Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă, cuprinsă între art. 541 și art. 621, reglementează arbitrajul. Arbitrajul este o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor, prin care părțile aleg ca disputa lor să fie soluționată de unul sau mai mulți arbitri, în locul instanței judecătorești.
Arbitrajul are caracter privat, însă hotărârea pronunțată de tribunalul arbitral este obligatorie pentru părți și poate fi executată silit, în condițiile legii, asemenea unei hotărâri judecătorești.
Ce reglementează art. 541-621 din Codul de procedură civilă?
Dispozițiile sunt organizate în șapte titluri. Ele stabilesc când poate fi folosit arbitrajul, cum se încheie convenția arbitrală, cum se formează tribunalul arbitral, care sunt regulile procedurii, cum se pronunță și se contestă hotărârea arbitrală, precum și cum poate fi executată aceasta.
Dispoziții generale - art. 541-547
Potrivit art. 541, arbitrajul este o jurisdicție alternativă cu caracter privat. Aceasta înseamnă că litigiul nu este soluționat de o instanță judecătorească a statului, ci de un tribunal arbitral ales sau desemnat potrivit înțelegerii dintre părți.
Părțile și tribunalul arbitral pot stabili reguli de procedură diferite de cele aplicabile în procesul civil obișnuit. Libertatea de a stabili aceste reguli nu este însă nelimitată. Ele trebuie să respecte ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii.
Arbitrajul poate fi ales, în principiu, de persoanele care au capacitate deplină de exercițiu și care pot dispune liber de drepturile aflate în litigiu. Nu pot fi supuse arbitrajului litigiile referitoare la starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie și alte drepturi asupra cărora părțile nu pot dispune în mod liber.
Statul și autoritățile publice pot încheia convenții arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau printr-o convenție internațională. Pentru persoanele juridice de drept public care desfășoară și activități economice, posibilitatea de a recurge la arbitraj poate fi limitată prin lege ori prin actul de înființare sau de organizare.
Organizarea arbitrajului poate fi făcută direct de părți, de o instituție permanentă de arbitraj, de o altă entitate sau de o persoană fizică. În toate cazurile, soluționarea litigiului revine unuia sau mai multor arbitri.
Atunci când apar dificultăți în constituirea tribunalului arbitral sau în desfășurarea arbitrajului, partea interesată se poate adresa tribunalului judiciar de la locul arbitrajului. Acesta poate interveni, de exemplu, pentru desemnarea unui arbitru, pentru soluționarea unei recuzări sau pentru administrarea unor probe care necesită concursul instanței.
Convenția arbitrală - art. 548-554
Convenția arbitrală este acordul prin care părțile stabilesc că un anumit litigiu sau anumite litigii viitoare vor fi soluționate prin arbitraj. Ea trebuie încheiată în scris, sub sancțiunea nulității. Cerința formei scrise poate fi îndeplinită și prin schimb de corespondență sau prin schimb de acte procedurale.
Există două forme principale ale convenției arbitrale.
Clauza compromisorie
Clauza compromisorie este inserată, de regulă, într-un contract înainte ca litigiul să apară. Prin această clauză, părțile convin că eventualele neînțelegeri care vor apărea din contract sau în legătură cu acesta vor fi soluționate prin arbitraj.
Clauza trebuie să indice modalitatea de numire a arbitrilor. Dacă părțile aleg un arbitraj instituționalizat, este suficientă indicarea instituției sau a regulamentului acesteia.
Clauza compromisorie este independentă de contractul principal. Prin urmare, faptul că una dintre părți susține că acel contract este nevalabil nu conduce automat și la nevalabilitatea clauzei arbitrale. În caz de îndoială, clauza se interpretează, de regulă, în sensul că acoperă toate neînțelegerile care derivă din contractul sau raportul juridic menționat.
Compromisul
Compromisul este convenția încheiată după apariția litigiului. Prin acesta, părțile stabilesc că disputa deja existentă va fi soluționată de arbitraj. Compromisul trebuie să precizeze obiectul litigiului și, în cazul arbitrajului ad-hoc, numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora.
Compromisul poate fi încheiat chiar dacă litigiul se află deja pe rolul unei instanțe judecătorești. În această situație, părțile aleg să renunțe la soluționarea litigiului de către instanța sesizată și să îl trimită spre soluționare tribunalului arbitral, în condițiile legii.
Efectul convenției arbitrale
Încheierea unei convenții arbitrale exclude competența instanțelor judecătorești pentru litigiul vizat. Așadar, dacă există o convenție arbitrală valabilă și aplicabilă, disputa trebuie soluționată prin arbitraj, nu printr-un proces obișnuit în fața instanței.
Convenția trebuie redactată cu atenție. Este util să fie precizate instituția arbitrală, locul arbitrajului, numărul arbitrilor, modalitatea de desemnare a acestora, regulile de procedură, limba procedurii și modul de repartizare a cheltuielilor.
În cazul litigiilor privind transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui alt drept real asupra unui bun imobil, convenția arbitrală trebuie încheiată în formă autentică notarială, sub sancțiunea nulității absolute.
Tribunalul arbitral - art. 555-570
Tribunalul arbitral nu este o instanță judecătorească a statului. El este format din arbitrul unic sau din arbitrii desemnați să soluționeze litigiul și să pronunțe o hotărâre definitivă și obligatorie pentru părți.
Poate fi arbitru orice persoană fizică ce are capacitate deplină de exercițiu. Părțile pot conveni ca litigiul să fie judecat de un singur arbitru sau de mai mulți arbitri. Atunci când sunt mai mulți, numărul acestora trebuie să fie impar. Dacă părțile nu au stabilit numărul arbitrilor, litigiul va fi soluționat, în principiu, de trei arbitri.
În cazul unui tribunal format din trei arbitri, fiecare parte desemnează câte un arbitru, iar cei doi arbitri desemnați aleg supraarbitrul. Dacă una dintre părți nu își desemnează arbitrul sau dacă cei doi arbitri nu ajung la un acord asupra supraarbitrului, partea interesată poate cere tribunalului judiciar competent să facă desemnarea.
Legea interzice clauzele care acordă uneia dintre părți un avantaj nejustificat în desemnarea arbitrilor, de exemplu dreptul de a numi mai mulți arbitri decât cealaltă parte.
Arbitrul trebuie să accepte în scris însărcinarea și să comunice acceptarea părților. El trebuie să fie independent și imparțial. Arbitrul poate fi recuzat atunci când există împrejurări care pun la îndoială imparțialitatea sa, când nu îndeplinește condițiile stabilite de părți sau când are legături relevante cu una dintre părți ori cu litigiul.
Cererea de recuzare trebuie formulată, de regulă, în termen de 10 zile de la data la care partea a cunoscut numirea arbitrului sau cauza de recuzare. Cererea este soluționată de tribunalul judiciar competent.
Tribunalul arbitral se consideră constituit la data acceptării însărcinării de către arbitrul unic sau, după caz, la data ultimei acceptări de către unul dintre arbitri ori de către supraarbitru.
Dacă părțile nu au stabilit un alt termen, tribunalul arbitral trebuie să pronunțe hotărârea în cel mult șase luni de la constituirea sa. Termenul poate fi prelungit în condițiile prevăzute de lege. Dacă termenul expiră și cel puțin una dintre părți invocă în timp util caducitatea arbitrajului, procedura poate înceta fără soluționarea fondului, cu excepția cazului în care părțile renunță expres la acest efect.
Locul arbitrajului este stabilit de părți. Dacă acestea nu au prevăzut nimic, locul este stabilit de tribunalul arbitral.
Procedura arbitrală - art. 571-607
Începerea procedurii
Procedura arbitrală începe prin cererea de arbitrare depusă de reclamant. Cererea trebuie să identifice părțile, să indice convenția arbitrală, obiectul și valoarea pretențiilor, motivele de fapt și de drept, probele propuse, componența tribunalului arbitral și să fie semnată.
Cererea și înscrisurile anexate trebuie comunicate pârâtului și arbitrilor. Pârâtul trebuie să depună întâmpinarea, de regulă, în termen de 30 de zile de la primirea cererii de arbitrare. În întâmpinare sunt prezentate apărările, excepțiile și probele pârâtului.
Excepțiile și mijloacele de apărare care nu au fost invocate la timp pot fi pierdute prin decădere. În principiu, neregularitățile privind convenția arbitrală, constituirea tribunalului sau desfășurarea procedurii trebuie invocate cel târziu la primul termen la care partea a fost legal citată.
Pârâtul poate formula și o cerere reconvențională, dacă are pretenții împotriva reclamantului care derivă din același raport juridic. Cererea reconvențională trebuie introdusă în termenul pentru întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care pârâtul a fost legal citat.
Regulile procedurii și garanțiile părților
Părțile pot stabili regulile de procedură direct în convenția arbitrală sau pot face trimitere la regulamentul unei instituții arbitrale. Ele pot, de asemenea, să îi împuternicească pe arbitri să stabilească regulile aplicabile.
Indiferent de regulile alese, procedura trebuie să respecte egalitatea părților și dreptul fiecărei părți de a fi ascultată. Fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea reală de a-și prezenta susținerile, apărările și probele și de a răspunde argumentelor celeilalte părți.
Comunicările se fac, în principal, prin mijloace care permit dovedirea transmiterii și a primirii. Citația trebuie comunicată astfel încât între data primirii și termenul de dezbatere să existe cel puțin 15 zile.
Neprezentarea unei părți legal citate nu împiedică soluționarea litigiului. Totuși, partea care are motive temeinice pentru lipsă poate cere amânarea, în termenul și condițiile prevăzute de lege.
Procedura arbitrală poate avea loc într-o limbă stabilită de părți. Dacă nu există o înțelegere, se aplică regulile legale privind limba procedurii, iar partea care nu cunoaște limba dezbaterilor poate solicita un traducător, pe cheltuiala sa.
Competența tribunalului arbitral
Tribunalul arbitral își verifică propria competență. Aceasta înseamnă că poate analiza dacă există o convenție arbitrală valabilă, dacă litigiul intră în limitele acesteia și dacă tribunalul a fost constituit corespunzător.
La primul termen cu procedura legal îndeplinită, tribunalul arbitral verifică dacă este competent să soluționeze litigiul. Dacă se declară competent, această soluție poate fi contestată, în principiu, odată cu hotărârea arbitrală, prin acțiune în anulare.
Probele și măsurile provizorii
Fiecare parte trebuie să dovedească faptele pe care își întemeiază pretențiile sau apărările. Tribunalul arbitral poate administra înscrisuri, martori, expertize, interogatorii și orice alte probe prevăzute de lege.
Probele trebuie propuse, de regulă, prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare. Tribunalul arbitral decide dacă probele sunt utile, pertinente și concludente și poate stabili termene-limită pentru administrarea lor.
Arbitrii nu pot aplica direct măsuri de constrângere martorilor sau experților. Atunci când este necesar concursul instanței judecătorești, partea interesată sau tribunalul arbitral se poate adresa tribunalului competent.
Înainte sau în timpul arbitrajului pot fi solicitate măsuri asigurătorii ori provizorii. De exemplu, poate fi necesară conservarea unui bun sau constatarea urgentă a unei anumite situații de fapt. Tribunalul arbitral poate dispune asemenea măsuri, iar pentru executarea lor împotriva voinței unei părți poate fi necesară intervenția instanței judecătorești.
Deliberarea și hotărârea arbitrală
Înainte de pronunțare, arbitrii deliberează în secret. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor. Ea trebuie redactată în scris, datată, motivată și semnată de arbitri.
Hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă, între altele, componența tribunalului arbitral, locul și data pronunțării, identificarea părților, convenția arbitrală, obiectul litigiului, susținerile părților, motivele de fapt și de drept, precum și soluția propriu-zisă, denumită dispozitiv.
Cu acordul expres al părților, tribunalul arbitral poate soluționa litigiul în echitate. În acest caz, arbitrii nu se limitează la aplicarea strictă a normelor de drept, ci soluționează cauza potrivit criteriilor de echitate acceptate de părți.
Hotărârea trebuie comunicată părților în cel mult o lună de la pronunțare. Din momentul comunicării, ea este definitivă și obligatorie pentru părți.
În termen de 10 zile de la primirea hotărârii, partea poate solicita lămurirea dispozitivului, completarea hotărârii dacă tribunalul a omis să soluționeze un capăt de cerere sau îndreptarea unor greșeli materiale ori de calcul. Aceste remedii nu permit schimbarea fondului soluției.
În materia transferului dreptului de proprietate sau a constituirii unui drept real asupra unui imobil există reguli speciale. Pentru înscrierea efectelor în cartea funciară trebuie parcurse verificările și formalitățile prevăzute de lege, inclusiv prin intermediul instanței sau al notarului public, după caz.
Cheltuielile arbitrale
Cheltuielile arbitrale pot include onorariile arbitrilor, taxele de organizare, costurile administrării probelor, cheltuielile pentru experți și martori, precum și cheltuielile de deplasare.
Părțile pot conveni modul de repartizare a acestor cheltuieli. Dacă nu există o asemenea înțelegere, cheltuielile sunt suportate, în principiu, de partea care pierde litigiul, integral atunci când cererea este admisă în totalitate sau proporțional cu pretențiile admise atunci când cererea este admisă numai în parte.
Acțiunea în anulare - art. 608-613
Acțiunea în anulare este principala modalitate prin care o hotărâre arbitrală poate fi desființată. Ea nu reprezintă un apel obișnuit și nu permite, ca regulă, rejudecarea liberă a întregului litigiu.
Prin acțiunea în anulare se verifică dacă arbitrajul s-a desfășurat cu respectarea condițiilor esențiale prevăzute de lege și de convenția arbitrală. Printre motivele care pot fi invocate se numără lipsa unei convenții arbitrale valabile, faptul că litigiul nu putea fi soluționat prin arbitraj, constituirea nelegală a tribunalului arbitral, încălcarea dreptului la apărare, depășirea limitelor învestirii, pronunțarea hotărârii după expirarea termenului arbitrajului sau încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii.
Poate fi invocat și faptul că hotărârea nu cuprinde elementele esențiale, precum motivarea, dispozitivul, data și locul pronunțării sau semnăturile arbitrilor.
Neregularitățile care nu au fost invocate la timp în cadrul arbitrajului nu mai pot fi, de regulă, invocate ulterior prin acțiunea în anulare. De asemenea, pentru dovedirea motivelor de anulare pot fi depuse, în principiu, numai înscrisuri noi.
Părțile nu pot renunța anticipat, prin convenția arbitrală, la dreptul de a introduce acțiunea în anulare. Renunțarea poate avea loc numai după pronunțarea hotărârii arbitrale.
Acțiunea în anulare se introduce la curtea de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, în termen de o lună de la comunicarea hotărârii arbitrale. Dacă a fost formulată o cerere de lămurire, completare sau îndreptare, termenul curge de la comunicarea hotărârii sau a încheierii prin care cererea a fost soluționată.
Introducerea acțiunii în anulare nu suspendă automat executarea hotărârii arbitrale. Curtea de apel poate dispune suspendarea executării, în condițiile legii, la cererea părții interesate.
Dacă admite acțiunea în anulare, curtea de apel poate trimite cauza spre judecare instanței competente, poate trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau poate soluționa fondul, în limitele stabilite de lege și de convenția arbitrală. Hotărârea curții de apel este supusă recursului în condițiile Codului de procedură civilă.
Executarea hotărârii arbitrale - art. 614-615
Prima modalitate de executare este executarea de bunăvoie. Partea obligată trebuie să respecte hotărârea de îndată sau în termenul indicat în cuprinsul acesteia.
Dacă obligația nu este executată voluntar, hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu. Ea poate fi pusă în executare silită întocmai ca o hotărâre judecătorească, prin procedura de executare silită prevăzută de lege.
Prin urmare, partea câștigătoare nu trebuie să înceapă un nou proces pentru a obține o hotărâre asupra aceleiași obligații. Ea poate solicita executarea silită, cu respectarea condițiilor procedurale aplicabile și a competenței executorului judecătoresc.
În cazul hotărârilor arbitrale referitoare la anumite drepturi reale asupra imobilelor, trebuie avute în vedere și formalitățile speciale privind verificarea actului, plata impozitelor și înscrierea în cartea funciară.
Arbitrajul instituționalizat - art. 616-621
Arbitrajul instituționalizat este organizat permanent în cadrul unei organizații sau instituții, pe baza unui regulament propriu. Instituția organizează procedura și asigură cadrul administrativ necesar, însă tribunalul arbitral rămâne autonom în exercitarea atribuțiilor sale.
Părțile pot indica, în convenția arbitrală, instituția arbitrală competentă să soluționeze litigiile dintre ele. Prin alegerea unei anumite instituții, părțile aleg, de regulă, și aplicarea regulamentului acesteia.
Dacă există o contradicție între convenția arbitrală și regulamentul instituției, prevalează convenția arbitrală. Regulile instituției trebuie să garanteze dreptul la apărare și caracterul contradictoriu al dezbaterilor.
Instituția arbitrală poate întocmi liste de persoane care pot fi desemnate arbitri sau supraarbitri, însă aceste liste nu sunt obligatorii, cu excepția situațiilor în care părțile sau regulamentul aplicabil prevăd altfel.
Taxele de organizare, onorariile arbitrilor și celelalte cheltuieli se stabilesc și se plătesc potrivit regulamentului instituției arbitrale.
Dacă instituția indicată în convenția arbitrală refuză să organizeze arbitrajul, convenția arbitrală nu devine nevalabilă. Litigiul poate fi soluționat potrivit regulilor generale ale Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă.
În acest context, este important ca alegerea instituției arbitrale să fie făcută cu atenție. În jurisprudența obligatorie pentru interpretarea unitară a legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că entitățile supuse reglementării asociațiilor și fundațiilor pot organiza activități specifice arbitrajului instituționalizat numai dacă sunt autorizate de legiuitor să exercite o astfel de activitate.
Ce trebuie reținut?
Arbitrajul se bazează pe acordul părților. Fără o convenție arbitrală valabilă, un tribunal arbitral nu poate soluționa în mod legitim litigiul.
Convenția arbitrală trebuie să fie încheiată în forma cerută de lege și să stabilească suficient de clar litigiile supuse arbitrajului și modul de constituire a tribunalului arbitral.
Procedura este mai flexibilă decât procesul civil obișnuit, însă nu poate elimina garanțiile fundamentale ale unei judecăți corecte: egalitatea părților, dreptul la apărare, contradictorialitatea, independența și imparțialitatea arbitrilor.
Hotărârea arbitrală comunicată părților este definitivă și obligatorie. Ea poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru motivele limitativ prevăzute de lege, iar termenul general pentru exercitarea acestei acțiuni este de o lună.
Dacă partea obligată nu execută voluntar hotărârea, aceasta poate fi executată silit, deoarece are valoarea unui titlu executoriu.
Notă: Prezentarea are caracter informativ și are la bază forma consolidată a Codului de procedură civilă disponibilă pe Portalul Legislativ la data de 20 august 2026. Pentru aplicarea la un contract sau la un litigiu concret trebuie verificată convenția arbitrală, regulamentul instituției arbitrale, natura drepturilor litigioase și termenele procedurale aplicabile.