Litigiile societare și intra-societare

Litigiile societare privesc raporturile dintre asociați sau acționari, dintre aceștia și societate ori dintre societate și membrii organelor sale de administrare. În această categorie intră atât litigii patrimoniale obișnuite, precum plata dividendelor sau răspunderea administratorilor, cât și litigii care pot modifica structura ori funcționarea societății, precum excluderea, retragerea sau dizolvarea.

Întrebarea dacă un litigiu societar poate fi soluționat prin arbitraj nu are un răspuns unic.

Trebuie analizate cumulativ obiectul concret al cererii, caracterul disponibil al dreptului, existența unei convenții arbitrale valabile, natura normei încălcate și efectele pe care hotărârea le poate produce față de societate, față de ceilalți asociați și față de terți.

Cadrul general al arbitrabilității

Potrivit art. 542 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu pot fi supuse arbitrajului litigiile privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie și drepturile asupra cărora părțile nu pot dispune.

Regula nu exclude, prin ea însăși, litigiile societare.

Drepturile care rezultă din deținerea unor părți sociale sau acțiuni au, în principiu, o componentă patrimonială și pot face obiectul unor acte de dispoziție.

Asociații pot transmite părțile sociale, pot solicita plata dividendelor, pot pretinde valoarea participației sau pot renunța la anumite pretenții patrimoniale.

Totuși, existența unei componente patrimoniale nu este suficientă în orice situație.

Unele acțiuni societare urmăresc nu numai protejarea interesului economic al unui asociat, ci și modificarea statutului juridic al societății, a structurii sale de participare sau a mențiunilor din registrul comerțului.

În aceste cazuri, problema arbitrabilității se combină cu problema efectelor hotărârii arbitrale și a competenței instanțelor judecătorești.

Clauza arbitrală în actul constitutiv

Convenția arbitrală poate fi inserată în actul constitutiv, într-un acord între asociați sau într-un contract distinct.

Pentru litigiile viitoare, forma uzuală este clauza compromisorie.

Pentru un litigiu deja născut, părțile pot încheia un compromis.

Clauza din actul constitutiv ridică o problemă specifică: ea trebuie să poată fi opusă societății și persoanelor chemate să participe la litigiu.

Nu este suficient ca unul dintre asociați să invoce existența unei clauze în actul constitutiv dacă cererea este formulată împotriva unei persoane care nu este ținută de convenție și nu a aderat ulterior la aceasta.

În acțiunile societare, societatea are frecvent o poziție procesuală obligatorie.

De exemplu, acțiunea privind anularea unei hotărâri AGA este îndreptată împotriva societății, chiar dacă disputa este generată de opoziția dintre asociați.

Prin urmare, trebuie verificat dacă societatea a încheiat valabil convenția arbitrală și dacă persoana care a acceptat clauza avea competența de a angaja societatea.

Litigiile patrimoniale dintre asociați

Litigiile patrimoniale reprezintă zona cea mai sigură a arbitrajului societar.

Pot fi avute în vedere pretențiile privind plata dividendelor, restituirea unor împrumuturi acordate societății, plata aportului, răspunderea pentru prejudiciile cauzate societății, valoarea părților sociale, prețul cesiunii și despăgubirile datorate în cazul încălcării unui acord între asociați.

De asemenea, poate fi supus arbitrajului litigiul privind executarea unei promisiuni de cesiune a părților sociale sau a acțiunilor, cu condiția respectării formelor și aprobărilor impuse de lege.

Tribunalul arbitral poate stabili existența obligației, neexecutarea, prețul și prejudiciul, dar nu poate dispune cu ignorarea condițiilor imperative privind transferul, opozabilitatea sau înregistrarea participației.

Anularea hotărârilor AGA

Acțiunea în anularea hotărârii adunării generale este una dintre cele mai controversate materii ale arbitrajului societar.

Legea nr. 31/1990 prevede, prin art. 132, că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție.

Pentru societățile cu răspundere limitată, art. 196 trimite la aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor privind societățile pe acțiuni.

Art. 132 instituie un regim procedural special privind persoanele care pot formula acțiunea, termenul de exercitare, suspendarea executării hotărârii și înscrierea hotărârii definitive în registrul comerțului.

În cazul invocării unor motive de nulitate absolută, legea recunoaște un drept la acțiune mai larg și un regim distinct al termenului.

Argumentele împotriva arbitrabilității

Primul argument este formularea legii, care se referă la atacarea hotărârii „în justiție” și la soluționarea cauzei de către instanța de la sediul societății.

Se poate susține că legiuitorul a atribuit instanței judecătorești competența de a controla legalitatea hotărârii AGA.

Al doilea argument privește efectele hotărârii.

Hotărârea AGA reprezintă expresia voinței societare și poate produce consecințe asupra tuturor asociaților, inclusiv asupra celor care nu au semnat convenția arbitrală sau nu au participat la procedura arbitrală.

Al treilea argument este legat de registrul comerțului.

Anularea unei hotărâri AGA poate impune modificarea unor mențiuni publice privind administratorii, capitalul social, structura participațiilor sau actul constitutiv.

Prin urmare, litigiul nu ar produce efecte numai între reclamant și societate.

Argumentele în favoarea arbitrabilității

În sens contrar, se poate susține că art. 542 CPC nu exclude în mod expres litigiile societare și că acțiunea în anulare protejează, în principal, drepturi născute din deținerea participației societare.

Caracterul nepatrimonial al petitului nu este, în reglementarea actuală, suficient pentru a exclude automat arbitrajul.

De asemenea, competența tribunalului de la sediul societății poate fi interpretată ca o normă de competență materială și teritorială pentru instanțele judecătorești, fără a reprezenta neapărat o excludere absolută a arbitrajului.

Această interpretare este însă controversată și nu trebuie prezentată ca o soluție jurisprudențială unitară.

Un argument suplimentar este că tribunalul arbitral poate soluționa litigiul numai între persoanele ținute de convenție, iar consecințele față de terți sau față de registrul comerțului trebuie tratate separat.

Acest argument permite delimitarea dintre validitatea hotărârii în raporturile interne și publicitatea efectelor sale.

Concluzia prudentă este că anularea hotărârilor AGA nu trebuie calificată nici ca automat arbitrabilă, nici ca automat exclusă.

Arbitrajul este mai ușor de susținut atunci când litigiul privește încălcarea unor drepturi individuale ale asociaților și produce efecte interne.

Riscul este substanțial mai mare atunci când cererea implică nulitatea absolută, protecția creditorilor, legalitatea capitalului social sau modificarea unor mențiuni cu efect public.

Excluderea asociatului

Potrivit art. 222 și art. 223 din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului se pronunță prin hotărâre judecătorească, la cererea societății sau a oricărui asociat.

Pentru societățile cu răspundere limitată, excluderea este relevantă în special în cazurile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a) și d), respectiv neaducerea aportului după punerea în întârziere și frauda asociatului administrator în dauna societății ori folosirea semnăturii sau a capitalului social în folos propriu sau al altora.

Enumerarea cazurilor de excludere este limitativă.

Neînțelegerile dintre asociați, pierderea încrederii sau dispariția afectio societatis nu constituie, prin ele însele, cazuri autonome de excludere, deși pot fundamenta o cerere de dizolvare sau, în anumite condiții, o cerere de retragere.

Argumentele pentru arbitraj

În favoarea arbitrabilității se poate susține că litigiul privește raporturile dintre asociați și societate, că excluderea are consecințe patrimoniale și că valoarea participației asociatului exclus trebuie stabilită și plătită.

Disputa privind fapta asociatului administrator poate fi analizată din perspectiva răspunderii civile, fără ca tribunalul arbitral să soluționeze o acuzație penală.

O parte a doctrinei consideră că formularea „hotărâre judecătorească” descrie necesitatea unui proces contradictoriu și nu exclude în mod necesar arbitrajul, dacă părțile au optat valabil pentru această jurisdicție.

În această viziune, excluderea poate fi soluționată de arbitru, iar efectele patrimoniale pot fi stabilite în aceeași procedură.

Argumentele împotriva arbitrajului

Textul art. 223 este însă un argument important împotriva acestei soluții.

Legea nu spune doar că excluderea se dispune printr-o hotărâre, ci printr-o hotărâre judecătorească.

În plus, hotărârea de excludere modifică structura societății și poate impune actualizarea actului constitutiv și a registrului comerțului.

Excluderea nu are numai un efect de obligare la plată.

Ea înlătură o persoană dintr-un raport societar, modifică participațiile celorlalți asociați și poate produce efecte asupra funcționării persoanei juridice.

Aceste elemente susțin o interpretare restrictivă a convenției arbitrale.

De aceea, trebuie făcută distincția dintre arbitrabilitatea acțiunii în excludere și arbitrabilitatea pretenției privind valoarea participației.

Chiar dacă prima este contestată, pretenția de plată a contravalorii părților sociale sau a prejudiciului poate avea un caracter patrimonial distinct.

Retragerea asociatului

Retragerea asociatului este reglementată, în principal, prin art. 226 din Legea nr. 31/1990 pentru societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată.

Retragerea poate interveni în cazurile prevăzute în actul constitutiv, cu acordul tuturor celorlalți asociați sau, în anumite condiții, prin hotărârea instanței pentru motive temeinice.

Procedura judiciară are caracter subsidiar atunci când nu există o clauză statutară aplicabilă și nu se poate obține acordul asociaților.

În favoarea arbitrabilității se poate susține că retragerea reprezintă o modalitate de încetare a participării asociatului la societate și că litigiul are o componentă patrimonială evidentă, deoarece asociatul urmărește, în final, plata valorii participației sale.

În sens contrar, retragerea judiciară este formulată de lege ca o măsură dispusă de instanță.

Tribunalul trebuie să aprecieze existența motivelor temeinice, să stabilească momentul retragerii și să coordoneze consecințele asupra societății.

Dacă retragerea presupune modificarea actului constitutiv și a structurii capitalului social, caracterul pur patrimonial al litigiului devine discutabil.

Distincția dintre retragerea propriu-zisă și valoarea participației este, din nou, decisivă.

Stabilirea sumei datorate asociatului poate fi arbitrală, în timp ce pronunțarea măsurii de retragere poate fi supusă unei competențe judiciare speciale, în funcție de interpretarea art. 226 și de formularea convenției arbitrale.

Dizolvarea societății

Art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 prevede dizolvarea societății prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați care împiedică funcționarea societății.

Dizolvarea judiciară este un remediu extrem.

Înaintea sa trebuie analizat dacă societatea poate continua prin retragerea sau excluderea unui asociat, prin numirea unor administratori, prin modificarea actului constitutiv sau printr-un alt mecanism de deblocare a funcționării.

O parte a doctrinei admite arbitrabilitatea acțiunii în dizolvare, argumentând că litigiul se poartă între asociați și apără drepturi patrimoniale născute din investiția societară.

În această perspectivă, tribunalul arbitral ar putea constata existența unor neînțelegeri grave și ar putea dispune dizolvarea, cu respectarea procedurii de lichidare.

Interpretarea contrară pornește de la formularea expresă a art. 227, care rezervă dizolvarea hotărârii tribunalului.

Dizolvarea nu privește numai interesele asociaților. Ea declanșează lichidarea patrimoniului, afectează creditorii, raporturile cu angajații, contractele în derulare și existența societății ca persoană juridică.

În lipsa unei dezlegări obligatorii care să tranșeze în mod general arbitrabilitatea acțiunii de dizolvare, recurgerea la arbitraj pentru acest petit comportă un risc semnificativ.

Litigiile privind consecințele patrimoniale ale blocajului societar sau privind plata participației pot fi separate de cererea de dizolvare și pot fi mai ușor supuse arbitrajului.

Drepturile asociatului

Drepturile asociatului nu formează o categorie omogenă.

Unele sunt predominant patrimoniale, altele sunt instrumente de participare la formarea voinței societare, iar altele protejează legalitatea funcționării societății.

Opoziția creditorilor și efectele față de terți

Litigiile intra-societare trebuie deosebite de opoziția creditorilor sociali și a altor persoane prejudiciate prin hotărârile privind modificarea actului constitutiv.

Potrivit art. 61 și art. 62 din Legea nr. 31/1990, opoziția urmărește repararea prejudiciului și se formulează în fața instanței.

Creditorul nu poate fi obligat de o clauză arbitrală inserată în actul constitutiv dacă nu a acceptat-o și nu este parte la convenția arbitrală.

În plus, creditorul nu poate utiliza arbitrajul societar pentru a obține un efect care aparține procedurii de opoziție.

De exemplu, anularea unei hotărâri AGA între asociați și repararea prejudiciului suferit de un creditor ca urmare a acelei hotărâri sunt demersuri distincte.

Primul poate ridica problema arbitrajului societar, în timp ce al doilea trebuie analizat prin regulile speciale privind opoziția și răspunderea față de creditor.

Arbitrajul și registrul comerțului

Un litigiu poate fi arbitrabil sub aspectul raporturilor dintre părți, dar hotărârea arbitrală poate întâmpina dificultăți la etapa de publicitate.

Această problemă apare atunci când soluția impune modificarea actului constitutiv, a structurii capitalului social, a calității administratorilor sau a altor mențiuni în registrul comerțului.

Hotărârea arbitrală produce, ca regulă, efecte între părțile convenției și succesorii acestora.

Publicitatea în registrul comerțului are însă o funcție distinctă, deoarece urmărește informarea terților și opozabilitatea situației juridice a societății.

Prin urmare, clauza arbitrală trebuie redactată fără a promite că tribunalul arbitral va putea dispune direct toate formalitățile de publicitate.

Trebuie verificat dacă legea permite înregistrarea hotărârii arbitrale, dacă este necesară o hotărâre judecătorească ulterioară sau dacă soluția poate fi executată numai prin obligații între părți.

Insolvența și litigiile societare

Deschiderea procedurii insolvenței poate afecta interesul și posibilitatea de a soluționa arbitral anumite litigii societare.

Excluderea unui asociat, dizolvarea sau modificarea structurii societății nu trebuie analizate separat de efectele procedurii colective.

Dacă societatea se află în faliment, excluderea unui asociat poate deveni lipsită de interes, deoarece scopul procedurii nu mai este continuarea activității, ci lichidarea patrimoniului și acoperirea pasivului.

În acest context, pretenția privind valoarea participației și ordinea sa de satisfacere trebuie corelată cu Legea nr. 85/2014.

În mod similar, acțiunea împotriva administratorului pentru prejudicierea societății trebuie deosebită de acțiunea privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență.

Cea dintâi poate avea caracter contractual sau delictual și poate fi arbitrabilă în anumite condiții.

Cea de-a doua este o acțiune specifică procedurii insolvenței și nu poate fi transferată automat arbitrajului.

Excepția de arbitraj și acțiunea în anulare

Partea care dorește să invoce clauza arbitrală într-un litigiu societar trebuie să ridice excepția de arbitraj la timp.

Potrivit art. 553 și art. 554 CPC, instanța sesizată poate fi lipsită de competență dacă există o convenție arbitrală valabilă și aplicabilă.

Instanța va verifica existența convenției, calitatea părților, întinderea clauzei, caracterul arbitrabil al obiectului și eventualele competențe exclusive instituite de Legea nr. 31/1990.

Dacă pârâtul formulează apărări pe fond fără rezervă, există riscul ca instanța să rețină acceptarea competenței sale, în condițiile art. 554 CPC.

Hotărârea arbitrală poate fi atacată prin acțiune în anulare în condițiile art. 608 CPC. În materia societară, motivele de risc sunt lipsa convenției, depășirea limitelor investirii, nearbitrabilitatea litigiului, constituirea nelegală a tribunalului arbitral și încălcarea ordinii publice sau a dispozițiilor imperative.

Controlul exercitat în acțiunea în anulare nu este o cale de rejudecare a fondului.

Instanța nu verifică, în principiu, dacă tribunalul arbitral a interpretat corect probele sau contractul, ci dacă hotărârea a fost pronunțată în limitele jurisdicției arbitrale și cu respectarea condițiilor esențiale ale procedurii.

Recomandări de redactare a clauzei arbitrale

O clauză arbitrală societară trebuie să identifice cât mai clar raporturile acoperite și să diferențieze pretențiile patrimoniale de litigiile privind statutul societății.

Concluzie

Litigiile societare nu sunt, ca categorie, excluse de la arbitraj.

Litigiile patrimoniale dintre asociați, litigiile privind plata dividendelor, valoarea participațiilor, cesiunea părților sociale sau răspunderea administratorilor pot fi, în principiu, supuse arbitrajului dacă există o convenție valabilă și dacă dreptul litigios este disponibil.

Anularea hotărârilor AGA, excluderea, retragerea și dizolvarea prezintă însă dificultăți suplimentare.

Aceste acțiuni pot modifica statutul societății, structura capitalului, calitatea asociaților sau existența persoanei juridice.

În plus, Legea nr. 31/1990 utilizează, pentru unele dintre ele, formulări precum „atacate în justiție” sau „se pronunță prin hotărâre judecătorească”.

Există argumente doctrinare pentru o interpretare largă a arbitrabilității. Art. 542 CPC nu enumeră litigiile societare printre materiile excluse, iar drepturile asociatului au, de regulă, o componentă patrimonială.

Există însă și argumente puternice pentru rezervarea instanței în cazul litigiilor care implică nulitatea absolută, protecția creditorilor, modificarea mențiunilor din registrul comerțului sau încetarea existenței societății.

În consecință, nu este suficientă calificarea generală a cauzei ca „litigiu societar”.

Trebuie analizat fiecare capăt de cerere. Stabilirea și plata valorii participației pot fi arbitrabile chiar dacă măsura excluderii sau a retragerii este discutată.

Pretenția de despăgubiri poate fi separată de cererea de anulare a hotărârii AGA.

Litigiul dintre asociați trebuie separat de opoziția creditorului și de procedurile insolvenței.

La data redactării, arbitrabilitatea tuturor acțiunilor societare nu poate fi prezentată ca o problemă tranșată unitar de jurisprudența obligatorie.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 641/2022 este relevantă pentru aplicarea succesivă a normelor privind arbitrabilitatea și pentru efectul normelor procesuale în vigoare la data sesizării tribunalului arbitral, dar nu consacră o soluție generală pentru toate acțiunile societare.

Soluția contractuală sigură este o clauză arbitrală precisă, inserată în actul constitutiv sau în acordul dintre asociați, care să acopere în mod expres litigiile patrimoniale și să excludă domeniile în care legea atribuie competență unei instanțe sau unei autorități publice.

O clauză generală privind „orice litigiu societar” nu elimină riscul ca tribunalul arbitral sau instanța de anulare să considere că anumite măsuri sunt nearbitrabile.

Temeiuri principale: Codul de procedură civilă, art. 542, art. 548-554, art. 579, art. 592 și art. 608; Legea nr. 31/1990 privind societățile, art. 61-63, art. 132, art. 196, art. 222-227 și dispozițiile privind mențiunile în registrul comerțului; Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în măsura în care litigiul societar este afectat de deschiderea procedurii.