Arbitrajul în raport cu insolvența, consumul și munca

Arbitrajul nu funcționează izolat de regimurile juridice speciale aplicabile insolvenței, raporturilor cu consumatorii și relațiilor de muncă.

În fiecare dintre aceste domenii, convenția arbitrală trebuie verificată prin raportare la două elemente: disponibilitatea dreptului litigios și efectele normelor imperative sau ale procedurilor speciale.

O clauză arbitrală valabilă încheiată anterior apariției litigiului nu garantează că arbitrajul va putea continua în aceeași formă după deschiderea procedurii insolvenței, că va fi opozabil consumatorului sau că va putea înlătura competența instanței în materia conflictelor de muncă.

Arbitrajul și deschiderea procedurii insolvenței

Deschiderea procedurii insolvenței modifică radical modul de valorificare a creanțelor împotriva debitorului.

Procedura devine una colectivă, iar creditorii nu mai pot urmări individual patrimoniul debitorului în afara mecanismelor prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept acțiunile judiciare, extrajudiciare și măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Valorificarea drepturilor creditorilor se realizează, ca regulă, în cadrul procedurii insolvenței, prin declarația de creanță și înscrierea în tabelul creditorilor.

La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acțiunile și executările suspendate încetează, iar creditorul trebuie să își valorifice dreptul în procedura colectivă, dacă nu este incidentă o excepție legală.

Deși textul art. 75 utilizează expresia „acțiuni extrajudiciare”, efectul său asupra arbitrajului trebuie analizat în funcție de obiectul concret al procedurii arbitrale.

Un arbitraj care urmărește obligarea debitorului la plata unei creanțe anterioare deschiderii procedurii nu poate deveni o cale paralelă de executare individuală.

Ce se întâmplă cu arbitrajul deja început

Dacă procedura arbitrală era în curs la data deschiderii insolvenței și obiectul său îl reprezintă realizarea unei creanțe asupra averii debitorului, procedura este afectată de efectul suspensiv al art. 75 alin. (1).

În această situație, tribunalul arbitral nu poate continua arbitrajul cu scopul de a obține plata individuală din averea debitorului.

Creanța trebuie valorificată în procedura insolvenței, în condițiile și la termenele stabilite de lege.

Problema este diferită atunci când arbitrajul nu urmărește încasarea unei creanțe asupra averii debitorului, ci clarificarea unei situații juridice, constatarea unui drept sau soluționarea unui litigiu care nu produce, prin el însuși, o diminuare a patrimoniului debitorului.

Creanțele anterioare și creanțele ulterioare

Data nașterii creanței este esențială.

Creanța anterioară deschiderii procedurii intră, ca regulă, în masa credală.

Creanța născută ulterior poate avea regimul unei creanțe curente și poate fi supusă procedurii speciale de solicitare a plății.

Un creditor nu poate evita înscrierea la masa credală prin continuarea arbitrajului și obținerea unei hotărâri care să îi permită satisfacerea cu prioritate.

Hotărârea arbitrală poate avea relevanță pentru existența și întinderea creanței, însă nu înlătură caracterul colectiv al procedurii și ordinea de distribuire.

În cazul creanțelor ulterioare deschiderii procedurii, art. 75 alin. (3) prevede că acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și cuantumului unor asemenea creanțe nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1).

Această regulă nu trebuie confundată cu un drept de executare individuală asupra patrimoniului debitorului.

Prin urmare, chiar dacă litigiul privind o creanță curentă poate continua pentru determinarea obligației, plata și efectele sale asupra patrimoniului debitorului trebuie corelate cu regulile insolvenței.

Arbitrajul și contractele în derulare

Art. 123 din Legea nr. 85/2014 stabilește un regim special pentru contractele în derulare la data deschiderii procedurii.

Contractele se consideră menținute, iar clauzele care prevăd desființarea contractului, pierderea beneficiului termenului sau exigibilitatea anticipată pentru simplul motiv al deschiderii procedurii sunt nule.

Administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate denunța anumite contracte în condițiile și în termenul prevăzute de lege.

Cocontractantul poate cere denunțarea, iar ulterior menținerii contractului poate solicita rezilierea pentru culpa debitorului, soluționarea cererii revenind judecătorului-sindic în ipoteza prevăzută de art. 123.

O convenție arbitrală inserată în contract nu poate înlătura competența atribuită judecătorului-sindic de norma specială.

Principiul autonomiei clauzei arbitrale operează numai în limitele competenței recunoscute de lege tribunalului arbitral.

Dacă litigiul privește exclusiv executarea unor prestații contractuale și o creanță patrimonială distinctă, arbitrajul poate rămâne relevant, în măsura în care procedura insolvenței nu atribuie expres problema judecătorului-sindic.

Dacă însă litigiul privește denunțarea, menținerea sau rezilierea contractului în cadrul regimului special al insolvenței, trebuie aplicată competența stabilită de Legea nr. 85/2014.

Hotărârea arbitrală pronunțată înainte de insolvență

O hotărâre arbitrală pronunțată anterior deschiderii procedurii nu conferă creditorului dreptul de a continua individual executarea împotriva debitorului.

Dacă obligația rezultată din hotărâre reprezintă o creanță asupra averii debitorului, aceasta trebuie valorificată potrivit regulilor insolvenței.

Hotărârea arbitrală poate avea o importanță probatorie și juridică în procedura de înscriere a creanței.

Practicianul în insolvență nu poate ignora o hotărâre definitivă în limitele autorității sale, însă creanța este supusă regulilor privind verificarea, înscrierea, contestarea și distribuirea.

În cazul în care hotărârea arbitrală este pronunțată după deschiderea procedurii cu încălcarea efectului suspensiv sau în lipsa competenței tribunalului arbitral, ea poate fi contestată prin mijloacele prevăzute de Codul de procedură civilă, inclusiv prin acțiune în anulare atunci când sunt incidente motivele art. 608.

Clauza arbitrală în contractele cu consumatorii

În raporturile cu consumatorii, clauza arbitrală trebuie analizată prin prisma protecției consumatorului și a regulilor privind clauzele abuzive.

Problema nu este numai dacă acea clauză este redactată în scris, ci și dacă a fost negociată, dacă este inteligibilă și dacă produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Legea nr. 193/2000 califică drept abuzivă clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi, creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei-credințe.

În contractele de adeziune, clauza arbitrală este, de regulă, prestabilită de profesionist.

Această împrejurare nu conduce automat la nulitate sau la lipsirea clauzei de efecte, dar impune verificarea caracterului său transparent și echitabil.

Clauza arbitrală abuzivă

O clauză arbitrală abuzivă nu produce efecte obligatorii împotriva consumatorului.

Contractul principal poate rămâne în vigoare, dacă poate continua fără clauza respectivă.

Într-un litigiu introdus de profesionist în arbitraj, consumatorul poate contesta existența, validitatea și caracterul opozabil al clauzei.

Tribunalul arbitral trebuie să verifice competența sa, iar instanța sesizată poate analiza caracterul abuziv al clauzei și efectul acestuia asupra competenței arbitrale.

Profesionistul nu poate transforma simpla semnare a unui contract standard într-o dovadă definitivă că consumatorul a negociat și a acceptat în mod real consecințele procedurale ale arbitrajului.

De asemenea, acceptarea de către consumator a unei proceduri arbitrale după apariția litigiului trebuie analizată separat de clauza preformulată.

Un acord expres și informat, încheiat după nașterea litigiului, poate avea o forță juridică diferită față de o clauză inclusă unilateral într-un contract de adeziune, dar trebuie să respecte condițiile de formă, capacitate și arbitrabilitate.

Consumatorul și costurile arbitrajului

Costurile arbitrajului sunt relevante în analiza accesului efectiv la procedură.

Taxa instituției arbitrale, onorariile arbitrilor, avansul pentru cheltuieli, costurile expertizei, locul ședințelor și obligația de a suporta cheltuielile pot afecta semnificativ poziția consumatorului.

Costurile ridicate nu conduc automat la nulitatea clauzei.

Ele pot deveni însă un indiciu al dezechilibrului contractual atunci când, împreună cu lipsa negocierii, distanța sediului, complexitatea regulilor și lipsa unei alternative reale, fac excesiv de dificilă exercitarea drepturilor consumatorului.

Într-un contract de consum, clauza arbitrală trebuie redactată astfel încât consumatorul să înțeleagă în mod real că litigiul nu va fi soluționat de instanța de drept comun, care poate oferi mecanisme de reducere sau de amânare a taxelor judiciare și alte forme de protecție procedurală.

Arbitrajul în raporturile de muncă

În materia muncii, problema centrală este indisponibilitatea drepturilor salariatului.

Codul muncii prevede că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, iar înțelegerile prin care se urmărește renunțarea sau limitarea acestor drepturi sunt lipsite de efecte în limitele interdicției legale.

În consecință, arbitrajul nu poate fi utilizat pentru a valida renunțarea la salariul minim, plata orelor suplimentare, repausul și concediul legal, protecția sănătății și securității în muncă, drepturile privind încetarea contractului sau alte drepturi imperative.

Nu orice litigiu în care una dintre părți este angajator și cealaltă este salariat este însă, prin simpla sa etichetă, identic.

Trebuie analizat dacă obiectul real al litigiului privește un drept legal indisponibil, un drept contractual negociabil sau o problemă supusă unei competențe speciale și exclusive a instanțelor.

Clauza arbitrală din contractul individual de muncă

O clauză arbitrală inserată în contractul individual de muncă trebuie analizată cu o exigență sporită.

Salariatul se află, de regulă, într-o poziție de negociere mai slabă, iar contractul este adesea unul de adeziune sau conține clauze preformulate.

Clauza nu poate produce efectul de a elimina dreptul salariatului de a sesiza instanța competentă pentru drepturi recunoscute de lege.

Ea nu poate permite angajatorului să obțină prin arbitraj o soluție care ar fi inadmisibilă în fața instanței și nu poate priva salariatul de termenele, sarcinile probei și remediile instituite de legislația muncii.

O formulare generală de tipul „orice litigiu izvorât din contractul individual de muncă va fi soluționat prin arbitraj” este vulnerabilă dacă acoperă fără distincție atât drepturi patrimoniale disponibile, cât și drepturi legale indisponibile sau litigii supuse unei competențe speciale a instanțelor.

În cazul unui litigiu privind executarea unui beneficiu contractual suplimentar, analiza nu trebuie făcută exclusiv prin raportare la titlul contractului.

Trebuie identificat dreptul concret, norma care îl reglementează, caracterul său disponibil și compatibilitatea arbitrajului cu procedura specială aplicabilă.

Conflictele colective de muncă

Conflictele colective de muncă trebuie deosebite de conflictele individuale.

În materia colectivă, legea dialogului social poate permite utilizarea unor mecanisme de mediere și arbitraj prin acordul părților, în condițiile și în limitele procedurii speciale.

Arbitrajul colectiv nu reprezintă o modalitate de a elimina negocierea colectivă, concilierea sau drepturile sindicale.

El poate interveni numai în cadrul mecanismului legal aplicabil și nu poate transforma într-un drept de dispoziție al părților drepturile minime garantate de legislația muncii.

În cazul arbitrajului colectiv, trebuie stabilite în mod clar obiectul conflictului, părțile reprezentate, efectul obligatoriu al hotărârii, procedura de desemnare a arbitrilor și raportul dintre arbitraj, conciliere și grevă.

Arbitrajul și autoritățile publice angajatoare

În cazul funcționarilor publici și al altor categorii de personal supuse unui statut special, analiza trebuie făcută prin raportare la actul normativ care reglementează raportul de serviciu.

Raportul de serviciu nu trebuie confundat automat cu un contract individual de muncă.

O convenție arbitrală nu poate înlătura competența autorității sau a instanței stabilită prin lege pentru numirea, modificarea sau încetarea raportului de serviciu, pentru sancțiuni disciplinare ori pentru alte prerogative de putere publică.

În cazul personalului contractual al unei autorități, se aplică analiza raportului de muncă și a drepturilor concrete.

În cazul funcționarilor publici sau al altor categorii statutare, competența arbitrală trebuie verificată prin raportare la norma specială și la caracterul de drept public al raportului.

Principiul competenz-competenz în aceste domenii

Tribunalul arbitral își verifică propria competență, inclusiv existența și validitatea convenției arbitrale.

Acest principiu nu permite însă arbitrajului să înlăture regimurile speciale privind insolvența, protecția consumatorului sau drepturile indisponibile ale salariaților.

Autonomia convenției arbitrale față de contractul principal nu înseamnă că o clauză arbitrală poate supraviețui oricărei modificări juridice sau că poate produce efecte împotriva unor norme imperative.

În insolvență, procedura colectivă poate limita efectul practic al clauzei.

În contractele cu consumatorii, clauza poate fi lipsită de efecte pentru caracter abuziv. În materia muncii, clauza nu poate acoperi drepturi de la care salariatul nu poate renunța.

Controlul judiciar al hotărârii arbitrale

Hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare:

• dacă litigiul nu era susceptibil de soluționare prin arbitraj,
• dacă tribunalul a soluționat cauza fără o convenție valabilă sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante
  ori
• dacă hotărârea încalcă ordinea publică sau dispozițiile imperative ale legii.

În insolvență, controlul poate privi încălcarea efectului suspensiv și soluționarea unui litigiu care trebuia valorificat în cadrul procedurii colective.

În materia consumului, poate fi analizat caracterul abuziv al clauzei.

În materia muncii, poate fi verificată încălcarea drepturilor indisponibile sau a competenței speciale instituite de legislația muncii.

Neregularitățile care trebuiau invocate în procedura arbitrală trebuie ridicate în termenul prevăzut de art. 592 din Codul de procedură civilă, în măsura în care legea nu impune o altă analiză.

Totuși, o hotărâre arbitrală nu poate produce efecte contrare ordinii publice și normelor imperative.

Formulare de clauză pentru contracte sensibile

În contractele cu consumatorii, această formulare trebuie completată printr-o prezentare clară și accesibilă a consecințelor arbitrajului.

În contractele de muncă, clauza nu poate fi utilizată pentru a acoperi global toate litigiile, fără delimitarea drepturilor disponibile de cele imperative.

Concluzie

Deschiderea procedurii insolvenței poate suspenda sau limita efectele practice ale arbitrajului atunci când acesta urmărește realizarea unei creanțe asupra averii debitorului.

Creditorul nu poate utiliza arbitrajul pentru a evita înscrierea la masa credală sau pentru a obține satisfacerea individuală în afara procedurii. Litigiile privind contractele în derulare trebuie corelate cu art. 123 din Legea nr. 85/2014 și cu atribuțiile judecătorului-sindic.

În contractele cu consumatorii, clauza arbitrală nu este automat nulă, dar este supusă unui control riguros privind negocierea, claritatea, transparența, echilibrul contractual și accesul efectiv la justiție.

O clauză preformulată, costisitoare sau dificil de înțeles poate fi considerată abuzivă și nu produce efecte împotriva consumatorului.

În raporturile de muncă, arbitrajul nu poate constitui un instrument de renunțare la drepturile legale ale salariatului și nu poate înlătura competența specială a instanțelor pentru conflictele individuale.

În cazul conflictelor colective, arbitrajul poate fi utilizat numai în condițiile legislației dialogului social și prin acordul subiecților colectivi îndreptățiți.

În toate cele trei domenii, testul decisiv este același: există un consimțământ arbitral valabil, litigiul privește un drept disponibil, convenția este compatibilă cu procedura specială aplicabilă și hotărârea arbitrală poate produce efecte fără încălcarea normelor imperative?

Temeiuri principale: Codul de procedură civilă, art. 541-542, art. 553-554, art. 579, art. 592 și art. 608; Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în special art. 75 și art. 123; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori; Codul muncii, în special dispozițiile privind renunțarea la drepturile salariatului și soluționarea conflictelor de muncă; legislația dialogului social privind conflictele colective de muncă.