Încheierea unei convenții arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.
Această consecință operează însă numai dacă există o convenție arbitrală valabilă, eficientă și aplicabilă litigiului concret.
Instanța judecătorească rămâne competentă atunci când convenția arbitrală este nulă, caducă sau inoperantă, când tribunalul arbitral nu poate fi constituit din motive imputabile pârâtului ori când pârâtul nu invocă excepția de arbitraj în termenul procedural aplicabil.
Aceste situații trebuie diferențiate. Nulitatea privește o deficiență a condițiilor de validitate ale convenției.
Caracterul inoperant privește imposibilitatea convenției de a produce efecte în litigiul concret.
Lipsa invocării excepției privește conduita procesuală a pârâtului, nu validitatea convenției.
Regula generală
Potrivit art. 553 din Codul de procedură civilă, încheierea convenției arbitrale exclude competența instanțelor judecătorești pentru litigiul la care aceasta se referă.
Instanța nu se declară însă necompetentă din proprie inițiativă în orice cauză în care identifică o referire la arbitraj.
În materia internă, instanța se declară necompetentă dacă partea interesată invocă convenția arbitrală și dacă aceasta este valabilă și operantă. În cazul arbitrajului instituționalizat, cauza se declină în favoarea organizației sau instituției pe lângă care funcționează arbitrajul.
În cazul arbitrajului ad-hoc, cererea se respinge ca nefiind de competența instanțelor judecătorești.
Regula este diferită atunci când convenția arbitrală nu poate produce efecte sau când pârâtul a ales să se apere în fond fără să invoce convenția. În aceste situații, instanța păstrează cauza și soluționează litigiul potrivit competenței sale.
Nulitatea convenției arbitrale
Nulitatea convenției arbitrale înseamnă că acordul de a recurge la arbitraj nu îndeplinește una dintre condițiile necesare pentru validitatea sa. Deficiența poate privi capacitatea, consimțământul, forma, obiectul, arbitrabilitatea sau, în arbitrajul ad-hoc, mecanismul de numire a arbitrilor.
| Cauza nulității | Exemplu | Efect asupra competenței instanței |
|---|---|---|
| Lipsa formei scrise | Acordul verbal de a recurge la arbitraj, în afara unei situații în care legea recunoaște o altă modalitate de dovedire a acordului. | Instanța păstrează cauza, deoarece nu există o convenție arbitrală valabilă. |
| Lipsa consimțământului | O parte nu a semnat contractul, iar documentele nu dovedesc acceptarea convenției arbitrale. | Arbitrajul nu poate fi impus persoanei care nu a consimțit. |
| Lipsa puterii de reprezentare | Persoana care a semnat clauza nu avea mandat pentru acceptarea arbitrajului. | Instanța poate rămâne competentă dacă actul nu a fost ratificat și nu există un alt temei al convenției. |
| Obiect nearbitrabil | Convenția supune arbitrajului un litigiu privind drepturi asupra cărora părțile nu pot dispune liber. | Clauza nu poate exclude competența instanței pentru acel litigiu. |
| Lipsa mecanismului de numire în arbitrajul ad-hoc | Clauza prevede arbitrajul ad-hoc, dar nu indică arbitrii și nici modalitatea de numire a acestora. | Clauza este susceptibilă de nulitate potrivit art. 550 din Codul de procedură civilă. |
| Privilegiu la desemnarea arbitrilor | Una dintre părți își rezervă dreptul de a desemna toți arbitrii sau arbitrul celeilalte părți. | Clauza poate fi anulată pentru încălcarea egalității părților în constituirea tribunalului. |
| Forma autentică specială | Convenția privește un litigiu legat de transferul proprietății sau constituirea unui alt drept real asupra unui imobil, fără autentificare notarială. | Convenția este lovită de nulitate absolută. |
Convenția arbitrală trebuie încheiată în scris, sub sancțiunea nulității.
Condiția formei scrise poate fi îndeplinită printr-un schimb de corespondență sau printr-un schimb de acte procedurale, în condițiile art. 548 din Codul de procedură civilă.
În cazul litigiilor legate de transferul dreptului de proprietate sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, convenția trebuie încheiată în formă autentică notarială, sub sancțiunea nulității absolute.
În arbitrajul ad-hoc, clauza compromisorie trebuie să prevadă modalitatea de numire a arbitrilor, sub sancțiunea nulității.
În arbitrajul instituționalizat, este suficientă referirea la instituția arbitrală sau la regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul.
Caracterul inoperant al convenției
O convenție arbitrală este inoperantă atunci când există formal, dar nu poate produce efecte în litigiul concret.
Inoperanța nu privește întotdeauna validitatea inițială a acordului, ci aptitudinea acestuia de a funcționa în raport cu litigiul, părțile și mecanismul procedural ales.
| Situație | De ce poate fi convenția inoperantă |
|---|---|
| Instituție arbitrală imposibil de identificat | Clauza indică o denumire care nu permite stabilirea instituției alese, iar contextul contractual nu oferă elemente suficiente pentru clarificare. |
| Instituție care nu poate administra cauza | Instituția a încetat să existe, refuză organizarea arbitrajului sau nu are atribuțiile indicate în clauză. |
| Regulamente contradictorii | Clauza trimite simultan la regulamente sau instituții incompatibile, fără să stabilească regula prevalentă. |
| Mecanism imposibil de aplicat | Desemnarea arbitrilor depinde de un organ inexistent sau de o procedură care nu poate fi declanșată. |
| Lipsa legăturii cu litigiul | Litigiul privește un alt contract, alte părți sau un raport juridic care nu este acoperit de clauză. |
| Condiție contractuală neîndeplinită | Clauza este supusă unei condiții prealabile obligatorii care nu a fost îndeplinită, iar contractul nu prevede un mecanism de remediere. |
| Clauză devenită caducă | Executarea arbitrajului a devenit imposibilă ca urmare a expirării termenului, a renunțării valabile sau a unei împrejurări ulterioare care înlătură efectele convenției. |
Inoperanța trebuie stabilită concret.
O greșeală de denumire a instituției nu conduce automat la inoperanță dacă, prin interpretarea contractului, a anexelor și a conduitei părților, instituția aleasă poate fi identificată cu suficientă certitudine.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în materia clauzelor arbitrale neclare, că instituția competentă poate fi determinată prin interpretarea sistematică a contractului și prin examinarea voinței comune a părților.
Interpretarea nu poate însă înlocui consimțământul și nu poate permite instanței să aleagă arbitrar una dintre mai multe instituții incompatibile.
Nulitatea și inoperanța nu sunt identice
| Criteriu | Nulitate | Inoperanță |
|---|---|---|
| Natura problemei | Defect al condițiilor de validitate ale convenției. | Imposibilitatea convenției de a produce efecte în cauza concretă. |
| Momentul relevant | De regulă, problema există la încheierea convenției. | Problema poate exista de la început sau poate apărea ulterior. |
| Exemplu | Lipsa formei scrise sau lipsa consimțământului. | Instituția indicată nu poate administra cauza sau clauza este imposibil de aplicat. |
| Posibilitatea remedierii | Depinde de natura viciului și de regulile privind confirmarea sau refacerea actului. | Poate exista dacă părțile clarifică instituția ori încheie un acord nou. |
| Consecința procesuală | Instanța păstrează cauza dacă nulitatea este constatată. | Instanța păstrează cauza dacă convenția nu poate produce efecte pentru litigiul concret. |
În dreptul internațional privat, Codul de procedură civilă utilizează și noțiunea de convenție „caducă”.
Pentru instanța română sesizată cu un litigiu internațional, art. 1069 prevede excepții de la declinarea competenței atunci când convenția de arbitraj este caducă sau inoperantă ori când tribunalul arbitral nu poate fi constituit din motive vădit imputabile pârâtului.
Lipsa convenției arbitrale
Dacă nu există nicio convenție arbitrală, instanța judecătorească rămâne competentă potrivit regulilor generale sau speciale aplicabile litigiului.
Tribunalul arbitral nu poate dobândi competență numai prin sesizarea sa de către reclamant.
Existența convenției poate rezulta din clauza compromisorie, dintr-un compromis, dintr-un document separat la care contractul face trimitere sau dintr-o înțelegere scrisă a părților făcută în fața tribunalului arbitral.
În lipsa unui acord scris, simpla participare a reclamantului la arbitraj nu este suficientă pentru a obliga pârâtul.
Pârâtul poate accepta ulterior arbitrajul în condițiile legii, dar acceptarea trebuie să fie dovedită și nu poate fi prezumată numai din tăcere, cu excepția situațiilor în care conduita procesuală produce efectele recunoscute de lege sau de regulamentul arbitral aplicabil.
Prin Decizia nr. 682/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că un tribunal arbitral nu poate soluționa un litigiu în lipsa unei convenții arbitrale scrise, chiar dacă o normă sectorială permitea utilizarea arbitrajului ca metodă alternativă de soluționare a disputelor.
Posibilitatea legală generală de a recurge la arbitraj nu înlocuiește acordul părților.
Tribunalul arbitral nu poate fi constituit
Instanța judecătorească păstrează cauza atunci când tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
Regula nu se aplică oricărei dificultăți de constituire.
Ea vizează situația în care pârâtul, prin refuz, pasivitate sau altă conduită imputabilă, împiedică funcționarea mecanismului arbitral.
| Situație | Posibilă imputare pârâtului | Efect posibil |
|---|---|---|
| Pârâtul nu desemnează arbitrul | Clauza prevedea un termen clar, iar pârâtul refuză sau ignoră desemnarea. | Instanța poate păstra cauza dacă tribunalul nu poate fi constituit din această cauză vădit imputabilă. |
| Pârâtul refuză plata avansului necesar | Refuzul împiedică învestirea sau administrarea efectivă a tribunalului, în condițiile regulamentului aplicabil. | Trebuie verificat dacă refuzul este cauza directă a imposibilității constituirii sau numai a unei probleme financiare a procedurii. |
| Pârâtul nu participă la desemnarea arbitrului unic | Clauza impune un acord, fără mecanism subsidiar, iar pârâtul refuză orice cooperare. | Instanța poate păstra litigiul dacă blocajul este vădit imputabil pârâtului. |
| Autoritatea de numire refuză să intervină | Refuzul nu este imputabil pârâtului. | Trebuie analizată posibilitatea înlocuirii autorității sau aplicării unui mecanism legal subsidiar înainte de păstrarea cauzei de către instanță. |
| Instituția arbitrală refuză administrarea | Refuzul nu este, în sine, imputabil pârâtului. | Convenția poate rămâne valabilă, iar litigiul poate fi soluționat potrivit dispozițiilor aplicabile arbitrajului, în condițiile art. 621 din Codul de procedură civilă. |
Instanța trebuie să stabilească legătura dintre conduita pârâtului și imposibilitatea de constituire a tribunalului.
Nu este suficientă afirmația generală că procedura arbitrală este dificilă sau că părțile nu au ajuns la un acord asupra persoanei arbitrului.
În cazul arbitrajului instituționalizat, regulamentul instituției poate conține un mecanism subsidiar de desemnare.
Înainte de a concluziona că tribunalul nu poate fi constituit, trebuie verificat dacă instituția poate numi arbitrul, dacă secretariatul poate continua procedura și dacă există un remediu procedural pentru pasivitatea pârâtului.
Refuzul instituției arbitrale
Refuzul unei instituții sau organizații de a organiza arbitrajul nu determină automat nulitatea convenției.
Art. 621 din Codul de procedură civilă prevede că, dacă organizația sau instituția indicată refuză să organizeze arbitrajul, convenția rămâne valabilă, iar litigiul urmează să fie soluționat potrivit regulilor Cărții a IV-a a Codului de procedură civilă.
Regula urmărește să conserve, pe cât posibil, acordul părților de a recurge la arbitraj.
Ea trebuie aplicată cu atenție atunci când refuzul este legat de o clauză imposibil de identificat sau de absența unui mecanism suficient pentru constituirea tribunalului.
Refuzul unei instituții nu trebuie confundat cu inexistența instituției.
Dacă instituția există și refuză administrarea într-un caz concret, problema se analizează potrivit art. 621.
Dacă denumirea nu permite identificarea niciunei instituții, poate fi incident caracterul inoperant al convenției.
Lipsa invocării excepției de arbitraj
Convenția arbitrală nu produce automat declinarea cauzei dacă pârâtul nu invocă excepția de arbitraj.
În procedura civilă internă, pârâtul trebuie să invoce convenția atunci când instanța este sesizată cu litigiul acoperit de aceasta.
Potrivit art. 554 din Codul de procedură civilă, instanța păstrează cauza atunci când pârâtul și-a formulat apărările în fond fără nicio rezervă întemeiată pe convenția arbitrală.
Prin urmare, pârâtul nu poate discuta fondul litigiului și invoca ulterior, în mod obișnuit, convenția arbitrală pentru a obține trimiterea cauzei la arbitraj.
În materia litigiilor internaționale, art. 1069 prevede că instanța română își declină competența dacă există o convenție de arbitraj privind un litigiu arbitrabil conform legii române, cu excepția situației în care pârâtul nu a invocat excepția de arbitraj până la primul termen la care a fost legal citat.
Invocarea excepției trebuie să fie clară și anterioară apărărilor pe fond.
Nu este suficientă o referire indirectă la clauza arbitrală sau o mențiune potrivit căreia pârâtul își rezervă dreptul de a invoca ulterior necompetența.
| Conduita pârâtului | Consecință probabilă |
|---|---|
| Invocă expres convenția arbitrală înaintea apărărilor pe fond | Instanța analizează validitatea și operanța convenției și, dacă sunt îndeplinite condițiile, își declină competența. |
| Invocă excepția la primul termen, dar formulează și apărări subsidiare | Apărările subsidiare nu implică automat renunțarea la excepție dacă aceasta a fost formulată clar și cu prioritate. |
| Formulează întâmpinare exclusiv pe fond | Instanța poate păstra cauza, deoarece pârâtul nu a formulat la timp rezerva întemeiată pe convenția arbitrală. |
| Invocă excepția după primul termen relevant | Excepția poate fi considerată tardivă, cu consecința păstrării cauzei de către instanță. |
| Nu se prezintă, dar este legal citat | Trebuie verificată procedura aplicabilă și momentul până la care convenția putea fi invocată. Absența nu înlătură automat efectele convenției, dar nici nu obligă instanța să o invoce din oficiu în locul pârâtului. |
Excepția de arbitraj și verificarea instanței
Instanța judecătorească sesizată nu trebuie să soluționeze fondul înainte de a verifica existența și efectele convenției arbitrale, dacă aceasta este invocată în timp util.
Verificarea poate privi forma convenției, consimțământul, obiectul, arbitrabilitatea, întinderea clauzei și posibilitatea efectivă de constituire a tribunalului.
Instanța nu poate păstra cauza numai pentru că pârâtul preferă judecata statală.
Dacă există o convenție arbitrală valabilă și operantă, iar excepția este invocată la timp, competența instanței este exclusă pentru litigiul acoperit de convenție.
În același timp, instanța nu este obligată să decline cauza atunci când constată că respectiva convenție este nulă sau inoperantă.
Verificarea este una reală, nu pur formală.
O simplă existență materială a unei clauze nu este suficientă pentru excluderea jurisdicției statale.
Raportul cu competența tribunalului arbitral
După constituirea sa, tribunalul arbitral își verifică propria competență.
Potrivit art. 579 din Codul de procedură civilă, această verificare are loc la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită.
Tribunalul analizează existența, validitatea și întinderea convenției arbitrale, precum și dacă litigiul dedus judecății intră în limitele acesteia.
Dacă se declară competent, consemnează soluția într-o încheiere.
Această încheiere poate fi desființată numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, potrivit art. 608.
Dacă tribunalul arbitral se declară necompetent, își declină competența printr-o hotărâre împotriva căreia nu poate fi formulată acțiunea în anulare prevăzută de art. 608.
În materia arbitrajului internațional, art. 1119 consacră expres dreptul tribunalului arbitral de a decide asupra propriei competențe.
Excepția de necompetență trebuie ridicată înaintea oricărei apărări pe fond.
Controlul ulterior prin acțiunea în anulare
Dacă tribunalul arbitral soluționează cauza fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante, hotărârea poate fi desființată prin acțiune în anulare, în condițiile art. 608 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.
Acțiunea în anulare poate avea ca obiect și situația în care tribunalul arbitral nu a fost constituit potrivit convenției arbitrale sau când tribunalul a depășit limitele investirii sale. Instanța de anulare exercită un control de legalitate în limitele motivelor prevăzute de lege și nu rejudecă, ca regulă, fondul litigiului.
| Moment | Problemă | Remediu |
|---|---|---|
| Înaintea arbitrajului | Instanța judecătorească este sesizată, iar pârâtul invocă existența convenției. | Excepția de arbitraj și verificarea instanței potrivit art. 554 sau art. 1069. |
| La primul termen arbitral | O parte contestă competența tribunalului. | Tribunalul arbitral verifică propria competență potrivit art. 579 sau art. 1119. |
| După declararea competenței | Tribunalul continuă procedura și soluționează fondul. | Obiecția poate fi examinată ulterior prin acțiune în anulare, în limitele art. 608. |
| După pronunțarea hotărârii | Hotărârea a fost pronunțată fără convenție sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante. | Acțiune în anulare la curtea de apel competentă. |
Invocarea tardivă a nulității convenției
Nulitatea sau necompetența nu trebuie confundată cu posibilitatea nelimitată de a invoca orice neregularitate în orice moment.
Art. 592 din Codul de procedură civilă impune ca excepțiile privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului și limitele însărcinării arbitrilor să fie ridicate cel mai târziu la primul termen la care partea a fost legal citată, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.
Decăderea se referă la neregularitățile care trebuiau invocate în termenul procedural.
Ea nu transformă o convenție inexistentă într-o convenție valabilă și nu poate înlătura normele imperative privind arbitrabilitatea.
Întinderea efectului decăderii trebuie analizată în funcție de natura concretă a neregularității și de motivul de anulare invocat.
Prin Decizia nr. 641/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut caracterul tardiv al invocării unor critici privind validitatea clauzei compromisorii, întrucât acestea nu fuseseră formulate la primul termen procedural relevant.
Decizia confirmă importanța conduitei diligente a părții în procedura arbitrală.
Exemple practice
Clauză ad-hoc fără mecanism de numire
Contractul prevede că orice litigiu va fi soluționat prin arbitraj ad-hoc, dar nu indică arbitrii și nu stabilește modalitatea de desemnare a acestora.
Dacă pârâtul sesizează instanța și invocă lipsa convenției arbitrale, instanța poate reține că cerința legală privind modalitatea de numire nu este îndeplinită și poate păstra cauza.
Instituție indicată greșit, dar identificabilă
Contractul menționează o instituție printr-o denumire incompletă, dar indică regulamentul oficial, sediul și mecanismul procedural caracteristice unei singure instituții.
În acest caz, eroarea de redactare nu conduce automat la inoperanță. Instanța poate interpreta clauza în ansamblu și poate identifica instituția aleasă.
Instituții și regulamente contradictorii
Clauza indică într-un paragraf o instituție arbitrală, iar într-o anexă un regulament aparținând unei alte instituții.
Dacă documentele privind prevalența nu permit stabilirea voinței comune, clauza poate fi considerată inoperantă. Instanța nu poate alege discreționar între cele două instituții.
Apărări pe fond fără invocarea arbitrajului
Pârâtul depune întâmpinare prin care contestă existența datoriei, cuantumul pretențiilor și temeinicia cererii, fără să invoce convenția arbitrală.
Invocarea ulterioară a clauzei poate fi tardivă, iar instanța poate păstra cauza potrivit art. 554 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă.
Refuzul pârâtului de a desemna arbitrul
Clauza stabilește că fiecare parte desemnează câte un arbitru, iar cei doi arbitri desemnează supraarbitrul.
Pârâtul refuză să își desemneze arbitrul, deși a primit cererea de arbitrare și termenul contractual a expirat.
Înainte ca instanța să păstreze cauza, trebuie verificat dacă regulamentul sau legea oferă un mecanism subsidiar de desemnare.
Dacă tribunalul nu poate fi constituit din cauza refuzului vădit imputabil pârâtului, poate deveni incidentă excepția prevăzută de art. 554.
Verificări practice înainte de invocarea excepției
| Verificare | Întrebarea relevantă |
|---|---|
| Documentul | Unde este cuprinsă convenția: contract, anexă, comandă, condiții generale sau act adițional? |
| Consimțământul | Au semnat convenția toate părțile chemate în arbitraj? |
| Reprezentarea | Semnatarul avea putere de reprezentare și autoritate pentru acceptarea arbitrajului? |
| Forma | Este îndeplinită forma scrisă sau, pentru imobile, forma autentică notarială? |
| Instituția | Instituția arbitrală este identificabilă și poate administra cauza? |
| Regulamentul | Regulamentul indicat este cel al instituției alese și este aplicabil în versiunea relevantă? |
| Arbitrajul ad-hoc | Clauza indică modalitatea de numire a arbitrilor și soluția pentru lipsa de cooperare? |
| Obiectul | Litigiul concret este acoperit de clauză și este arbitrabil? |
| Termenul procedural | Excepția de arbitraj este invocată înainte de apărările pe fond și până la primul termen relevant? |
| Constituirea tribunalului | Imposibilitatea constituirii este reală și imputabilă pârâtului în arbitraj? |
Concluzie
Instanța judecătorească rămâne competentă atunci când convenția arbitrală este nulă, inoperantă sau caducă, când nu există un acord valabil de a recurge la arbitraj, când tribunalul arbitral nu poate fi constituit din motive vădit imputabile pârâtului ori când pârâtul nu invocă excepția de arbitraj în termenul procedural aplicabil.
Nulitatea privește condițiile de validitate ale convenției.
Caracterul inoperant privește imposibilitatea convenției de a produce efecte în litigiul concret.
Refuzul sau pasivitatea pârâtului în procedura de constituire a tribunalului reprezintă o problemă distinctă, care poate justifica păstrarea cauzei de către instanță numai dacă imposibilitatea constituirii este reală și vădit imputabilă acestuia.
Existența unei clauze arbitrale nu este suficientă. Instanța verifică dacă acordul este valabil, dacă litigiul este arbitrabil, dacă obiectul clauzei acoperă disputa, dacă tribunalul poate fi constituit și dacă pârâtul a invocat excepția la timp.
În paralel, tribunalul arbitral își verifică propria competență și poate soluționa obiecțiile privind existența, validitatea sau întinderea convenției.
Dacă se declară competent și pronunță hotărârea, controlul judiciar se exercită, în limitele legii, prin acțiunea în anulare.
Temeiuri principale: Codul de procedură civilă, art. 541, art. 542, art. 548-550, art. 553-554, art. 579, art. 592, art. 608, art. 617, art. 621, art. 1069 și art. 1119.