Arbitrajul în materia profesiilor liberale

Clauze arbitrale în raporturile dintre membri, societăți profesionale, clienți și organisme profesionale

Profesiile liberale se caracterizează prin exercitarea unei activități intelectuale, pe baza unei calificări profesionale, cu un grad ridicat de independență și responsabilitate personală.

În același timp, multe dintre aceste profesii sunt supuse unor reguli speciale privind accesul în profesie, formele de exercitare, răspunderea profesională, disciplina și relația cu beneficiarii serviciilor.

Arbitrajul poate fi utilizat în acest domeniu, dar nu în mod nediferențiat.

Litigiile patrimoniale izvorâte din contracte sau din raporturile dintre membrii unei forme de exercitare pot fi arbitrabile. În schimb, litigiile privind admiterea în profesie, exercitarea dreptului de practică, sancțiunile disciplinare sau legalitatea actelor emise de organismele profesionale nu pot fi transferate automat tribunalului arbitral.

În materia profesiilor liberale, întrebarea corectă nu este dacă profesia este sau nu liberală, ci ce raport juridic există între părți, ce drept este dedus judecății și ce efect se urmărește prin hotărâre.

Regula generală a arbitrajului

Codul de procedură civilă califică arbitrajul drept o jurisdicție alternativă cu caracter privat.

Părțile și tribunalul arbitral pot stabili reguli derogatorii de la dreptul comun, cu condiția respectării ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii.

Persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni soluționarea prin arbitraj a litigiilor dintre ele, cu excepția litigiilor privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie și drepturile asupra cărora părțile nu pot dispune.

În consecință, un litigiu profesional nu devine arbitrabil doar pentru că are o componentă economică.

Este necesar ca dreptul dedus judecății să fie disponibil, iar părțile să fi acceptat în mod valabil arbitrajul.

Convenția arbitrală trebuie încheiată în scris.

Ea poate fi inclusă în contractul principal, poate fi stabilită într-o convenție separată sau poate lua forma compromisului încheiat după apariția litigiului. În cazul clauzei compromisorii, părțile trebuie să indice modalitatea de numire a arbitrilor sau, dacă aleg arbitrajul instituționalizat, să indice instituția ori regulile acesteia.

Litigiile dintre membrii profesiei

Raporturile dintre membrii unei profesii liberale pot avea la bază un contract de asociere, un contract de colaborare, un contract de salarizare în interiorul profesiei, un acord de conlucrare sau actele unei societăți profesionale.

În această categorie pot intra pretențiile privind aporturile, distribuirea veniturilor, participarea la cheltuieli, remunerarea activității, recuperarea sumelor avansate, utilizarea patrimoniului comun, obligațiile de confidențialitate, răspunderea pentru prejudiciile produse formei de exercitare și încetarea raporturilor contractuale.

Aceste litigii sunt, în principiu, de natură patrimonială și pot fi supuse arbitrajului atunci când există o convenție arbitrală valabilă.

Totuși, calificarea trebuie făcută pentru fiecare capăt de cerere.

O cerere privind plata unei sume nu se confundă cu o cerere privind pierderea calității de membru, exercitarea profesiei sau sancționarea unei conduite disciplinare.

În cazul avocaților, legea profesiei și statutul profesiei prevăd o Curte de Arbitraj Profesional a Avocaților în cadrul fiecărui barou, iar litigiile profesionale dintre avocați pot intra în sfera acestui mecanism special, în limitele reglementărilor aplicabile.

Înalta Curte a soluționat inclusiv litigii privind hotărâri ale Curții de Arbitraj Profesional a Avocaților în materia contractelor de conlucrare profesională.

În cazul notarilor publici, art. 135 din Legea nr. 36/1995 reglementează expres procedura medierii sau arbitrajului pentru litigii dintre notarii publici privind exercitarea profesiei, relațiile profesionale, raporturile dintre asociați și conlucrarea dintre diferitele forme de exercitare.

Textul se referă, de asemenea, la anumite litigii dintre notarii publici și Camere, dintre Camere, dintre notari și Uniune, precum și dintre Camere și Uniune.

Reglementarea notarială reprezintă un exemplu de arbitraj profesional instituit prin lege specială.

Ea nu poate fi extinsă la litigii care nu sunt menționate de text și nu poate fi invocată pentru a supune arbitrajului raportul dintre notar și client, dacă nu există un temei distinct pentru această soluție.

Societatea profesională și membrii săi

Într-o societate profesională trebuie identificată entitatea care este parte la contract și titularul obligației.

Societatea poate avea personalitate juridică și patrimoniu propriu sau poate funcționa sub forma unei asocieri fără personalitate juridică, în funcție de regimul profesiei.

O clauză arbitrală din actul constitutiv sau din contractul de asociere poate acoperi litigiile dintre asociați și societate, însă numai în măsura în care formularea sa include în mod clar aceste categorii de raporturi.

O clauză inserată exclusiv într-un contract de prestări servicii dintre societate și client nu se extinde automat asupra litigiilor interne dintre asociați.

În sens invers, clauza din acordul dintre membri nu obligă societatea sau clientul dacă aceștia nu sunt parte la convenția arbitrală.

Personalitatea juridică a societății este relevantă pentru identificarea subiectului obligat și pentru determinarea persoanei care a consimțit la arbitraj.

Este recomandabil ca actul constitutiv, contractul de asociere și contractele de colaborare să prevadă distinct litigiile acoperite de arbitraj.

O formulă generală referitoare la „orice litigiu privind societatea” poate genera dispute cu privire la includerea litigiilor nepatrimoniale, a actelor organelor profesiei sau a cererilor privind statutul profesional.

Raportul dintre client și profesionist

Contractul încheiat între client și profesionistul liberal este, de regulă, un contract de prestări servicii sau un contract profesional cu o configurație specială.

Litigiile privind plata onorariului, executarea obligațiilor, întârzierea, răspunderea contractuală și repararea prejudiciului pot fi arbitrabile dacă părțile au convenit astfel în mod valabil.

Faptul că serviciul este prestat în cadrul unei profesii reglementate nu exclude arbitrajul pentru pretențiile patrimoniale.

Totuși, tribunalul arbitral trebuie să respecte normele imperative care guvernează profesia și nu poate transforma arbitrajul într-un mecanism de control al statutului profesional.

În cazul avocaturii, contractul de asistență juridică trebuie analizat împreună cu Legea nr. 51/1995 și cu Statutul profesiei de avocat.

Unele nemulțumiri privind onorariile sau conduita avocatului pot fi supuse procedurilor interne prevăzute de aceste acte, iar răspunderea disciplinară aparține organelor profesiei. Aceste mecanisme nu sunt înlocuite automat de o clauză arbitrală cuprinsă în contract.

În cazul notarilor, actele notariale și încheierile de respingere sunt supuse căilor prevăzute de Legea nr. 36/1995 și controlului judecătoresc.

O clauză arbitrală dintr-un contract de servicii nu permite clientului să solicite unui tribunal arbitral anularea unui act notarial sau modificarea unei proceduri notariale.

În cazul medicilor, arhitecților, experților contabili, auditorilor, evaluatorilor, practicienilor în insolvență și al altor profesioniști, analiza trebuie raportată la legea specială aplicabilă.

Litigiul privind plata serviciului sau executarea unui contract poate fi distinct de litigiul privind autorizarea, răspunderea disciplinară sau exercitarea profesiei.

Clientul consumator

În raporturile cu un client persoană fizică, trebuie verificat dacă acesta acționează în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa profesională.

Dacă există un raport de consum, clauza arbitrală trebuie analizată prin prisma normelor imperative privind transparența, echilibrul contractual și caracterul abuziv al clauzelor.

Profesia clientului nu este decisivă.

O persoană care exercită ea însăși o profesie liberală poate avea calitatea de consumator într-un contract încheiat în scop personal.

În mod corespunzător, un client persoană fizică poate acționa ca profesionist atunci când contractul este încheiat în cadrul activității sale economice sau profesionale.

O clauză arbitrală inserată în condiții generale, fără o prezentare clară a efectelor sale și fără posibilitatea reală de înțelegere a consecințelor, poate fi vulnerabilă.

Riscul este mai mare atunci când clauza impune costuri disproporționate, limitează accesul la un remediu efectiv sau obligă clientul să se adreseze unei instituții pe care nu o poate identifica în mod rezonabil.

În cazul clientului consumator, este necesară și o evaluare practică a costurilor arbitrajului, a locului procedurii, a limbii, a regulilor privind probele și a posibilității efective de executare a hotărârii.

Arbitrajul nu trebuie folosit ca mecanism pentru a reduce protecția legală a clientului.

Raportul dintre membru și organismul profesional

Organismul profesional poate exercita atribuții privind admiterea în profesie, înscrierea în tablouri sau registre, verificarea incompatibilităților, controlul deontologic, soluționarea sesizărilor, aplicarea sancțiunilor și reprezentarea intereselor corpului profesional.

Aceste atribuții nu au toate aceeași natură juridică.

Unele raporturi pot privi contribuții, cotizații, contracte, servicii sau alte obligații patrimoniale.

Altele implică exercitarea unei competențe legale, precum admiterea, suspendarea, excluderea, sancționarea disciplinară ori verificarea dreptului de practică.

Un litigiu privind plata unei sume datorate organismului profesional poate fi, în anumite condiții, de natură patrimonială.

Un litigiu privind legalitatea unei sancțiuni disciplinare sau a unei decizii de suspendare nu poate fi transformat în litigiu arbitral doar prin inserarea unei clauze într-un statut sau într-o cerere de înscriere.

În această materie, consimțământul profesional nu este suficient pentru a conferi arbitrului competențe de autoritate publică.

Trebuie verificat dacă legea specială autorizează arbitrajul și dacă soluția urmărită poate produce efecte numai între părți.

Arbitraj profesional și disciplină profesională

Arbitrajul profesional nu este sinonim cu judecata disciplinară.

Arbitrajul soluționează un litigiu între părți determinate, în limitele unei convenții sau ale unui temei legal special.

Procedura disciplinară urmărește protejarea prestigiului profesiei și verificarea respectării unor norme profesionale, statutare și deontologice.

În cadrul procedurii disciplinare, organismul profesional poate avea competența de a cerceta fapta, de a formula acțiunea disciplinară, de a pronunța sancțiunea și de a soluționa căile interne de atac.

Aceste atribuții nu pot fi preluate de un tribunal arbitral privat dacă legea le rezervă unui organ profesional determinat.

Același fapt poate avea consecințe pe mai multe planuri.

Încălcarea unei obligații profesionale poate constitui abatere disciplinară și, în același timp, poate produce un prejudiciu contractual clientului.

Procedura disciplinară și acțiunea privind despăgubirile nu se confundă.

Tribunalul arbitral poate fi competent asupra pretenției patrimoniale, dar nu poate dispune sancțiunea disciplinară.

Separarea trebuie menținută și în cazul unei hotărâri arbitrale.

Dispozitivul nu trebuie să dispună suspendarea sau excluderea profesionistului și nici să impună organismului profesional modificarea unei evidențe, dacă aceste efecte sunt rezervate de lege.

Profesioniștii din domeniul sănătății

În domeniul sănătății, raporturile juridice sunt multiple.

Pot exista contracte între pacient și furnizor, între furnizori, între unități medicale și case de asigurări, între clinici și personal medical sau între furnizori și distribuitori de echipamente.

Litigiile patrimoniale dintre profesioniști sau dintre furnizor și partenerul contractual pot fi arbitrabile, în funcție de convenția arbitrală și de legislația specială.

În schimb, dreptul de practică, autorizarea unității, măsurile de supraveghere și sancțiunile profesionale se supun procedurilor prevăzute de lege.

În materia malpraxisului, trebuie făcută diferența dintre pretenția civilă pentru repararea prejudiciului și procedura specială de stabilire a existenței unei abateri profesionale.

O clauză arbitrală poate ridica probleme suplimentare atunci când clientul este pacient, când sunt implicate drepturi privind integritatea fizică sau când procedura specială prevede competența unei comisii ori a instanței.

În orice caz, tribunalul arbitral nu poate autoriza exercitarea profesiei medicale, nu poate modifica statutul unui profesionist și nu poate înlătura măsurile de protecție a sănătății publice stabilite de autoritățile competente.

Confidențialitatea și independența profesională

Arbitrajul poate fi atractiv pentru profesiile liberale datorită caracterului său confidențial, posibilității de a selecta arbitri familiarizați cu domeniul și flexibilității procedurale.

Aceste avantaje nu elimină însă obligațiile de confidențialitate și independență care guvernează profesia.

În cazul în care arbitrul este membru al aceleiași profesii cu una dintre părți, trebuie verificat dacă există raporturi de subordonare, interese comune, relații de colaborare sau alte împrejurări care afectează imparțialitatea.

Alegerea unui arbitru cu pregătire profesională relevantă nu poate justifica ignorarea conflictelor de interese.

În cazul avocaților, secretul profesional și independența avocatului rămân relevante inclusiv în arbitraj.

Arbitrul avocat nu trebuie să ajungă în situația de a reprezenta sau consilia una dintre părți în litigiul pe care îl soluționează și trebuie să respecte regulile speciale privind incompatibilitatea.

Clauze arbitrale recomandate

Clauza arbitrală trebuie adaptată raportului juridic.

Nu este suficientă utilizarea unei formule generale preluate dintr-un contract comercial, mai ales atunci când una dintre părți este client, consumator sau organism profesional.

Pentru raporturile dintre asociații unei societăți profesionale, clauza poate fi formulată mai precis prin enumerarea litigiilor privind aporturile, distribuirea veniturilor, cheltuielile, remunerarea, utilizarea patrimoniului și încetarea calității de asociat, cu excluderea expresă a problemelor privind dreptul de exercitare a profesiei și disciplina profesională.

Arbitrajul instituțional al organismului profesional

Atunci când legea profesiei instituie o curte sau o procedură arbitrală profesională, trebuie verificată natura exactă a acesteia.

Unele mecanisme sunt instituții permanente de arbitraj, altele sunt proceduri interne de mediere, conciliere sau soluționare a reclamațiilor, iar altele sunt proceduri disciplinare.

Aceste calificări nu sunt interschimbabile.

O procedură de soluționare a unei reclamații privind onorariul nu este neapărat arbitraj în sensul Codului de procedură civilă.

În mod similar, o comisie disciplinară nu este tribunal arbitral numai pentru că este denumită „instanță profesională” în actul normativ sau în statut.

Atunci când părțile aleg arbitrajul instituționalizat, alegerea instituției atrage, ca regulă, aplicarea regulilor acelei instituții.

Înalta Curte a reținut că modificarea clauzei compromisorii cu privire la forul arbitral implică și aplicarea regulilor procedurale ale forului ales, dacă părțile nu au prevăzut în mod clar o derogare valabilă.

În consecință, clauza trebuie să indice exact instituția arbitrală, iar trimiterea la un organism profesional trebuie verificată în raport cu legea specială, regulamentul aplicabil și competența efectivă a instituției la data sesizării.

Efectele hotărârii arbitrale

Hotărârea arbitrală produce, în principiu, efecte între părțile care au fost supuse convenției arbitrale.

Contractul are relativitate, iar convenția arbitrală nu poate obliga un terț care nu a consimțit la arbitraj, cu excepțiile și condițiile prevăzute de lege.

Acest principiu este important în raporturile dintre client, profesionist, societate și organismul profesional.

O hotărâre pronunțată într-un litigiu dintre client și societate nu poate modifica automat statutul profesional al unui membru și nu poate obliga organismul profesional să radieze o sancțiune sau să modifice un registru.

Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească.

Caracterul executoriu nu extinde însă obiectul hotărârii.

Tribunalul arbitral poate obliga partea la plata unei sume sau la executarea unei obligații contractuale, dar nu poate efectua direct acte de autoritate profesională sau administrativă.

Riscul acțiunii în anulare

Hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când litigiul nu era susceptibil de soluționare prin arbitraj, când nu exista o convenție arbitrală valabilă, când tribunalul arbitral a depășit limitele investirii sau când hotărârea încalcă ordinea publică ori dispozițiile imperative ale legii.

În materia profesiilor liberale, vulnerabilitatea apare frecvent atunci când tribunalul arbitral confundă raportul contractual cu statutul profesional.

De exemplu, arbitrul poate fi competent să soluționeze plata unei remunerații, dar nu poate decide excluderea din profesie.

Poate analiza prejudiciul cauzat prin executarea defectuoasă a contractului, dar nu poate substitui comisia disciplinară în stabilirea abaterii și a sancțiunii.

Un alt risc îl reprezintă lipsa identității între semnatarul clauzei și persoana chemată în arbitraj.

Clauza semnată de un membru nu obligă automat societatea profesională, iar clauza semnată de societate nu obligă automat organismul profesional.

Concluzie

Arbitrajul poate fi un instrument adecvat pentru soluționarea litigiilor patrimoniale din profesiile liberale, în special a celor privind onorariile, remunerațiile, contribuțiile, executarea contractelor, colaborarea profesională și răspunderea contractuală.

În raporturile dintre membrii unei profesii și societățile profesionale, clauza arbitrală trebuie să identifice clar persoanele obligate, forma de exercitare, tipurile de litigii acoperite și forul arbitral competent.

Personalitatea juridică a societății și calitatea în care semnează părțile sunt elemente esențiale.

În raporturile cu clienții, arbitrajul poate privi pretenții contractuale, dar trebuie respectate normele speciale ale profesiei și, după caz, normele de protecție a consumatorului.

O clauză inserată în contractul cu clientul nu poate elimina procedurile obligatorii privind reclamațiile, disciplina sau controlul actelor profesionale.

În raporturile cu organismele profesionale, trebuie separată pretenția patrimonială de actul de autoritate.

Cotizațiile, contribuțiile sau obligațiile contractuale pot fi analizate distinct, în timp ce admiterea în profesie, dreptul de practică, sancțiunea disciplinară și excluderea urmează procedura prevăzută de lege.

Notariatul oferă un exemplu de reglementare legală expresă a medierii și arbitrajului pentru anumite litigii interprofesionale.

Avocatura oferă un exemplu de curte de arbitraj profesional pentru litigii între avocați, în limitele legii și ale statutului profesiei.

Aceste soluții speciale nu pot fi extinse automat la toate profesiile liberale și nici la toate raporturile cu clienții.

Regula practică este următoarea: se poate arbitra obligația contractuală disponibilă, nu statutul profesional și nu exercitarea puterii disciplinare.

O clauză arbitrală eficientă trebuie să delimiteze expres litigiile patrimoniale de actele de autorizare, supraveghere și disciplină și să fie acceptată de toate persoanele asupra cărora se urmărește producerea efectelor.

Temeiuri principale: Codul de procedură civilă, art. 541-542, art. 548-550, art. 553-554, art. 608 și art. 615; Codul civil, art. 1.169-1.170, art. 1.270 și art. 1.280-1.281; Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat; Statutul profesiei de avocat; Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, în special art. 135 și art. 159; legislația specială aplicabilă fiecărei profesii liberale.