Poate arbitrul soluționa ordonanța de plată, evacuarea, măsurile provizorii sau alte proceduri rezervate instanțelor?
Încheierea unei convenții arbitrale nu transferă automat tribunalului arbitral toate atribuțiile pe care legea le conferă instanțelor judecătorești.
Convenția arbitrală stabilește competența tribunalului arbitral asupra unui anumit litigiu, însă procedura prin care acesta poate fi soluționat trebuie să fie compatibilă cu natura arbitrajului, cu limitele investirii și cu dispozițiile imperative ale legii.
Distincția esențială este cea dintre pretenția dedusă judecății și procedura specială prin care aceasta este valorificată.
O pretenție patrimonială poate fi, în principiu, arbitrabilă, dar procedura specială prevăzută de Codul de procedură civilă poate fi rezervată instanței judecătorești.
Într-o asemenea situație, tribunalul arbitral poate soluționa litigiul pe calea arbitrajului, dacă există o convenție arbitrală valabilă, însă nu poate reproduce procedura judiciară specială și nici nu poate exercita atribuțiile de autoritate publică pe care legea le atribuie exclusiv instanței.
Arbitrajul nu înseamnă transferul integral al competenței instanței
Potrivit art. 541 din Codul de procedură civilă, arbitrajul este o jurisdicție alternativă cu caracter privat.
Părțile și tribunalul arbitral pot stabili reguli derogatorii de la dreptul comun, însă numai în măsura în care acestea nu contravin ordinii publice și dispozițiilor imperative ale legii.
Art. 542 permite persoanelor cu capacitate deplină de exercițiu să convină soluționarea prin arbitraj a litigiilor dintre ele, cu excluderea materiilor și a drepturilor asupra cărora părțile nu pot dispune.
Rezultă că analiza competenței arbitrale presupune verificarea cumulativă a existenței convenției arbitrale, a valabilității acesteia, a caracterului arbitrabil al litigiului și a întinderii investirii tribunalului arbitral.
Convenția arbitrală produce efectul prevăzut de art. 553 din Codul de procedură civilă numai pentru litigiul care face obiectul ei.
Ea nu transformă tribunalul arbitral într-o instanță judecătorească generală și nu îi conferă competența de a soluționa cereri sau incidente care, prin natura lor, sunt rezervate unei autorități judiciare.
Prin urmare, simpla existență a unei clauze arbitrale referitoare la un contract nu este suficientă pentru a concluziona că orice cerere formulată în legătură cu acel contract poate fi soluționată arbitral în orice formă procedurală.
Trebuie identificat obiectul real al cererii și trebuie verificat dacă legea permite soluționarea acelui litigiu prin arbitraj.
Diferența dintre pretenția arbitrală și procedura specială
În cazul unei obligații de plată, de exemplu, trebuie făcută distincția între dreptul creditorului de a solicita plata unei sume și procedura ordonanței de plată.
Dreptul la plată poate constitui obiectul unui litigiu arbitral, dacă este patrimonial și este acoperit de convenția arbitrală.
Procedura specială a ordonanței de plată, însă, este o procedură judiciară reglementată de Codul de procedură civilă.
Aceeași distincție este relevantă în cazul evacuării.
Dreptul locatorului de a solicita încetarea contractului și restituirea imobilului poate fi analizat de tribunalul arbitral, dacă părțile au convenit arbitrajul.
Procedura specială a evacuării, cu termenele, actele procedurale și efectele sale specifice, nu poate fi aplicată automat de tribunalul arbitral.
În materia măsurilor provizorii, problema este diferită.
Arbitrajul poate permite tribunalului arbitral să dispună anumite măsuri provizorii sau conservatorii, dar aceasta nu înseamnă că arbitrul poate exercita toate atribuțiile instanței și nici că măsura arbitrală poate fi executată direct, fără concursul organelor judiciare și al executorului judecătoresc.
| Obiectul analizei | Întrebarea relevantă |
|---|---|
| Pretenția materială | Este vorba despre un drept patrimonial asupra căruia părțile pot dispune? |
| Convenția arbitrală | Au acceptat părțile, în forma cerută de lege, ca litigiul să fie soluționat prin arbitraj? |
| Procedura folosită | Este procedura compatibilă cu arbitrajul sau este rezervată instanței judecătorești? |
| Puterea de constrângere | Tribunalul arbitral poate dispune măsura sau este necesar concursul instanței și al executorului judecătoresc? |
| Efectele față de terți | Hotărârea urmează să producă efecte numai între părți sau afectează persoane care nu au acceptat arbitrajul? |
Ordonanța de plată și arbitrajul
Ordonanța de plată este o procedură specială, simplificată și urgentă, destinată valorificării anumitor creanțe bănești în condițiile stabilite de Codul de procedură civilă.
Ea presupune o procedură judiciară proprie, întemeiată în principal pe înscrisurile depuse de creditor și pe poziția procesuală a debitorului.
Tribunalul arbitral nu poate pronunța o ordonanță de plată în sensul procedurii speciale prevăzute de Codul de procedură civilă.
Lipsa unei asemenea competențe nu înseamnă însă că orice pretenție având ca obiect plata unei sume este exclusă de la arbitraj.
Dacă există o convenție arbitrală valabilă, creditorul poate solicita tribunalului arbitral obligarea debitorului la plata sumei datorate, împreună cu dobânzile, penalitățile și cheltuielile aferente, în condițiile procedurii arbitrale.
Soluția va fi cuprinsă într-o hotărâre arbitrală, iar nu într-o ordonanță de plată.
Diferența este importantă sub aspect procedural.
Tribunalul arbitral nu poate prelua termenele, condițiile de admisibilitate și efectele specifice ale procedurii ordonanței de plată și nu poate folosi denumirea acestei proceduri pentru a obține efectele sale speciale.
| Situație | Soluție juridică |
|---|---|
| Contractul conține convenție arbitrală, iar creditorul solicită plata unei creanțe | Creanța poate fi dedusă arbitrajului, dacă este patrimonială și arbitrabilă. |
| Creditorul solicită expres emiterea unei ordonanțe de plată arbitrale | Tribunalul arbitral nu poate aplica procedura judiciară specială a ordonanței de plată. |
| Creanța este contestată și necesită administrarea unui probatoriu complex | Litigiul poate fi soluționat arbitral în procedura obișnuită, dacă există convenție arbitrală. |
| Nu există convenție arbitrală | Tribunalul arbitral nu poate dobândi competență numai prin formularea unei cereri de arbitrare. |
Prin urmare, incompatibilitatea privește procedura specială a ordonanței de plată, nu neapărat pretenția materială care ar fi putut fi valorificată prin această procedură. Un creditor care a ales arbitrajul trebuie să formuleze o cerere arbitrală având ca obiect obligarea la plată, nu o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată.
Evacuarea și obligația de restituire a imobilului
Procedura evacuării are ca obiect eliberarea unui imobil ocupat fără drept sau a cărui folosință nu mai este justificată.
Ea cuprinde reguli speciale privind notificarea, competența, termenele, judecata și executarea hotărârii.
Tribunalul arbitral nu poate aplica automat procedura specială a evacuării prevăzută de Codul de procedură civilă.
Nu poate transforma cererea arbitrală într-o cerere de evacuare în sens procedural și nu poate extinde efectele convenției arbitrale asupra unor ocupanți sau terți care nu au acceptat arbitrajul.
Cu toate acestea, litigiul contractual aflat la originea evacuării poate fi arbitrabil.
Într-un contract de locațiune care conține o convenție arbitrală, tribunalul arbitral poate fi competent să analizeze încetarea sau rezilierea contractului, neexecutarea obligațiilor de către locatar, plata chiriei, despăgubirile și obligația contractuală de restituire a imobilului.
În această ipoteză, dispozitivul hotărârii arbitrale trebuie redactat cu atenție.
Tribunalul arbitral poate dispune, între părțile convenției, executarea obligației de predare și restituire a imobilului, însă această măsură nu trebuie confundată cu aplicarea procedurii judiciare speciale a evacuării.
Problema devine mai complexă atunci când imobilul este ocupat de persoane care nu sunt parte la contract sau care nu au acceptat convenția arbitrală.
Hotărârea arbitrală nu poate produce, ca regulă, efecte obligatorii față de acești terți.
În asemenea situații, procedura judiciară de evacuare și concursul forței publice pot deveni necesare.
De asemenea, trebuie verificată natura exactă a cererii.
O solicitare privind plata chiriei, rezilierea contractului sau predarea bunului între locator și locatar poate avea un caracter contractual.
O cerere formulată împotriva oricărei persoane care ocupă imobilul, indiferent de existența unui raport contractual cu reclamantul, poate avea o structură procedurală diferită și nu poate fi atrasă automat în arbitraj.
Măsurile provizorii în arbitraj
În materia măsurilor provizorii, răspunsul nu este unul absolut.
Nu toate măsurile provizorii sunt incompatibile cu arbitrajul, dar nici tribunalul arbitral nu poate exercita nelimitat atribuțiile instanței judecătorești.
În cursul arbitrajului, tribunalul arbitral poate dispune, în condițiile legii și ale convenției arbitrale, măsuri provizorii sau conservatorii necesare pentru protejarea dreptului dedus judecății ori pentru prevenirea unei pagube.
Aceste măsuri trebuie să fie legate de litigiul arbitral și să respecte limitele competenței tribunalului.
Tribunalul arbitral nu poate însă dispune măsuri care presupun, prin natura lor, exercitarea directă a forței publice sau intervenția asupra unor persoane care nu sunt supuse convenției arbitrale.
Pentru astfel de măsuri este necesar sprijinul instanței judecătorești, în condițiile art. 547 din Codul de procedură civilă.
Instanța poate interveni pentru înlăturarea piedicilor apărute în organizarea și desfășurarea arbitrajului și pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în cadrul procedurii arbitrale.
Această intervenție nu transformă litigiul într-un proces de drept comun și nu înlocuiește tribunalul arbitral în soluționarea fondului.
| Tipul măsurii | Posibilitatea tribunalului arbitral |
|---|---|
| Măsură provizorie legată direct de obiectul arbitrajului | Poate fi dispusă în condițiile legii, ale convenției și ale regulilor arbitrale aplicabile. |
| Măsură care necesită constrângerea unei persoane | Poate necesita concursul instanței judecătorești și al executorului judecătoresc. |
| Măsură îndreptată împotriva unui terț | Nu poate fi impusă automat în temeiul unei convenții la care terțul nu este parte. |
| Măsură solicitată înainte de constituirea tribunalului arbitral | Poate impune sesizarea instanței competente, în funcție de natura măsurii și de urgență. |
| Măsură care anticipează soluționarea fondului | Nu poate fi folosită pentru a substitui hotărârea asupra fondului sau pentru a depăși obiectul convenției. |
Ordonanța președințială și arbitrajul
Ordonanța președințială este o procedură specială judiciară, caracterizată prin vremelnicia măsurii, urgență și aparența dreptului.
Tribunalul arbitral nu poate pronunța o ordonanță președințială în sensul tehnic al Codului de procedură civilă, deoarece aceasta este o procedură specifică instanței judecătorești.
Într-un arbitraj aflat în curs, tribunalul arbitral poate dispune măsuri provizorii potrivit competenței sale, dacă sunt îndeplinite condițiile legale și dacă măsura este necesară pentru protejarea drepturilor aflate în litigiu.
Denumirea, temeiul și efectele acestei măsuri nu trebuie confundate cu ordonanța președințială.
Distincția nu este pur formală.
Ordonanța președințială poate beneficia de mecanisme procedurale și executive proprii, în timp ce măsura arbitrală se înscrie în limitele jurisdicției private și poate necesita sprijin judiciar pentru a fi pusă în executare sau pentru a produce efecte față de terți.
Procedurile de executare silită
Tribunalul arbitral poate pronunța o hotărâre arbitrală care constituie titlu executoriu, potrivit art. 615 din Codul de procedură civilă.
El nu poate însă efectua executarea silită și nu poate exercita atribuțiile executorului judecătoresc.
Executarea silită se realizează prin organele competente, potrivit regulilor aplicabile executării titlurilor executorii.
Eventualele contestații la executare, cererile privind încuviințarea executării și incidentele care țin de executarea silită aparțin instanței judecătorești, în condițiile legii.
Această separație trebuie păstrată și în redactarea hotărârii arbitrale.
Tribunalul arbitral poate stabili obligația debitorului de a plăti, de a preda un bun sau de a efectua o anumită prestație, însă nu poate prelua rolul instanței de executare și nu poate dispune el însuși actele materiale de constrângere.
Alte proceduri care nu pot fi transferate arbitrului
În afara ordonanței de plată și a procedurii evacuării, aceeași analiză se aplică procedurilor care implică exercitarea unei competențe exclusive a instanței sau protecția unor interese care depășesc raportul privat dintre părți.
Nu pot fi soluționate prin arbitraj cererile privind starea civilă, capacitatea persoanelor, relațiile de familie, dezbaterea succesorală și alte drepturi asupra cărora părțile nu pot dispune.
De asemenea, nu pot fi transferate tribunalului arbitral procedurile care aparțin în mod exclusiv jurisdicției instanțelor, cum sunt procedurile de insolvență, procedurile penale, anumite proceduri necontencioase și cererile care produc efecte constitutive sau opozabile erga omnes fără un temei legal special.
În materia drepturilor reale, arbitrajul poate fi limitat suplimentar de cerințele privind forma autentică a convenției arbitrale și de necesitatea îndeplinirii formalităților de publicitate.
O hotărâre arbitrală nu poate eluda cerințele de carte funciară, forma autentică sau efectele față de terți.
În materia societară, insolvenței, consumului, muncii și a altor domenii reglementate prin norme imperative, faptul că litigiul are o componentă patrimonială nu este suficient pentru a concluziona automat că orice procedură poate fi derulată în fața arbitrului.
Trebuie verificat dacă normele speciale permit derogarea de la competența instanței și dacă părțile pot dispune în mod valabil de dreptul dedus judecății.
Efectele utilizării unei proceduri incompatibile
Dacă tribunalul arbitral soluționează un litigiu fără să aibă competență asupra obiectului sau procedurii utilizate, hotărârea poate fi desființată prin acțiune în anulare.
Art. 608 alin. (1) din Codul de procedură civilă include între motivele de anulare situația în care litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului sau tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără convenție arbitrală ori în temeiul unei convenții nule sau inoperante.
Același risc există atunci când tribunalul arbitral depășește limitele investirii.
De exemplu, o convenție arbitrală privind executarea unui contract nu autorizează în mod automat tribunalul să soluționeze o cerere formulată împotriva unui terț, să dispună măsuri de executare silită sau să aplice o procedură specială rezervată instanței.
În anumite situații, problema nu va conduce la anularea întregii hotărâri, ci numai a soluției referitoare la capătul de cerere care depășește competența tribunalului arbitral.
Soluția depinde de legătura dintre capetele de cerere, de natura motivului de anulare și de posibilitatea separării dispozițiilor nelegale de restul hotărârii.
| Viciul procedurii arbitrale | Risc |
|---|---|
| Nu există convenție arbitrală | Hotărârea poate fi anulată pentru lipsa investirii tribunalului arbitral. |
| Litigiul nu este arbitrabil | Hotărârea poate fi desființată indiferent de acordul formal al părților. |
| Se aplică o procedură rezervată instanței | Hotărârea poate fi vulnerabilă pentru încălcarea normelor imperative sau depășirea competenței. |
| Sunt afectate drepturile unui terț | Hotărârea nu poate produce automat efecte obligatorii față de terț. |
| Se dispune direct o măsură de constrângere | Poate fi necesar concursul instanței și al executorului judecătoresc. |
Redactarea corectă a cererii arbitrale
Partea care sesizează tribunalul arbitral trebuie să formuleze obiectul cererii în termeni compatibili cu arbitrajul.
Nu este suficientă preluarea mecanică a unei cereri judiciare și înlocuirea instanței cu tribunalul arbitral.
În cazul unei creanțe bănești, cererea trebuie să urmărească obligarea la plată prin hotărâre arbitrală, nu emiterea unei ordonanțe de plată.
În cazul unui contract de locațiune, cererea poate viza rezilierea contractului, plata chiriei și a prejudiciului, precum și executarea obligației de restituire a imobilului, fără a pretinde aplicarea procedurii judiciare speciale a evacuării.
În cazul măsurilor provizorii, cererea trebuie să indice legătura dintre măsură și litigiul arbitral, caracterul urgent, riscul iminent și necesitatea protejării dreptului.
Dacă măsura presupune intervenția asupra unui terț sau folosirea constrângerii statale, trebuie analizată sesizarea instanței competente în temeiul dispozițiilor privind sprijinul acordat arbitrajului.
|
Obiectul cererii arbitrale va fi formulat prin raportare la pretenția patrimonială și la obligațiile contractuale deduse judecății. Nu se va solicita emiterea unei ordonanțe de plată arbitrale sau pronunțarea unei ordonanțe președințiale arbitrale în sensul procedurilor judiciare speciale. În materia locațiunii, cererea va putea viza, după caz, rezilierea contractului, plata chiriei, repararea prejudiciului și executarea obligației de restituire a imobilului, cu respectarea limitelor convenției arbitrale și fără extinderea efectelor asupra terților. Măsurile provizorii vor fi solicitate numai în legătură cu litigiul arbitral și vor fi adaptate competenței tribunalului arbitral, urmând ca instanța judecătorească să fie sesizată atunci când legea sau natura măsurii impune concursul acesteia. |
Concluzie
Tribunalul arbitral nu poate soluționa orice cerere numai pentru că aceasta are legătură cu un contract care conține o clauză arbitrală.
Trebuie făcută distincția dintre dreptul material pretins și procedura specială aleasă pentru valorificarea lui.
Ordonanța de plată nu poate fi pronunțată de tribunalul arbitral ca procedură judiciară specială.
Creanța bănească poate fi însă solicitată în arbitraj, printr-o cerere de obligare la plată și printr-o hotărâre arbitrală.
Evacuarea, în forma procedurii speciale reglementate de Codul de procedură civilă, nu poate fi transferată automat arbitrului.
Tribunalul arbitral poate soluționa, dacă este competent, litigiul contractual privind încetarea locațiunii și obligația de restituire a imobilului, însă nu poate extinde efectele hotărârii asupra terților care nu au consimțit la arbitraj.
Măsurile provizorii nu sunt în mod necesar incompatibile cu arbitrajul.
Tribunalul arbitral poate dispune măsuri legate de litigiul arbitral, în limitele competenței sale, însă măsurile care presupun constrângere, intervenția asupra terților sau concursul forței publice pot necesita sesizarea instanței judecătorești.
În toate cazurile, convenția arbitrală trebuie corelată cu obiectul cererii, cu natura procedurii și cu efectele urmărite.
Utilizarea unei proceduri rezervate instanței, soluționarea unui litigiu nearbitrabil sau depășirea limitelor convenției pot conduce la anularea hotărârii arbitrale în temeiul art. 608 din Codul de procedură civilă.
Temeiuri principale: Codul de procedură civilă, art. 541-554, dispozițiile privind judecata arbitrală, măsurile provizorii, sprijinul instanței, acțiunea în anulare și executarea hotărârii arbitrale, precum și dispozițiile referitoare la procedura ordonanței de plată și procedura evacuării.