.
Lipsa evidențelor poate conduce la concluzia că prejudiciul nu este suficient dovedit, chiar dacă expertul confirmă existența unei deficiențe tehnice.
Confidențialitatea și protecția informațiilor tehnice
Expertul trebuie să utilizeze informațiile primite numai pentru realizarea lucrării și să respecte caracterul confidențial al arbitrajului.
Această obligație este relevantă mai ales când expertiza implică formule, proiecte, cod sursă, date comerciale, proceduri tehnologice sau informații despre clienți.
Arbitrul unic poate stabili reguli privind accesul la documentele confidențiale, anonimizarea datelor, depunerea unor versiuni neconfidențiale și utilizarea informațiilor numai în cadrul procedurii arbitrale.
Partea care invocă secretul comercial sau privilegiul profesional trebuie să identifice concret documentele și motivul protecției.
Invocarea generică a confidențialității nu poate împiedica automat administrarea unei probe relevante.
Clauză orientativă privind expertiza
|
Părțile convin că tribunalul arbitral poate dispune efectuarea unei expertize tehnice ori financiar-contabile atunci când soluționarea unor împrejurări de fapt necesită cunoștințe de specialitate. Expertul va fi desemnat de arbitrul unic după consultarea părților și va declara în scris că este independent și imparțial. Părțile pot desemna experți proprii, cu rol de consilieri tehnici, care pot formula observații, întrebări și rapoarte separate. Obiectivele expertizei vor privi exclusiv împrejurări de fapt și aspecte tehnice, economice sau contabile. Expertului nu i se va solicita să interpreteze contractul, să stabilească existența culpei juridice sau să soluționeze pretențiile părților. Raportul va indica documentele examinate, metodologia, calculele, limitele analizei și răspunsul motivat la fiecare obiectiv. Raportul va fi comunicat ambelor părți într-un termen care să permită formularea de observații și întrebări. Părțile pot solicita lămurirea sau completarea raportului și, pentru motive temeinice, efectuarea unei noi expertize. Arbitrul unic va decide asupra acestor cereri după ascultarea părților și va stabili efectele lor asupra calendarului arbitral. Costurile expertizei vor fi avansate potrivit dispozițiilor arbitrului unic și vor fi suportate în final de părți potrivit soluției asupra cheltuielilor arbitrale. Documentele și informațiile puse la dispoziția expertului vor fi utilizate numai în scopul procedurii arbitrale și vor fi tratate ca informații confidențiale, cu excepția cazului în care legea sau acordul părților prevede altfel. |
Concluzie
Expertiza tehnică este un instrument de lămurire a faptelor specializate, nu un substitut pentru judecata arbitrului unic.
Expertul tribunalului oferă o opinie tehnică independentă, iar expertul-parte asistă partea și poate formula observații sau un raport separat.
Obiectivele trebuie să fie concrete, verificabile și limitate la aspecte tehnice, contabile sau economice.
Ele nu trebuie să solicite expertului să stabilească existența culpei juridice, să interpreteze contractul sau să decidă soluția litigiului.
Contraexpertiza nu este un drept automat de a relua orice lucrare nefavorabilă.
Partea trebuie să indice erori, omisiuni, contradicții sau deficiențe metodologice care justifică lămurirea, completarea sau efectuarea unei noi expertize.
Arbitrul unic evaluează raportul potrivit intimei convingeri și prin raportare la toate probele.
El poate reține anumite concluzii tehnice și poate înlătura altele, dar trebuie să explice de ce acordă sau nu acordă raportului o anumită valoare probatorie.
În arbitrajul ad-hoc, expertiza trebuie organizată prin reguli clare privind desemnarea, independența, obiectivele, documentele, calendarul, comunicarea raportului, obiecțiunile, costurile și confidențialitatea.
Aceste elemente sunt esențiale pentru ca proba tehnică să contribuie la o soluție validă și verificabilă.