Sau aștepti primul termen în 2028, regularizarea apelului în 2030.
Când o judecătoare de la Tribunalul București anunță că regularizarea dosarelor de apel ar putea începe în august 2030, iar primul termen de judecată ar cădea, în varianta optimistă, la sfârșitul lui 2028, discuția despre arbitraj încetează să fie una academică.
Devine o problemă de igienă contractuală elementară.
Cifrele care nu mai lasă loc de interpretare
Semnalul venit din interiorul Tribunalului București - termene de fond la finalul lui 2028, regularizare în apel în 2030 - nu este o exagerare polemică. Este proiecția aritmetică a unor date pe care Consiliul Superior al Magistraturii le publică el însuși.
În 2025, instanțele au avut pe rol aproape 3,58 milioane de dosare, dintre care circa 2,37 milioane nou intrate.
La tribunale, deși cauzele noi au atins un minim al ultimilor cinci ani (402.900), stocul a crescut de la 290.543 la 322.199, împingând volumul total pe rol la 725.099 de dosare - cel mai ridicat nivel din ultimul cincinal.
Traducerea este brutală: instanțele primesc mai puțin și rămân cu mai mult.
Capacitatea de procesare a coborât sub fluxul de intrare.
Încărcătura medie este de 1.479 de cauze pe judecător la judecătorii și 964 la tribunale, în condițiile unui deficit de personal care a oscilat în jurul a 20%.
România înregistrează un număr de dosare nou-intrate de aproximativ patru ori mai mare decât media europeană (8,42 față de 2,20).
Iar de la 15 septembrie intră în vigoare mecanismul de normare a muncii adoptat de Secția pentru judecători a CSM - o măsură corectă în sine, dar care nu creează judecători: ea doar face vizibil, în termene calendaristice, ceea ce până acum era mascat de suprasolicitare.
Normarea nu produce întârzierea. Normarea o declară.
Cât din acest volum poate pleca legal din instanță?
Aici trebuie făcut un exercițiu onest de cuantificare, nu un slogan.
Codul de procedură civilă permite arbitrajul, prin art. 542 alin. (1), pentru litigiile dintre persoane cu capacitate deplină de exercițiu, cu excepția celor privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie și drepturile de care părțile nu pot dispune.
Rămân în afara sferei arbitrabile penalul (aproximativ 10% din dosare), încuviințările de executare silită, plângerile contravenționale, litigiile de muncă individuale, asigurările sociale, contenciosul fiscal, procedura insolvenței, minorii și familia.
Ce rămâne?
Litigiile cu profesioniștii, litigiile civile patrimoniale de natură contractuală, disputele din execuția contractelor de achiziție publică, construcții, infrastructură și furnizare de utilități.
Estimarea prudentă a acestui bazin, pe structura materiilor din statistica CSM, este de 250.000–320.000 de dosare noi pe an - aproximativ 11–13% din intrări.
Nu tot acest bazin poate fi deviat.
Adoptarea clauzei compromisorii depinde de voința părților la momentul contractării, nu de o decizie administrativă.
De aceea propun trei scenarii:
- Conservator (10% din bazin migrează): ~30.000 de dosare de fond pe an;
- Realist (25%): ~75.000 de dosare de fond pe an;
- Optimist (40%, cu clauze compromisorii generalizate în contractele B2B și în contractele de execuție din achiziții publice): ~120.000 de dosare pe an.
La aceste cifre trebuie adăugat efectul de cascadă.
Fiecare dosar arbitrat nu elimină doar fondul, ci și apelul - hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie.
Cu o rată de atac de circa 20–25%, multiplicatorul real este de aproximativ 1,25.
Se scade apoi ceea ce arbitrajul restituie sistemului: acțiunea în anulare de la curtea de apel (10–20% din hotărâri) și încuviințarea executării silite - proceduri scurte, cu motive limitativ prevăzute. Net, multiplicatorul se așază în jur de 1,15.
Scenariul realist înseamnă, așadar, circa 86.000 de dosare mai puțin la nivelul sistemului, anual - aproximativ 3,6% din intrări.
De ce 3,6% înseamnă, de fapt, mult mai mult
Un procent de 3,6% pare modest.
Este, însă, cifra care induce cel mai mult în eroare din tot acest calcul, pentru că presupune o distribuție uniformă. Care nu există.
Litigiile arbitrabile nu sunt răspândite egal pe teritoriul justiției.
Ele se concentrează exact în secțiile care generează termenele din 2028 și 2030: secțiile a VI-a civilă și cele de litigii cu profesioniștii de la Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Aceleași complete. Aceiași judecători. Aceleași stocuri.
Aplicat pe aceste secții, scenariul realist nu produce o degrevare de 3,6%, ci de ordinul a 25–35% din volumul lor.
Iar degrevarea nu este liniară în efecte: reducerea stocului scurtează termenele mai rapid decât proporțional, pentru că elimină și reprogramările, amânările în lanț și timpul mort al regularizării.
Exprimat altfel: 86.000 de dosare reprezintă echivalentul volumului anual de muncă a aproximativ 70–75 de judecători.
Este ca și cum s-ar ocupa, peste noapte, aproape 10% din posturile vacante - fără concurs, fără doi ani de INM, fără stagiu, fără un leu de la buget și fără condiționarea că cei admiși nu pot fi numiți direct la tribunale sau curți de apel.
Termenul de șase luni
Contrastul care ar trebui să încheie orice dezbatere este acesta: art. 567 CPC prevede că, în lipsa unei stipulații contrare, tribunalul arbitral pronunță hotărârea în cel mult șase luni de la constituire, sub sancțiunea caducității.
Nu ca obiectiv de performanță. Ca sancțiune procedurală.
Șase luni, cu termen imperativ, față de un prim termen la sfârșitul lui 2028.
Arbitrajul ad-hoc - forma de drept comun a arbitrajului în Cartea a IV-a a Codului - adaugă un avantaj pe care cel instituționalizat nu îl are:
părțile își construiesc propria procedură (art. 544), își aleg arbitrii cu competența tehnică relevantă și nu suportă costurile de structură ale unei instituții permanente.
Într-un litigiu de construcții sau de rețele electrice, un arbitru care înțelege și dreptul, și obiectul contractului elimină expertiza judiciară de nouă luni care, singură, produce jumătate din întârzierea din instanță.
Ce nu trebuie promis
Onestitatea intelectuală cere și partea cealaltă.
Arbitrajul costă, de regulă, mai mult decât taxa judiciară de timbru la momentul declanșării.
Nu este accesibil litigiilor de mică valoare fără proceduri simplificate.
Nu se aplică statului și autorităților publice decât în limitele art. 542 alin. (2)–(3).
Și nu funcționează retroactiv: nu salvează dosarele deja pe rol.
Exact de aceea este o problemă de redactare contractuală, nu de reformă legislativă.
Nu are nevoie de lege nouă, de buget, de aviz sau de tranziție.
Are nevoie de trei rânduri într-un contract semnat luna aceasta.
Alternativa este cunoscută. Are dată: august 2030.
